Ziarul de Duminică

Ernest H. Latham Jr.: „Toată viaţa mea s-a legat într-un fel de Războiul Rece”

Ernest H. Latham Jr.: „Toată viaţa mea s-a legat într-un fel de Războiul Rece”

Autor: Ioana Ieronim

09.09.2010, 23:52 560

L-am cunoscut pe Ernest H. Latham Jr. în 1992, la USIA (UnitedStates Information Agency) - secţia de presă şi cultură aDepartamentului de Stat - după ce am preluat postul de consiliercultural la Ambasada României din Washington DC. Fusese el însuşiataşat cultural în ţara noastră, în negrii ani 1980, vorbearomâneşte foarte bine, iar biroul lui din clădirea modernă şiimpersonală a USIA era, susprinzător, decorat cu obiecte româneşti.Curând după aceea aveam să descopăr, cu ocazia unei întruniricolegiale, interiorul casei lui mereu ospitaliere - cu pereţiîntregi de cărţi, mai toate româneşti, cu obiecte, ţesături,tablouri, hărţi vechi româneşti. O mică Românie a memoriei profundeşi a diversităţii actuale, din mijlocul căreia, pe fereastră, sevedea cupola Congresului american!
Istoric de formaţie, diplomat de profesie, Ernest Latham face partedin acel grup nu foarte numeros, dar statornic, dedicat şi foartede valoros pentru noi, al americanilor ce respectă, iubesc şipromovează valorile româneşti perene cu un devotament şi ocunoaştere cum printre românii înşişi rar întâlneşti.
Nu pot uita momentul când fiica mea, studentă şi cititoare vorace,vedea la Ernest Latham pentru prima oară exemplare din "Boabe degrâu", şocată de evidenţa enormei risipe care se petrecuse, princomparaţia instantanee, inevitabilă, dintre superba şi rafinatarevistă interbelică şi ceea ce ajunsese după vreo jumătate desecol, ca aspect fizic cel puţin, materia tipărită cu care ea acrescut, în aceeaşi ţară. Duritatea situaţiei din România anilor1980, când E. Latham era ataşat cultural la Bucureşti, admiraţiapentru tradiţiile culturale româneşti l-au determinat să aduneaceastă bibliotecă, vizitând, neobosit, librării şi anticariate dinţara noastră şi din străinătate. O bibliotecă pe care să o aducă înStatele Unite pentru a salva cât mai mult din ce se mai puteasalva, ca sursă de cultură şi memorie românească. Biblioteca luiErnest Latham, ca şi a altor americani specializaţi în studiiromâne, s-a îmbogăţit an de an şi în timpurile noi, iar într-unfinal îşi va găsi foarte probabil locul într-o universitate cusecţie de studii româneşti şi regionale. Între timp acest vastmaterial de referinţă prinde viaţă în studiile pe care le ErnestLatham continuă să le scrie, în prefeţele şi referatele sale mereuexcepţional documentate, în efortul de editare enciclopedică peteme româneşti, în pregătirea pentru conferinţe internaţionale saunaţionale pe teme politice, istorice, culturale. Şi nu în ultimulrând pentru contribuţia sa, deosebit de semnificativă pentru noi,în cadrul Institutului Diplomatic al Departamentului de Stat(Foreign Service Institute), unde conduce în prezent studiileavansate pentru România şi Republica Moldova. Adică elaborează şiconduce cursurile speciale de civilizaţie şi cultură, pe care leurmează diplomaţii americani desemnaţi să plece la post în celedouă ţări. Cunoaşterea de profunzime, experienţa diplomatică şiculturală, entuziasmul lui Ernest Latham au astfel un efect pozitivevident nu numai asupra minţii, ci şi asupra sufletului celor carevin în ţara noastră.
De-a lungul celor peste patru ani cât am desfăşurat eu însămi, cadiplomat cultural la Washington, multiple programe (1992-1996),Ernest Latham a fost în repetate rânduri o prezenţă importantă,alături de alţi cercetători şi profesori dedicaţi studiilor române.Am să dau ca exemplu prezentarea Bucureştiului în imagini, pe careel a făcut-o chiar în 1992 la Smithsonian Institution - lanţulmarilor muzee din Washington DC - în entuziasmul asistenţei(plătitoare!), public american, dar şi câţiva români. Era sintezaunor elemente neaşteptate şi expresive, pe care bucureştenii înşişile ignoră. (Expunerea a fost reluată la cerere, în diferitecontexte.) Fără a-şi pierde valabilitatea, discursul despre ţaranoastră era, desigur, mai lesne perceput în lumea euro-atlanticăfiind exprimat «prin glasul lor». Zone întregi din istoria şicultura noastră, escamotate până atunci, încăpeau cu naturaleţe înargumentările istoricului american - o naturaleţe pe care treptatam început şi noi să o câştigăm. De altfel, ca profesor Fulbrightla Universitatea din Bucureşti şi la Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca(2000-2002), Ernest Latham, care a şi condus o vreme ComisiaFulbright din Bucureşti, a avut prilejul să discute diferenţeleculturale şi academice cu generaţia cea mai tânără de istoriciromâni.
Să mai notăm că o culegere în limba engleză de eseuri ale autoruluipe teme de istorie românească, prefaţată de istoricii BogdanAntoniu şi Paul Michelson, este în curs de apariţie la EdituraVremea din Bucureşti.


- Ai fost ataşat cultural la Bucureşti în perioada 1983-1987, dupăce ai lucrat într-o serie de alte ţări. Poţi să ne spui câtevacuvinte despre cariera ta în diplomaţie?
- Am avut o carieră diplomatică diversă, care nu este uşor derezumat. A fost în mare parte diplomaţie publică, în departamentulde relaţii externe al Statelor Unite, cunoscut la vremea aceea subnumele de United States Information Agency (USIA).

- Adică secţia de presă şi cultură a Departmentului de Stat,transformată în instituţie independentă în anii 1950 şi reabsorbităîn departamentul de origine în anii 1990…
- Întocmai. Dar am fost şi diplomat politic la Nicosia, apoi amlucrat trei ani în cadrul Guvernului Militar American în ceea ceera pe atunci Sectorul American de la Berlinului. Când am intrat înserviciul diplomatic, în 1966, m-au repartizat să studiez limbaarabă. Decizia s-a bazat exclusiv pe faptul că, în cadrul studiilorpostuniversitare, urmasem un curs de lingvistică comparată alimbilor semite, la Institutul Oriental al Universităţii dinChicago. Pe baza aceasta destul de fragilă, serviciul nostrudiplomatic a decis să mă trimită în Orientul Mijlociu arab. Maiîntâi am fost numit la Beirut, în Liban - unde am petrecut, ca săzic aşa, primul meu război, cel din iunie 1967. După aceea am fostla Jiddah, în Arabia Saudită, unde se afla ambasada americanăînainte de a se muta la Riyadh. Când a venit vremea să schimbpostul, în 1970, o serie de state arabe rupseseră legăturilediplomatice cu Statele Unite, ca urmare a Războiului din Iunie pecare l-am menţionat. Rămăseserăm cu mult mai puţine posturidiplomatice active în lumea arabă. Căutând din nou în CV-ul meu,serviciul diplomatic a descoperit că ştiu germana şi am fost trimisîn Austria, pentru a susţine, ca ataşat de presă, tratativele delimitare a armelor strategice (SALT I), tratative ce urmau să sedesfăşoare la Viena între Statele Unite şi Uniunea Sovietică. Spresfârşitul stagiului vienez, am insistat să fiu înscris la cursul degreacă, în continuarea interesului pe care l-am avut, launiversitate, pentru antichitatea clasică. Cererea mi-a fostacceptată, astfel că în vara anului 1974 m-am găsit în Cipru. Eratocmai anul în care Turcia a intervenit în treburile interne alenefericitei insule, ceea ce a însemnat un al doilea război de caream avut parte. După Cipru am fost numit la Berlin pentru cei treiani pe care i-am menţionat. Iar la sfârşitul perioadei respective,mi s-a oferit un post la Washington, mai întâi ca director alCentrului Internaţional de Presă (Foreign Press Center) dinWashington, iar apoi ca asistent special al directorului USIA. Învremea în care lucram la acest birou, s-a deschis poziţia de ataşatcultural la Bucureşti, care mi-a fost oferită. Am fost încântat săaccept oportunitatea, astfel că între anii 1983 şi 1987 am lucratla Ambasada SUA din România. După care, din 1987, mi-am începutstagiul de trei ani la Atena, tot ca ataşat cultural. În 1990 amfost readus în centrală, la USIA, iar trei ani mai târziu m-ampensionat.

- Ceea ce nu a însemnat şi inactivitate!
- Ba chiar dimpotrivă…

- Cum se face că, dintre toate ţările în care ai lucrat, Româniaa devenit cea aleasă, your "country of choice", cum se spune?
- O întrebare complicată, la care şi răspunsul va fi complicat.Într-o măsură, a fost ocazia de a lucra într-o ţară comunistă.Toată viaţa mea s-a legat într-un fel de Războiul Rece, deconfruntarea dintre lumea comunistă şi ceea ce noi consideram lumealiberă. Vizitasem mai multe ţări socialiste, dar nu lucrasemefectiv în nici una. Se ivea, în sfârşit, ocazia să lucrez chiar în"burta bestiei." Era, într-un fel, testul abilităţilor melediplomatice şi mi-a făcut plăcere să administrez un programcultural american în atmosfera aceea de permanentă suspiciune şiuneori de ostilitate deschisă. Simţeam, sau aşa mi-a plăcut săcred, că era o situaţie în care eu personal puteam aduce efectiv ocontribuţie, puteam schimba ceva, mai mult decât în posturile melede până atunci sau în cele ulterioare. Psihologic şi intelectual, afost întrucâtva o experienţă schizoidă. A trebuit să păstrezpermanent în minte limita dintre statul comunist totalitar, faţă decare aveam un profund dispreţ, şi poporul pe care îl respectam,care îmi plăcea şi, dacă acesta nu e un cuvânt prea puternic, pecare am ajuns în timp să-l iubesc.
Există două motive personale majore care explică, în plus,afecţiunea mea. Am sosit în ţară având în grijă, ca părinte unic, ofetiţă de trei ani. Nimic din experienţa mea de până atunci nu măpregătise pentru asta. Cu ajutorul colegilor de la ambasadă, dar şial unor prieteni români - şi mai ales cu ajutorul a două buniceromâne minunate, le-aş numi chiar nişte sfinte, care au venit să seocupe de fiica mea -, am reuşit amândoi să supravieţuim, ba chiarsă ne meargă foarte bine timp de patru ani.
Celălalt motiv personal a fost că mi-am putut lua doctoratul, laUniversitatea din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului LeonLeviţchi. Pensionar fiind, el a fost desemnat să-mi fie conducătorştiinţific şi a făcut-o cu multă generozitate. Oricine l-a cunoscutpe remarcabilul specialist, un adevărat domn, va înţelege cât demult m-a inspirat, cât de durabilă este pentru mine amintireacontribuţiei lui.

- Ai fost pentru mai mulţi ani secretarul AcademieiRomâno-Americane. Ai organizat, printre altele, un şir de prelegeripe teme de istorie, cultură, spiritualitate românească laSmithsonian Institution (în 1992). Ai participat în toţi aceşti anila numeroase evenimente ştiinţifice internaţionale. Eşti autorulunei serii de studii pe teme româneşti. Ce ai mai adăuga la modulîn care te implici ca "mână românească"?
- Ai menţionat multe dintre activităţile mele. Să o adaug pe aceeade consultant. Consultant, de exemplu, pentru volumele privindRomânia şi Moldova publicate de Federal Research Division(Departamentul Federal de Cercetare) al Bibliotecii CongresuluiAmerican (destinate mai ales informării Congresului, dar nu numai).Sau pentru articolele despre spaţiul românesc din EnciclopediBritanică. Pentru Muzeul Memorial al Holocaustului din WashingtonDC, pentru The Canadian Journal of History şi altele, care mi-ausolicitat referate, aşa cum se practică (blind peer reviews). Şi,sigur, lectura prietenească a unor manuscrise în fază de lucru.Ceea ce s-a întâmplat cu minunatatul volum Dracula is Dead, alsoţilor Jim Rosapepe - Sheila Kast. Cel mai de curând, am servitdrept consultant istoric pentru două filme documentare pe care DanDimăncescu, consulul onorific al României la Boston şi fiul unuidistins diplomat român interbelic, le-a realizat despre România încele două războaie mondiale. Continui, desigur, să scriu, chiardacă în ultimii vreo doi ani am avut un ritm mai relaxat înprivinţa asta.

- Am avut, în timp, ocazia să vorbesc cu diplomaţi americani laBucureşti, cărora le-ai fost profesor la Foreign Service Instituteînainte ca ei să vină la post - şi care erau nerăbdători să-şi facătimp să urmărească "harta" culturală a ţării, cum au învăţat-o dela tine. Cum se petrec lucrurile, mai exact, în aceastăinstituţie?
- Foreign Service Institute, FSI, este Institutul de Diplomaţie alDepartamentului de Stat. Aici diplomaţii noştri se pregătesc pentrupostul pe care urmează să-l ocupe la ambasadele şi consulatele SUA.Deşi institutul se află sub egida Departamentului de Stat, cei carestudiază vin din variate instituţii guvernamentale. Ei au uncurriculum împărţit în trei domenii: 1. cursurile profesionale,unde se învaţă tehnic ce trebuie făcut la post, în diferiteleservicii diplomatice; 2. şcolile de limbă, cu profesori care suntvorbitori nativi - fiindcă cei aflaţi în pregătire trebuie săasimileze limba ţării în care vor funcţiona; şi 3. studiile numitede arie, cursuri care oferă cunoştinţe despre istoria, cultura,problemele, obiceiurile, religia etc. ţării respective. Eu suntimplicat în cea de-a treia categorie a pregătirii, fiindcăorganizez şi predau studii avansate de arie pentru România şiMoldova. Consider uneori că aceasta este activitatea mea cea maiimportantă. Găsesc o satisfacţie deosebită în pregătirea viitoareigeneraţii de diplomaţi.

- Care sunt eseurile tale preferate, dintre cele scrise de tinepe teme româneşti?
- Cele care mi-au dat cea mai mare bucurie au fost, desigur, aceleacare au rezultat dintr-o cercetare originală, când am avutsentimentul că desţelenesc un teritoriu nou şi aduc la luminămaterial inedit. Pentru cele două materiale despre prizonieriiamericani de război în România în al Doilea Război Mondial, amcercetat intens în Arhivele Naţionale din Maryland. Pentruarticolul despre Sylvia Pankhurst, traducătoarea lui Eminescu, m-ambazat pe arhiva ei din Olanda. O temă, apoi, care mi-a plăcut înmod deosebit a fost să compar textul final, cel publicat, al"Trilogiei balcanice" de Olivia Manning cu manuscrisul pe careautoarea l-a elaborat în Palestina cu vreo 20 de ani înainteapublicării. A trebuit să apelez la Ransom Humanities Center alUniversităţii din Texas ca să obţin manuscrisul iniţial...

- Dar Contesa Waldeck, la redescoperirea căreia ai contribuit,dedicându-i şi un studiu de proporţii?
- Sigur că da. Şi Contesa Waldeck, autoarea volumului "AtheneePalace", prima carte pe care am editat-o şi am prefaţat-o. Erajurnalistă germană-evreică-americană, corespondentă pentru Newsweekla Bucureşti din iunie 1940 până în februarie 1941 - o perioadătumultuoasă pentru România! Cercetarea pentru ea am consumat-o maiales la Biblioteca Congresului, în reţeaua de anticariate. Am făcutşi o cerere bazată pe legea liberei informaţii (Freedom ofInformation Act), la FBI.
- Mulţumesc. Şi felicitări pentru recenta apariţie a două titluride istorie românească privind perioada celui de-al Doilea RăzboiMondial, în seria suplimentelor monografice editate de Center forTraditional Orthodox Studies, Etna California. Mult success încontinuare.

AFACERI DE LA ZERO