Ziarul de Duminică

Executat acum 1.100 de ani şi totuşi viu/ de Simona-Grazia Dima

Executat acum 1.100 de ani şi totuşi viu/ de Simona-Grazia Dima
10.03.2011, 23:37 90

Un arabist român povestea că s-a dus la o mare librărie dinBagdad şi a întrebat: "Aveţi ceva de al-Hallaj?" La care,vânzătorul l-a privit ca prin sticlă. Crezând că nu a fost înţeles,a mai întrebă o dată - acelaşi efect. Mai făcu o încercare. Nimic,decât aceleaşi priviri goale.

Jignit şi nemulţumit că nu poate închega un dialog omenesc, seretrase printre rafturi, cu ochii la cărţile din magazin, ca să-şivină în fire, apoi plecă. Afară, în aerul rece, se simţi mai bine.Deodată, cineva îl apucă de braţ. Întoarse capul. Lângă el,vânzătorul de adineauri, care-i şopti cu reproş: "Ce-i cu tine?Tocmai la Bagdad întrebi de al-Hallaj?" Uimit, românul răspunse:"Bine, dar au trecut 1.100 de ani de când l-aţi executat. Nici acumnu se vinde în librării?" Stupefiat, la rându-i, vânzătorul nu seputu stăpâni: "Eşti nebun? Sau poate nu eşti arab? Doar numele ăstadacă-l rosteşti, faci închisoare, nu ştii?"

Arabistul înţelese că în magazin erau microfoane şi se crezu pealtă lume, revolută. În cele din urmă, îşi făcu rost de poemele luial-Hallaj, care circulau doar scrise de mână, pe furiş, înrândul elitelor de elite din Bagdad. Cu chiu cu vai, izbutisă le treacă prin vamă. Iar foile scrise de mână deveniră, întraducerea unei tinere universitare de la Facultatea de Limbă Arabădin Bucureşti, o carte: Al-Hallāğ, Divan (Poeme mistice),cuvânt-înainte de George Grigore, traducere şi studiu introductivde Georgiana Nicoarea, Bucureşti, Editura Herald, 2008.

Cine a fost al-Hallaj? Un mare mistic, un cărturar de seamă, uninegalabil poet persan, născut la Fars, pe la 858, consacrat vieţiispirituale încă din adolescenţă, iniţiat în sufism (o confreriemistică închisă) cu familie şi maeştri de seamă, dar şi cu numeroşidiscipoli. Musulman sunnit de o fidelitate fără cusur, nu a pus laîndoială nicio iotă din Cartea Sfântă. Nu a vrut decât să-şi ducăfervoarea până la cele din urmă hotare, dincolo de litera scrisăori de simplul ritualism: "întoarce-te la Dumnezeu căci lacapăt/ de vei ajunge, numai El există/ căci El este mereu cuoamenii ce i-a creat".

A făcut, după tipic, pelerinaje la Mecca, chiar trei la număr, astrăbătut toată Asia, până în India şi China, convertind spontan,prin predicile sale, nenumăraţi oameni la islamism. După cel de-altreilea pelerinaj s-a radicalizat. Îndelungile meditaţii şiextazuri îi descoperiseră ceva important. Îşi lepădă veşmântul desufit şi, îmbrăcând unul specific călugărilor creştini rătăcitori,se amestecă în popor. Începu să predice peste tot, fără a se maiferi de nimeni, pe deplin conştient de riscuri, adevărul. Tot maiasiduu, oricui voia să-l asculte, de la credincioşii din moscheipână la simplii trecători.

Ce înţelegea prin adevăr? Îndemnul imperios de a-l căutaîn inimă pe Dumnezeu, prezent ca o licărire în străfundul ei.Urmând o săgeată mistică prin care se putea ieşi din lumea celorvăzute şi realiza uniunea mistică totală - moment în care oricineîşi putea da seama, prin forţele proprii, că nu este separat dedivin, ci parte activă, dinamică, din acesta. Până-ntr-atât încâtadevărul fiinţei sale se vădeşte a nu-i mai aparţine lui, simplulmuritor, ci Lui, Iubitului (cum îl numea pe Dumnezeu în poeme),acel sâmbure totuna cu sursa vieţii.

Pentru ca omul să-l vadă pe Dumnezeu, el trebuie să fie mortpentru lume: "calea Adevărului este un adevăr pentru cel Adevărat/dar să-i zugrăveşti înţelesul este o încercare/ am mers pe caleaexistenţei pierzându-mi existenţa". Atunci, în transele în careAbsolutul i se descoperea, poetul spunea: "Eu sunt El". Vorbea celmai umil dintre oameni, care nu mai avea o individualitate proprie.Totuşi, cuvintele îi fură luate drept o amarnică blasfemie. Intuiseîn creştinism un sens superior, prin posibilitatea întrupării,neadmisă, nici aceea, în lumea sa. Afirmă în versuri: "nu le-amspus oare prietenilor/ că am pornit pe mare, iar corabia s-a spart/sub semnul crucii vreau să mor/ nu vreau nici Mekka, niciMedina"(M. 55).

Cu libertatea sa de gândire (care, în esenţă, aparţinea luiDumnezeu), îi deranja pe mulţi din establishment. Fuarestat, întemniţat şi, doar fiindcă opt ani de zile se află laputere un vizir luminat, execuţia fu amânată până în anul 922,îndată după instalarea, în loc, a unui aprig oponent al său. Cel ceavea o vastă operă teoretică, precum şi una poetică, a fosttorturat şi executat în chip barbar, în multiple trepte, încheiateprin arderea lui, împreună cu volumele sale.

Cenuşa i-a fost aruncată în fluviul Tigru, iar cărţileconfiscate de peste tot, în timp ce librarilor li s-a interzis săle vândă. Totuşi, prietenii, discipolii, publicul receptiv îisorbiră cuvintele, până şi pe cele din urmă, de pe eşafod, şi leşoptiră mai departe, şoapte care nu conteniră veacuri de-a rândul.Deveniră pietre scumpe încrustate în canavaua altor opere - aleunor gânditori ce au urmat.

Un mare orientalist francez, Louis Massignon, îl făcu cunoscut,târziu, în secolul 20, în Europa. Avusese răbdare să culeagă toateaceste fărâme din cărţile altora şi să le adune la un loc. La fels-a întâmplat şi cu lirica sa. Obiceiul arab de a transmite oralpoezia (socotită un mijloc superior de cunoaştere) se substituijustiţiei divine. Să ne gândim, acum, după ce am cucerit atâteadrepturi, la al-Hallaj şi la puterea cuvântului de a dăinui, spre arăscoli conştiinţele. Să ne gândim la el ca la fratele nostru, carene salută peste veacuri: "astfel vorbesc cei ce în El seînsingurează/ ce deţin cunoaşterea în inima lor/ iar aceasta estefiinţa fiinţei celor ce Îl iubesc/ sunt un singur neam, altovarăşilor şi prietenilor mei" (M. Q 8).

AFACERI DE LA ZERO