Credea că greutatea-i bătea pecântar cât dragostea de Dumnezeu. Nu era gurmand, il chinuiauglandele endocrine neplăcut. Iar femeile, plăcut. Se lupta cuispita până recunoştea că este doar o biată fiinţă slabă, depăşităde ea, cum trece apa prin zidurile groase de beton. Totdeauna işipunea in gând ca altă dată, ajutat de posturi şi rugăciuni, săreziste. Numai că altă dată se dovedea tot mai mult o ţintăimposibilă. Nevastă-sa Estera i-a făcut 5 băieţi, care au ieşit cafloricelele pe plită, unul după altul: Ionatan, Emanuel, Abel, Saulşi Iacob, zis şi JR. Celelalte femei ale sale şi-au bătut capul cusucces cu contracepţia. JR a implinit recent 14 ani. Şi-asărbătorit ziua cu colegii de clasă, dintre care unii il tachinauspunându-i "Pocăitul texan", cu trimitere la vechiul serial"Dallas". Era cel mai năpăstuit dintre fraţi, fiind obligat săpoarte hainele rămase de la aceştia. La aproape doi metri şi 130 dekilograme, Iacob Mihalaş era un tată grijuliu. Insă nu risipeabanii pe ceea ce considera că-s prostii. Impunător era prin fizic,la prima strigare. Iar hainele - prostii. JR avea ceva dintrăsăturile omonimului din serialul american, Iacob era conştientde asta. De aceea il supraveghea mai atent decât pe ceilalţi. Chiarşi in casa de rugăciune, unde JR se evidenţia prin căscături cuBiblia in mână. Din vara trecută, lui JR a inceput să-i placărap-ul. A cântat şi la adunări. Des. Tatăl lui işi spunea că s-aindreptat. Familia exulta de fericire. Până când textul unui cânteca fost cam ăsta:
"What's up?
Isuse, te iubesc
Că ca tine nu găsesc.
Man, viaţa mea-i a ta,
O gust ca pe-o acadea!
O, yeh, man!"
Iacob avea grijă ca Estera să nu-i ştie cărările. Şi nici nu lebănuia. Cosea blajină goblenuri, aşteptând A Doua Venire. Dintredealurile unde-şi aveau casa cât un hangar pentru 10 combine, fărăvecini prin preajmă, Iacob o lua in expediţiile sale fără săreuşească să se scuture de vinovăţie. Cu maşina, avea cinci minutede mers până-n Deania. Şi alte 5-10 până intr-un pat sau altul. Devăduvă ori divorţată. Era sigur că nu l-a văzut niciodată vreunuldintre cunoscuţi. Se inşela. L-a văzut JR dintr-un bloc alăturat,unde era pornit cu doi prieteni să dea cep la o duzină de beri.Eugen şi Marin chiar l-au intrebat pe JR dacă bărbatul care foraintre coapsele brunetei de la doi nu e cumva tatăl său. Ei erau laetajul 4, in apartamentul părinţilor lui Marin. Cei de la doi auuitat să tragă perdelele. Băieţii au fluierat admirativ. JR era osfeclă roşie fiartă. Auzea doar: "Lux…, ţeavă…, bengos…". Marin iihăhăia pe umăr. N-avea glas, iar ura parcă i se zbătea in stomac. Avomat pe preşul de dinaintea băii. In duminica următoare a cântatla adunare cuvintele care i-au siderat pe cei prezenţi. Seara s-aurcat din pod pe acoperişul casei, având la el un sprayfluorescent. Apoi, câteva săptămâni au plescăit alene doarbanalităţi.
Inundaţiile de la Stejarul au venit inspăimântătoare, spresurprinderea tuturor. Zile la rând, elicopterele cu ajutoare auhuruit din Deania către sinistraţi. Iacob Mihalaş a descoperit căunul dintre piloţii Jandarmeriei, veniţi din Capitală, este un fostcoleg de liceu. A strâns alimente şi haine de la cei din cultulsău, impreună cu pastorul.
- Ţi-ai luat cizme de cauciuc să nu te uzi pe creier? l-aintâmpinat la urcarea in elicopter fostul coleg.
- Ai incărunţit degeaba, i-o intoarse Anton. Tot puşti. Bine că aiscăpat
de coşuri.
Terminând incărcatul ajutoarelor, trosnindu-şi rugina din toateincheieturile sub palele forţate de suprasarcină, vechiul elicoptera inceput să ia la rând dealurile spre Stejarul.
- Dacă faci 200 de metri după pădurea aia, iţi arăt unde stau.Cinezi şi dormi la mine, nu discutăm, clar. Estera s-a pregătitspecial, ii spuse Anton pilotului.
Au trecut de pădure şi-au intrat pe valea pe care n-o numea degeabaa lui. Chiar era. Cu tot ce se afla pe cele două dealuri printrecare se observa un pârâiaş ce se derula ca aţa de pe un mosor. Ilajunse la urechi, peste zgomotul din carlingă, râsulprietenului.
- Aia-i a ta? auzi. Braţul pilotului arăta spre dreapta.
- E singura casă de aici, răspunse Anton. Şi apoi ochii i sebulbucară.
- N-am ştiut c-o ai aşa mare.
"What's up?
Isuse, te iubesc
Că ca tine nu găsesc.
Man, viaţa mea-i a ta,
O gust ca pe-o acadea!
O, yeh, man!"
Iacob avea grijă ca Estera să nu-i ştie cărările. Şi nici nu lebănuia. Cosea blajină goblenuri, aşteptând A Doua Venire. Dintredealurile unde-şi aveau casa cât un hangar pentru 10 combine, fărăvecini prin preajmă, Iacob o lua in expediţiile sale fără săreuşească să se scuture de vinovăţie. Cu maşina, avea cinci minutede mers până-n Deania. Şi alte 5-10 până intr-un pat sau altul. Devăduvă ori divorţată. Era sigur că nu l-a văzut niciodată vreunuldintre cunoscuţi. Se inşela. L-a văzut JR dintr-un bloc alăturat,unde era pornit cu doi prieteni să dea cep la o duzină de beri.Eugen şi Marin chiar l-au intrebat pe JR dacă bărbatul care foraintre coapsele brunetei de la doi nu e cumva tatăl său. Ei erau laetajul 4, in apartamentul părinţilor lui Marin. Cei de la doi auuitat să tragă perdelele. Băieţii au fluierat admirativ. JR era osfeclă roşie fiartă. Auzea doar: "Lux…, ţeavă…, bengos…". Marin iihăhăia pe umăr. N-avea glas, iar ura parcă i se zbătea in stomac. Avomat pe preşul de dinaintea băii. In duminica următoare a cântatla adunare cuvintele care i-au siderat pe cei prezenţi. Seara s-aurcat din pod pe acoperişul casei, având la el un sprayfluorescent. Apoi, câteva săptămâni au plescăit alene doarbanalităţi.
Inundaţiile de la Stejarul au venit inspăimântătoare, spresurprinderea tuturor. Zile la rând, elicopterele cu ajutoare auhuruit din Deania către sinistraţi. Iacob Mihalaş a descoperit căunul dintre piloţii Jandarmeriei, veniţi din Capitală, este un fostcoleg de liceu. A strâns alimente şi haine de la cei din cultulsău, impreună cu pastorul.
- Ţi-ai luat cizme de cauciuc să nu te uzi pe creier? l-aintâmpinat la urcarea in elicopter fostul coleg.
- Ai incărunţit degeaba, i-o intoarse Anton. Tot puşti. Bine că aiscăpat
de coşuri.
Terminând incărcatul ajutoarelor, trosnindu-şi rugina din toateincheieturile sub palele forţate de suprasarcină, vechiul elicoptera inceput să ia la rând dealurile spre Stejarul.
- Dacă faci 200 de metri după pădurea aia, iţi arăt unde stau.Cinezi şi dormi la mine, nu discutăm, clar. Estera s-a pregătitspecial, ii spuse Anton pilotului.
Au trecut de pădure şi-au intrat pe valea pe care n-o numea degeabaa lui. Chiar era. Cu tot ce se afla pe cele două dealuri printrecare se observa un pârâiaş ce se derula ca aţa de pe un mosor. Ilajunse la urechi, peste zgomotul din carlingă, râsulprietenului.
- Aia-i a ta? auzi. Braţul pilotului arăta spre dreapta.
- E singura casă de aici, răspunse Anton. Şi apoi ochii i sebulbucară.
- N-am ştiut c-o ai aşa mare.
Pe acoperişul roşu al casei eradesenat ingrijit, cu vopsea albă, un penis enorm, de vreo 15 metri.Deasupra lui mâzgăleala "Anton + women". Cu câteva ţigle mai jos selăfăiau literele JR. Işi aruncă privirea peste umăr. Pastorul eraneatent, citea. Işi urmări soţia cum le făcea cu mâna de pe terasă.I-a recunoscut bucuroasă. A fluturat şi el mâna, vlăguit. Nu maiaştepta cina.
