Poeta, eseista, publicista, profesor de istoria filosofiei la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, Marta Petreu este din 1990 redactor-sef al uneia dintre cele mai incitante reviste literare din Romania, Apostrof. In ultimii ani, si-a concentrat atentia asupra generatiei de aur a culturii romane din perioada interbelica - Cioran, Eliade, Ionesco -, publicand studii si volume monografice consacrate acestor personalitati.
- In anul 2000, la Biblioteca Apostrof, editura de pe langa revista pe care o conduceti, ati publicat studiul Un trecut deocheat sau "Schimbarea la fata a Romaniei", consacrat lui Cioran. In anul urmator, la aceeasi editura, a aparut Ionescu in tara tatalui. De asemenea, ati publicat articole despre Mircea Eliade. Ce v-a determinat sa optati pentru studierea acestei perioade atat de controversate din istoria culturii romane?
- Un motiv foarte simplu: sunt profesor de istoria filosofiei romanesti, deci nu aveam cum sa ocolesc epoca interbelica si pe intelectualii tineri ai acelor ani, cei mai multi iesiti din scoala filosofica a lui Nae Ionescu. De fapt, am intrat in turbulenta istorie a anilor interbelici ocupandu-ma initial de Nae Ionescu, care e un fel de cheie a epocii. Uneori imi pare rau, aproape cred ca am gresit alegandu-mi ca tema de cercetare generatia '27; in mod sigur, imi era mai bine daca incepeam cu Blaga sau cu alt filosof fara implicatii politice. Dar m-a tentat si pe mine, ca pe altii, fructul oprit, adica Nae Ionescu, Cioran, Eliade, Eugen Ionescu... Habar n-aveam ca, ocupandu-ma de filosofia lor, voi fi obligata sa intru si intr-o complicata problematica istorica si politica. Am fost, ca sa o spun direct si cinstit, ignoranta. Ignoranta si curioasa. Iar cand am inceput sa stiu cate ceva, era prea tarziu sa mai dau inapoi, nu numai din mandrie, ci si pentru ca facusem pasiune pentru epoca si pentru tinerii ei "eroi". Am vrut sa inteleg.
- Cu prilejul unui simpozion desfasurat in decembrie la Colegiul "Noua Europa", ati prezentat comunicarea intitulata "Generatia '27 intre Holocaust si Gulag". Care sunt eroii acestei generatii si ce program a avut ea?
- E vorba de Eliade, Comarnescu, Vulcanescu, Noica, Cioran, Eugen Ionescu, dar si de Belu Silber, Miron Radu Paraschivescu, Sahia, Ionel Jianu, Pandrea, Bucur tincu, Mihail Sebastian, Golopentia, fratii Acterian, Polihroniade si multi, multi altii. A fost o generatie stralucita, initial un grup bucurestean, apoi un fenomen national. Foarte promitatoare, caci exponentii ei aveau ambitia - acut constientizata si de intelectualii de alte varste - de a crea o cultura romana de valoare universala, care sa legitimeze, spiritual vorbind, Romania Mare. La inceput, generatia a avut doar un program cultural. Foarte dezordonat, o magma de idei expusa frenetic, din care se intelegea ca sunt pusi pe fapte mari, ca nu le place nimic din ce-i in jur si ca o sa ia ei totul de la inceput. Daca n-ar suna a alint, as spune ca erau niste zanatici, convinsi ca de la ei incepe cultura romana.
- Aceste mari personalitati si-au definit generatia aparuta in 1927-'28 drept "culturala si apolitica". Ulterior, viata i-a contrazis.
- La inceput, membrii generatiei '27 au dispretuit si au respins tot ce tinea de politica. Voiau sa faca doar cultura. Politica a aparut ceva mai tarziu, in toamna 1932 - iarna 1933. Exista multe jurnale si memorii care surprind politizarea lor treptata. S-au lasat si ei cuprinsi de valul revolutionar ce rascolea Europa. In anii '30, revolutia bolsevica, fascismul si nazismul erau percepute impreuna, ca revolutii. Iar in Romania era o tensiune politica enorma. Asa ca multi din generatie - dezamagiti de democratia romaneasca, de coruptie, de jocurile politice si molipsiti, buimaciti de promisiunile experimentelor politice din Uniunea Sovietica, Italia si Germania - au fost convinsi ca a sunat ceasul democratiei si al pluripartidismului. Si au intrat in politica, dar nu sprijinind partidele existente, "cuminti", ci partidele "revolutionare". Adica au fost tentati de Miscarea Legionara si de Partidul Comunist. Unii, mai intelepti, au ramas apolitici, iar in momentele importante s-au manifestat ca democrati.
- In acest context, "studiul de caz" Mircea Eliade pe care l-ati prezentat in comunicare apare drept deosebit de relevant. Care a fost mecanismul metamorfozelor lui Eliade?
- Ani de zile mi-am promis ca n-o sa ma ating de Eliade, pentru ca e un subiect prea exploziv. N-am vrut sa patesc ce a patit Norman Manea, dar nu m-am putut abtine. E drept ca si receptarea s-a schimbat, dovada felul calm in care a fost primita cartea lui Matei Calinescu despre Culianu si Eliade. Sunt inca departe de a fi elucidat cazul; deocamdata, am stabilit numai data exacta la care a inceput Eliade sa sustina Legiunea: sfarsitul anului 1935. Si am inceput sa inteleg ce resorturi interioare l-au condus spre aceasta optiune extremista. Din afara, trebuie sa fi functionat modelul insidios al lui Nae Ionescu, de dinauntru, fundamentele sale religios-arhaice, care se potriveau cu practicile Legiunii. Asta spus asa, foarte schematizat. Eliade e un caz complicat si bizar, scria articole politice prin care sprijinea Legiunea, dar credea ca face numai si numai creatie spirituala. E un caz uluitor de falsa autopercepere.
- Afirmati ca fenomenul cel mai straniu din acest tablou de generatie il constituie existenta simultana a celor doua extreme, cea dreapta si cea stanga, ca si faptul ca multi au cochetat succesiv cu ambele extreme. Cum a fost posibil acest lucru?
- Cand am inceput sa studiez generatia, am vazut numai migrarea unor membri la legionari. Era un fenomen foarte vizibil: in 1933, Nae Ionescu, mentorul generatiei, devine eminenta cenusie a lui Codreanu, apoi se legionarizeaza Cioran, Eliade, Noica. A fost un fenomen batator la ochi. Numai ca in spatele sau se afla, bine camuflat, un alt fenomen, de o gravitate egala: faptul ca unii membri ai generatiei, putini, e drept, au devenit comunisti: Belu Silber, M.R. Paraschivescu, Al. Sahia. In plus, unii dintre cei care au optat pentru legionari fusesera intai comunisti. De pilda, Petre tutea. Dar au fost, se pare, si altii care au cochetat, conform surselor din epoca, intai cu comunistii. Poate ca ar fi devenit comunisti si mai multi, daca Partidul Comunist ar fi fost, ca Legiunea, in legalitate. Pandrea, dimpotriva, a evoluat invers, dinspre nationalism si autohtonism, spre extrema stanga. Faptul ca pendulau intre extreme si nu se opreau la centrul democrat arata starea "revolutionara" de care erau cuprinsi cei din generatia '27. Pentru ca si legionarii, si comunistii promiteau, in mod egal, distrugerea lumii existente, a lumii democrate, bazate pe mai multe partide; in plus, cele doua extreme fagaduiau o lume perfecta, purificata: de evrei, in cazul legionarilor, de clasele exploatatoare - comunistii. O lume fara partide, fara politicianism. Sigur, legionarii au fost un produs romanesc, iar comunistii un produs de import. Dar amandoua ideologiile au fost puse in practica in Romania. Pe rand, caci legionarii au ajuns la putere in toamna lui 1940, iar comunistii in 1945... Si fiecare ideologie si-a pus promisiunile in aplicare. Facand victime. Oameni care au murit, care au fost deportati sau inchisi. Iar generatia '27 a fost implicata, ideologic vorbind, in amandoua aceste tragedii. De aceea, cred ca ea a fost bolnava nu de legionarism, ci de extremism, de extremismul care a avut doua fete: legionarismul si comunismul.
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
