Drumul iernatic de sat colinar, abia atins de imprimavarare ori tomnatic vestejit sau in crug de vara carbonizata, "s-a oprit", in aceste saptamani, la splendida Casa Simian din Ramnicu Valcea. Este vorba de mari si tensionate uleiuri pe panza semnate de Ana Ruxandra Ilfoveanu, alaturi de cateva sculpturi in lemn ("Aripi") si mici bronzuri ale fiului sau cel mare, sculptorul Adrian Ilfoveanu.
Artista a conceput pana acum, in cele trei decenii de creatie, 16 expozitii personale, iar dupa anul 2000 s-a manifestat pe simeze cu mai mult de o expozitie pe an. Ultima iesire importanta la rampa, in 2005, intr-o sala ravnita, cum este galeria Apollo, a avut loc tot in aprilie si anunta seria tematica de acum, de la Muzeul de Arta din Ramnicu Valcea. Pictorita cu suflu expresionist si prolifica desenatoare in tusuri, Ana Ruxandra Ilfoveanu reia o emotie mai veche, de aproape un deceniu, in fata unui motiv pictural domestic, drumul pravalit al unui sat de muncel. Seria actuala a ulitelor a fost documentata fotografic si grafic in zeci de guase, facute la "motiv ", adica in resedinta pitoreasca a familiei de la Radesti, langa Campulung Muscel. Artista ne-a obisnuit, in recentele expozitii, cu scene de iarmaroc cvasimedieval, onorand o directie consecventa a narativului parabolic din pictura noastra. Dubla sa valenta pentru peisagism si narativism, devine un balans spectaculos in formula stilistica a artistei, precum un salt dinspre Anton Pann la Emil Botta, dinspre Nastratin, la moina bacoviana: si toamna, si iarna / Coboara-amandoua ; / si ploua, si ninge,- / si ninge, si ploua. Taietura figurativului pe care-l practica Ana Ruxandra, in peisaj sau in compozitiile sale "dramatizate", are o formula energetica unitara, o marca personala, fie pentru morfologia chipurilor, fie pentru notatia topografica: asprime, franchete, fluenta aluvionara, eludarea detaliului ca ornament, al "dolce-lui" empatic. Pamanturile, in sens pigmentar, devin intr-adevar sonore in pictura Anei Ruxandra. Brunurile soliste sunt placut instabile, adica vibrate cu expresivitate, nu numai gestica ci si cromatica. Sienele se oxideaza spre spectrul rece al albastrurilor otravite si al verzurilor de arama ingropata. Asta cand nu suporta biciuiri violete ori stracojii.
Drumurile Anei Ilfoveanu sunt golase, eponime retragerii in causul colibei, melancolice cu icnet, fabuloase si hieratice ca o initiere in puterile taranei vajnice si suculente. Cu un soi de asumare etica si cu aspra tonicitate, aceste peisaje despuiate si rapoase, de sat primordial, transmit vecinatatea cu geologicul a trainiciei locuirii sub munte. Torenti de clisa, sleauri, jgheaburi de lut fac inventarul necrutator al probei drumului, al trecerii inspre "vesnicia satului". Vegetatia sumara, scheletica nu mascheaza vreodata si nu imbuna taietura decisa a orizonturilor inalte de unde se rostogoleste, in tuse late, biciuite, ca un stacatto de toaca a primejdiei, Drumul satului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
