Ziarul de Duminică

Hawking/ de Tudor Călin Zarojanu

Hawking/ de Tudor Călin Zarojanu

Autor: Tudor Calin Zarojanu

26.05.2011, 23:22 737

Cât tupeu îţi trebuie ca să-l contrazici pe omul care princonsens este considerat cea mai strălucită inteligenţăcontemporană? Bine, sigur, prin consens nu înseamnă de fapt absolutnimic, căci în mod sigur 90% dintre pământeni n-au auzit despre el,c-aşa-i lumea, imperfectă şi neinformată. "Prin consens" înseamnă,de fapt, cam aşa: cineva - de regulă un ziarist "cu verb" - i-aataşat la un moment dat o anumită calitate şi nimeni nu s-a apucatsă-l contrazică, pentru că ar fi trebuit să propună alt nume, şi deunde atâtea străluciri? Oricum, "cel mai... din lume" presupune,nu-i aşa?, o comparaţie directă cu peste şase miliarde decontracandidaţi, implicit buna cunoaştere a acestora. În fapt, "celmai" înseamnă "cel mai din câţi ştim noi".

Am divagat, iertare. Dar am divagat pentru că sunttulburat. Omul pe care trebuie să-l contrazic nu este numai cespuneam mai sus, dar şi o personalitate pe care o admir sincer, şinu de azi - de ieri. Numai că acum a comis-o:

"Creierul este un computer care încetează să funcţionezecând componentele sale se strică. Pentru computere stricate nuexistă nici rai, şi nici viaţă dupa moarte", a declaratStephenHawking (foto 2)într-uninterviu pentru The Guardian, susţinând că aceste conceptesunt doar menite să aducă alinare celor care se tem de moarte. Doarun pas până la "religia - opiumul popoarelor".

Rezistând tentaţiei de a întreba, precum Moromete: "Pe cete bazezi?", sau, şi mai bine: "De unde ştii?", mi-aş permite săcomentez rămânând strict în domeniul IT: ok, componentele se stricăşi calculatorul moare. Dar softul? Nu cumva softul îisupravieţuieşte? Dar Internetul şi reţeaua locală din care făceaparte? Computerul poate fi asociat corpului uman, dar nusufletului, domnule Hawking.

Ca să nu zică oarecine că s-a luat de Dumnezeu (recunoscutşi venerat, în treacăt fie spus, de covârşitoarea majoritate aoamenilor de ştiinţă din toate timpurile), într-o conferinţă dinaceeaşi perioadă StephenHawking a susţinut că"Filozofia nu a mai ţinut în ultimul timp pasul cuavansul ştiinţific şi nu mai este în stare să răspundă la întrebărifundamentale precum «De ce suntem aici?» şi «Unde ne îndreptăm?».Filozofia este un domeniu mort, iar ştiinţa este cea care ne poateajuta să aflăm răspunsul la aceste întrebări care ne macină de miide ani". Deci religie nu, filozofie nu - de mirare că n-a spusnimic despre psihologie, sociologie sau parapsihologie. Noroc cuştinţa, care ne poate ajuta. E sigur o consolare pentru suferinzi,muribunzi, depresivi, suicidari şi muritori de foame să ştie că totceea ce li se întâmplă are o explicaţie ştiinţifică.

Întâmplător sau nu, declaraţiile de mai sus au venit lacâteva zile după ce s-a răspândit zvonul - infirmat oficial, edrept, dar câte nu s-au negat oficial deşi erau adevărate - că înmarele accelerator de la Geneva a fost identificată"particula lui Dumnezeu", mai exact bosonul Higgs, oentitate deocamdată ipotetică, care ar sta la originea BigBang-ului. Supranumele ei este creaţia unui editor care a alesacest titlu comercial pentru ocomunicareştiinţifică, dar - zic eu - şi oreverenţă făcută divinităţii.


P.S.Începând deazi, sub genericul "Con-ştiinţă" vom încerca să abordăm domeniilecare nu bântuie ştirile de la ora 5, 6, 7, 8 etc., într-un conceptde ecumenism generalizat, cu ambiţia de a demonstra nu numai căacestea sunt ştirile care contează cu adevărat, ci şi că domeniilespiritului - ştiinţa, religia, cultura, filozofia - nu suntconcurente, necum reciproc exclusive, cicomplementare.



TUDOR CĂLINZAROJANU (n. 1956) a absolvit secţia de Informatică aFacultăţii de Matematică, Universitatea Bucureşti, cu lucrarea delicenţă "O privire matematică asupra piesei «Romeo şi Julieta»",publicată ulterior de Editura Academiei. A lucrat 12 ani îninformatică, pe toate sistemele de calcul şi în toate tipurile delimbaje de programare. Din 1992 lucrează în presă: cotidian,săptămânal, lunar, agenţie de ştiri, radio, TV. A debutat editorialcu volumul de proză scurtă "Viaţa ca troleibuz" (1992, PremiulUniunii Scriitorilor pentru debut), urmat de biografia "Viaţa luiCorneliu Coposu" (1996, ediţia a doua 2005), romanele "Reluare cuîncetinitorul" (1997) şi "Sfârşitul lumii" (2005), culegerea deproză scurtă "Copiii asfaltului" (2007). În prezent lucrează înTVR, fiind realizatorul talk-show-ului "În spatele uşilordeschise", şi este colaborator permanent al Ziarului de Duminică,Revistei Flacăra, Adevărul şi Radio România Cultural.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO