• Leu / EUR4.9454
  • Leu / GBP5.7743
  • Leu / USD4.8344
Ziarul de Duminică

IASII LUI PATRAS/ Frumuseţea ne scrie istoria

IASII LUI PATRAS/ Frumuseţea ne scrie istoria
24.02.2010, 14:05 133
Când un academician cu nume greuprecum Gabriel Ştrempel se intâmplă să recomande o lucrareştiinţifică in termeni elogioşi ("produs al unei minţi foarte binemobilate", apreciază domnia sa opul EleneiVulcănescu,"Bucureşti-Paris via Mirceşti",Editura Fundaţiei Poezia,Iaşi, 2007), cititorul se simte indemnat să ia creionul in mână şisă-şi pregătească imediat fişele, spre a nu pierde nimic dinpreaplinul gândirii inzestratului auctore.
Şi bine face, pentru că volumulin cauză e un temeinic studiu istoriografic ce vehiculează osumedenie de informaţii absolut inedite legate de biografia"veselului" Alecsandri şi de contextul socio-politic, cultural, cuintenţia de a ne călăuzi in intimitatea secolului al XIX-lea şi aaltor veacuri, de mult apuse. Insă "intimitatea" nu devine, aici,un scop in sine al cercetării, câtă vreme relaţia cu prim-planulistoriei mari e subliniată mereu, din dorinţa mărturisită de adesluşi mai bine motivaţiile psihologice ale unor fapte şi deciziiimportante, resorturile ascunse ale evenimentelor cunoscute detoată lumea.
Pentru aceasta, exegetazăboveşte o vreme (in primul capitol) asupra documentelor celor maicredibile şi mai ferite de tentaţia mistificării: confesiuniletestimoniale, unde glasul conştiinţei se face in sfârşit auzit iaroamenii, obosiţi de atâtea deşertăciuni, vorbesc cu limbă demoarte. Testamentul lui Maiorescu, de pildă (datat sâmbătă, 23ianuarie 1916, deci după moartea celei de-a doua soţii, geloasa"Anicuţa"), relevă recunoştinţa criticului faţă de femeile carei-au alinat sufletul in momente de cumpănă, de la fiţoasa iubitădin perioada dificilă a primului mariaj (e vorba de Mite Kremnitz,"cumnata" ce se făcuse vinovată un pic şi de exaltarea luiEminescu), la blând-inţelegătoarea domnişoară Olga Neumann,recompensată cu "suma de 20.000 lei nominal bonuri urbane" pentru"ingrijirea cu inteligenţă şi devotament, atât in călătorii cât şicu prilejul lucrărilor literare". Olimpianul ştia să fie generos -e drept, nu chiar cu oricine!...
La fel de darnic s-a dovedit şiKogălniceanu, rafinatul autor al "Tainelor inimei", ale cărui"testamente" (căci au fost mai multe!) trădează o complicată viaţăsentimentală, pe fondul unei chinuitoare afecţiuni la vezicaurinară (boală boierească, zice-se, de care moare răpus până laurmă pe masa de operaţie, intr-un spital din Paris, la a 11-aintervenţie chirurgicală, in 1891). După ce izbutise să introducăin spaţiul autohton, pe lângă reformele liberale, gustul rafinatpentru bucătăria franţuzească (vezi cele 200 de reţete alcătuite şi"cercate" impreună cu amicul Costache Negruzzi), politicianulepicureu simte, odată cu răsfăţul plăcerilor interzise, ameninţareamorţii apropiate şi, ca orice om cu simţul răspunderii, purcede laintocmirea testamentului. Primul "act" de asemenea factură (din6/18 august 1882) - observă, just, acribioasa cercetătoare - "stăsub semnul unei mari iubiri extraconjugale pentru Raluca Lămotescu,tânără şi focoasă, care s-a străduit vreo 20 de ani să-l smulgăfamiliei". Induioşat de soarta devotatei amante, raţionalulKogălniceanu, "deşi nu a divorţat niciodată de Catinca iar peRaluca a ţinut-o mai mult in străinătate", s-a văzut nevoit ani larândul "să facă naveta" "intre amânări şi promisiuni", până când"copila nelegitimă, Maria R. Lămotescu, s-a măritat, cu toată pompaşi zestrea pretinse". Liderul liberal a fost, aşadar, "un părinteireproşabil", lăsând nelegitimei fiice moşia Scoposeni şi "una sutăpogoane de vie". Altminteri, Kogălniceanu avea şi de unde să dea,ţinând cont de faptul că, după Războiul de Independenţă cumpărasede la stat, "cu inlesnirile momentului" şi ale funcţiei salepolitice (năravul e vechi), 3.800 de hectare de teren in Dobrogea,rotunjindu-şi posesiunile la peste 5.000 de hectare. Oricum,scăpând cu viaţă de la greaua incercare a sorţii (operaţiareuşise), generosul boier ar fi lăsat probabil neschimbattestamentul dacă nu era chemat de amantă in faţa instanţei. Se parecă, intre timp, relaţia cu Raluca "se depreciase până latrivialitate" din cauza geloziei femeii faţă de "fiica vătafului decurte al unei moşii dobrogene" către care incepuse să se indreptesimpatia marelui om de stat. Enervat de indiscreţia femeii rănitein amorul propriu, ce scotea astfel la iveală secretul intimităţii,"taina inimei", Kogălniceanu ii sancţionează lipsa de recunoştinţăşi modifică testamentul, redirecţionând moşia Scoposeni "spre fiicalegitimă, Lucia". Ca şi in politică, şi in viaţa sentimentalăinţeleptul boier moldovean a ales să urmeze aurita cale de mijloc,lăsându-se ispitit de farmecul pasiunilor interzise, insă moderat,in limitele rezonabilităţii burgheze şi alebunului-simţ.
Dar la inceputul secolului, cu ogeneraţie inainte, oamenii se gândeau mai mult la căpătuială decâtla nemurire. Medelnicerul Alecsandri spre exemplu, tatăl poetului,nu-şi putea permite să fie generos decât in situaţii extreme(dăruieşte comunităţii o sumă de bani după dezastrul din 1844, cândIaşul fusese decimat de incendii), iar Conachi ("cel mai bogatscriitor român din toate timpurile") nici măcar atunci, cu toatăsensibilitatea sa de artist iubitor de oameni şi de frumos. Dealtfel, nu numai pentru alţii, dar nici măcar pentru sine nu s-aindurat simţitorul cântăreţ al iubirii să risipească vreun sfanţ:"Păstra rădvanele vechi, vizitii octogenari şi cai fără dinţi, sănu-l muşte..., dar cumpăra in tot anul câte o moşie". Parcimoniospână şi in amor (in afară de "Zulnia" nicio femeie nu i-a mai răpitinima, care va fi rămas ferecată, ca şi baierele dolofanei pungi),Conachi nu izbuteşte să ducă la bun sfârşit redactarea propriuluiTestament (incepută de mai multe ori). Firesc, observă ageraexegetă, omul nu putea răbda să-şi imagineze moşia instrăinată! Deaceea probabil, ca o ironie a sorţii, Casa Conachi din Iaşi, in locsă devină muzeu, adăposteşte azi sediul unor firme prospere şi alunei crâşme ordinare, dar cu mare dever (spre bucuria noilorproprietari, recrutaţi - nota bene! - tot din breaslascriitoricească!).
Ceea ce rezultă din consultareaunor asemenea "mărturii de taină" e o altfel de istorie, "secretă",pe care Elena Vulcănescu, asemenea unui Procopius al zilelornoastre, se străduieşte să ne-o prezinte in maniera captivantă anaraţiunii senzaţionale, imbinând cu talent şi imaginaţie deprozator aventura şi erosul, povestea sentimentală, anecdota şiintrigile de tot soiul, pentru a glosa mai apoi, ironic ori cuexaltare empatică, pe marginea "subiectului", reinventat ad usumDelphini. Prin urmare, autoarea volumului Bucureşti-Parisvia Mirceşti nu inţelege deloc să-şi reprime propriapersonalitate de dragul unei iluzorii "obiectivităţi". Dimpotrivă,intervine mereu in text, comentează insinuant şi persuasiv, selansează in tot soiul de digresiuni savante (de la consideraţiileprivind originea istroromânilor la speculaţiile genealogice oritoponimice), peste care presară mereu sarea şi piperul uneisensibilităţi feminine de cea mai bună calitate, modelată la şcoalaumorului şi a inteligenţei surâzătoare. Cercetat cu ochi proaspătşi cu o curiozitate nestăpânită, de vânător dibaci, documentul seinsufleţeşte, prinde viaţă şi formă literar-eseistică, pasionatacercetătoare (dotată cu esprit de finesse) sacrificând fărăpic de regret geometria rigidă a discursului "academic" de dragulnuanţelor, al detaliilor cu schepsis. Şi fiindcă tot am adus vorbade vânătoare, este ceva din spiritul ironicului Odobescu in aceste"eseuri" doldora de erudiţie şi umor, legate unele de altele prinfirul unei imaginaţii sensibile preponderent la faptele de culise,la dedesubturile sentimentale din biografiile marilorpersonalităţi.
Interesul Elenei Vulcănescu seindreaptă cu precădere asupra iubirii cuminţi, matrimoniale dintreAlecsandri şi Paulina Lucasievici, femeia care a avut grijă atât desănătatea, cât şi de memoria postumă a faimosului bard. IstoriculRadu Rosetti consemnează că Paulina (1841-1921) era "de profesiemenajeră", slujind la Hanul de la Târgu Frumos al lui Novacovski,fostul bucătar al lui Petrache Mavrogheni (1775-1860), marelevistier al Moldovei. Prin 1856, poposind la han, Alecsandri "puneochii pe slujnica drăguţă, cu coapse şi pulpe frumoase, că ii vines-o fure şi s-o ducă la Mirceşti". Ceea ce se şi intâmplă de vremece, peste câteva luni, Paulina era deja instalată in casa poetului(vecinilor le părea "destul de plăcută, bine imbrăcată"), in 1857dând naştere Mariei, unicul lor copil, pe care Alecsandri o adoptăabia in 1874, pentru ca, in 1876, să se căsătorească oficial cucredincioasa femeie la Primăria din Mirceşti, "in prezenţa a doimartori care semnează prin punerea degetului".
Pe de altă parte, intre ElenaNegri şi Paulina, o altă femeie celebră s-a lăsat iubită (e drept,doar in treacăt) de bardul cu suflet sensibil. E vorba de celebraEgerie a diasporei româneşti de la Paris, Maria Cantacuzino(n.1822), care la 18 ani era divorţată de George Stratulat, primul eisoţ, şi in 1852 tocmai il părăsise pe cel de-al doilea (AlexandruCantacuzino, zis Cneazul, marele prieten al lui Alecsandri şi Al.I. Cuza, cunoscut ca scriitor prin romanul Serile de toamnă laţară, publicat in 1855 in "România literară"). Atrasă de lumeaartistică, Maria ("Mărgărita" din scrierile "veselului" poet) ilinsoţeşte pe Bălcescu la Hy'res in ultima lui iarnă şi de acolo iitrimite lui Alecsandri o scrisoare in măsură să stârnească geloziaamorezatului fără speranţă: "Se ridica adesea in timpul nopţii săscrie la istoria lui despre Mihai Viteazul. Acest efort il epuiza.I-am propus să-mi dicteze. Amintirea acestor ceasuri de muncăintreruptă de discuţii este una dintre cele mai preţioase pe care opăstrez din frăţeasca noastră intimitate". Resemnat de a nu fireuşit s-o păstreze doar pentru el, Alecsandri o aşteaptă apoimereu, cu infrigurare, "in ciuda impăcărilor ei cu Cneazul", decare nu va divorţa niciodată. In 1855, in atelierul lui Chasseriau,Prinţesa cunoaşte pe marele Puvis de Chavannes, alături de carerămâne tot restul vieţii şi cu care se căsătoreşte in 1889, dupămoartea lui Alexandru Cantacuzino, soţul legitim. Iar pictorul iiva celebra frumuseţea in pânzele sale, sub chipul Sfintei Genoveva,in seria de compoziţii ce impodobesc Panteonul ("Sfânta Genovevaprocurând hrană Parisului asediat", "Sfânta Genoveva veghind asupraParisului adormit"). Iată cum frumuseţea unei românce a ajuns să-isalveze pe francezi, sub chipul sfintei ocrotitoare, intr-un momentdramatic al existenţei propriului lor popor. Aşa se scrie istoria.Şi tot astfel inţelege să o rescrie, pentru gustul iubitorilor defrumos, doamna Elena Vulcănescu.

ANTONIO PATRAS (n. 1973).Critic literar, conferentiar la Facultatea de Litere, Universitatea"Al. I. Cuza", Iasi. Debut publicistic: 1998, in revista"Convorbiri literare"; doctorat in filologie (2002); membru alUniunii Scriitorilor Romani; redactor la revista "Convorbiriliterare", unde semneaza rubrica "Cerneala simpatica"; coordonatoral colectiei de istorie literara la Editura Universitatii "Al. I.Cuza", Iasi. Volume publicate: Ion D. Sirbu - de veghe innoaptea totalitara, 2003; Fragmentarium - impresii despreoameni si carti, 2006; Ibraileanu. Catre o teorie apersonalitatii, 2007.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9454
Diferență: 0,0101
Ieri: 4.9449
Azi: 4.8344
Diferență: 0,5324
Ieri: 4.8088
Azi: 5.7743
Diferență: -0,1763
Ieri: 5.7845
Azi: 4.9860
Diferență: 0,1808
Ieri: 4.9770