Ziarul de Duminică

În Ciociaria (III)/ de Mircea Petean

Mircea Petean in Val di Comino

Autor: Mircea Petean

09.09.2011, 00:06 75

La Alatri, un alt sătuc medieval cocoţat pe-un vârf de deal. Vizităm Acropolele local care nu-i decât un morman de pietroaie. Mă reculeg în biserica unde o mână de enoriaşi se roagă îngenunchiaţi în jurul raclei cu trupul neînsufleţit al unei călugăriţe - Maria Cimati. Azi ni s-au alăturat şi francezii, cuplul Nicole Stamberg şi Georges Drano. Amândoi îl detestă din toată inima pe Sarkozy, despre care cred că este une vergogne. Sunt de undeva de lângă Montpellier, învăţători amândoi, el chiar mai mult - director de şcoală. Au evidente simpatii socialiste. Nu îl au la inimă nici pe Jill Jouanard, poetul care a organizat, în 1994, turneul Paris-Montpellier-Barcelonne, în cadrul căruia 12 editori români (între alţii Mircea Martin cu soţia, Marian Papahagi, Claudiu Constantinescu, cronicar la "România literară" o vreme, redactor la Fundaţia lui Buzura, cu care m-am şi împrietenit, ce s-o fi ales de el, nu ştiu...) am avut şansa de a vizita edituri celebre, centre de distribuţie, librării, oameni politici - la Montpellier, într-un palat surprinzător de asemănător cu Palatul Poporului, am fost invitatii Preşedintelui Asociaţiei (sau aşa ceva) Regiunilor Europene - etc. I se reproşează oportunismul determinat de faptul că nu a urmărit niciodată nimic altceva decât propriul interes. De parcă alţii ar proceda altfel... A sosit şi Es Pop. La cină Doina face apologia noului venit, Gerardo deplânge soarta pădurilor rase de pe suprafaţa pământului ca să se facă loc livezilor de măslini, Franziska şi Hans îşi plâng câinele mort de bătrâneţe, de fapt au trebuit să-i facă o injecţie letală căci împlinise 14 ani şi abia se mai ţinea pe picioare, era notre enfant. "Eşti adepta religiei vedanta, i-am zis, de vreme ce ai mărturisit că iubeşti toate animalele, inclusiv şerpii, ţânţarii şi puricii". "Dar în Austria nu sunt purici, totuşi, zice!" Bazil vorbeşte despre doctoratele lui Viorel, fratele său care, după unul în teologie, luat în Italia, s-a înscris la un altul în filozofie la... Baia Mare, cu Petre Dunca. Trăieşte la Perugia cu cei şase copii ai săi, ultimul fiind, de fapt, o fetiţă mulatră făcută de ex-nevastă-sa cu un negru.

* * *

Monte Cassino. Mănăstirea a fost distrusă, de-a lungul timpului, de trei sau chiar patru ori. La intrare, jos, în stânga, cum urci, e statuia Sfântului Benedict, "patronul", iar în dreapta e statuia Sfintei Scolastica. Mai sus se află statuile papilor Clement şi Urban V. Liniştea din primordii. Meşterii din San Donato, bineînţeles, sunt cei ce au refăcut structura de piatră, după dezastrul din cel de-al doilea război mondial; cea de lemn a fost refăcută de către cei din Sora.

Vom avea un recital în Teatro Romano, pe Muntele Sfânt. În primele rânduri ale amfiteatrului se înşiruiesc elevi de liceu însoţiţi de câţiva dascăli, precum şi o mână de studenţi. Regula e următoarea: poetul va citi în limba sa, iar actorul Vincent Spano, adus special în acest scop (el va fi laureatul din acest an al Festivalului) va citi varianta italiană. Începe Bazil, urmează Izsak, Opriţă, eu şi Es Pop, apoi ceilalţi: Hans Raimund, Georges Drano, Nicole Stamberg - cu un text despre Gesù Bambino la Gallinaro -, Carlos Vitale - cu mai multe micropoeme, între care unul scris anul trecut aici - şi Jose Antonio Muñoz. Dar spectacolul nu se isprăveşte aici, căci Mircea Întâiul (eu sunt Secundul) ţine să revină cu o odă închinată lui Gerardo, scrisă direct în italiană (spre furia Marthei). Lumea ne ascultă, pinii, chiparoşii, vântul par şi ei că ne ascultă; prin urmare, imediat după ce mi-am făcut numărul (am citit un fragment din Părul sau înflorirea Nodului, care sună admirabil în italiană, în traducerea Gabrielei Lungu; nu e de mirare, căci actorul mi-a făcut semne complice că e un text tare).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24