Cum funcţionează textul literar? Prin ce mijloace îl emoţioneazăpe cititor? La aceste întrebări am să încerc să răspund în serialulde faţă.
Acesta este conceput sub forma unui dialog. Cele două personajeangajate într-o lungă discuţie în paginile lui sunt imaginare.Primul în ordinea venirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice"(replicile sale sunt tipărite cu litere aplecate), este un tânărgeneric, care are încă multe de învăţat, dar care, în stilulbinecunoscut al tinerilor, contestă sau măcar pune sub semnulîndoielii adevărurile care i se transmit (spre deosebire însă demulţi tineri reali, el are fair-play şi o dorinţă reală de aînţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitor deliteratură mai experimentat, dispus să asculte şi să examineze şiopinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn se deosebeştede specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesuloricui ceea ce ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet,mecanismul prin care se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- Cunoscând cauzele neartistice ale artei nu profanăm actulcreaţiei şi nici nu distrugem climatul de evlavie necesarreceptării, ci, dimpotrivă, augmentăm emoţia estetică şi ofundamentăm.
- Şi care ar fi, după părerea ta, aceste cauze? De fapt, bănuiesc.Există deja o propoziţie celebră (a lui Decimus Junius Juvenalis:Facit indignatio versum) care de două milenii ne tot atrage atenţiaasupra resurselor de expresivitate din actul indignării. Un omindignat se dovedeşte întotdeauna mai elocvent decât unul împăcatcu sine şi cu cei din jur.
- Nu întotdeauna, ci numai atunci când omul în cauză are oelocvenţă înnăscută sau dobândită; indignarea nu creează talent, cidoar îl pune în valoare, îi oferă prilejul să se manifeste, îiasigură energia vitală despre care vorbeam. Dar nu ne putem opri cuexemplificarea la atât. În afară de indignare, există numeroasealte elanuri ale fiinţei care pot fi folosite (aşa cum suntfolosiţi curenţii de aer de către corăbiile cu pânze) pentrudesfăşurarea talentului. De obicei este vorba de variante aledorinţei arzătoare de a acţiona asupra semenilor. Pentru a seduce ofemeie greu accesibilă, pentru a incrimina o faptă odioasă, pentrua convinge mari mulţimi să adere la o doctrină, pentru a impunerecunoaşterea eroismului cuiva şi pentru încă multe alte tentativede modificare a atitudinii celor din jur este nevoie de… aptitudiniartistice. Imitaţia inventivă - pe care o consideram esenţa artei -se dovedeşte extrem de eficientă pentru atingerea unor scopuri cutotul străine de artă. Dacă vrei să acreditezi ideea că un anumitbărbat a săvârşit fapte de vitejie pe câmpul de luptă nu estedeajuns să spui "fapte de vitejie", ci trebuie să le descrii cusimţ dramatic şi să-i faci pe ascultători să aştepte cu sufletul lagură sfârşitul istorisirii…
- …Iar dacă mai şi precizezi că bărbatul are un călcâi vulnerabilîţi poţi intitula povestea Iliada!
- De asemenea, în caz că ţii cu tot dinadinsul să-i transmiţi uneifemei ceva din ardoarea ta erotică simpla declaraţie "te iubesc" nuva avea eficienţa necesară; singura soluţie va fi să născoceşti osituaţie impresionantă, descriind de exemplu o noapte lugubră încare tu, sfâşiat de durere din cauza nerealizării amoroase, îţistrigi deznădejdea în solitudine…
- …eventual mai adaugi şi un croncănit în engleză, nevermore, şiatmosfera-i gata!
- Sau, în sfârşit, dacă vrei să-i înfricoşezi pe răufăcători cu opedeapsă cumplită n-ai nici o şansă să-ţi atingi scopulvorbindu-le, pur şi simplu, de o "pedeapsă cumplită"; trebuie săreprezinţi caznele…
- …Sigur, ca în Biblie!
- Bineînţeles că am simplificat mult mecanismul psihologic alproducerii discursului elocvent, dar în esenţă aşa se prezintă.Fiindcă tot ai adus în discuţie Biblia, îţi amintesc că are oremarcabilă valoare literară, deşi nu aceasta este la originemenirea textelor sfinte. Biserica a folosit adeseori forţaliteraturii (a artei în general: muzică, pictură, scenografie,coregrafie, arhitectură) ca un mijloc pentru atingerea unor scopuripur religioase. Şi a ajuns chiar, în această privinţă, la oadevărată virtuozitate, superioară multora dintre tehnicilepropagandistice folosite azi în lume de puterea laică.
- Judecând astfel, ar trebui să credem că graţioasa literatură senumără printre formele de exercitare a puterii…
- Se numără şi, ca dovadă, intră uneori în rivalitate cu putereapolitică. Dar elanul vital care generează literatură nu este numainăzuinţa de a-i domina pe semeni. Cineva căruia i-a murit mama şi oevocă în cuvinte obsesive n-o face pentru a manipula conştiinţaunui interlocutor, ci pur şi simplu pentru a-şi satisface luiînsuşi nevoia de-a o mai vedea pe fiinţa iubită.
ALEX. ŞTEFĂNESCU. Critic şi istoric literar, prozator, dramaturg,publicist, realizator de emisiuni TV. Născut la 6 noiembrie 1947.Autor a 15 cărţi, dintre care a avut un mare ecou "Istorialiteraturii române contemporane. 1941-2000", apărută în 2005 (s-auscris despre ea 270 de articole pro şi contra, a fost răsplătită cuPremiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei). Emisiunea "Unmetru cub de cultură" difuzată de Realitatea TV i-a adus PremiulAPTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar altă emisiune, "Istorialiteraturii române contemporane povestită de Alex. Ştefănescu" -Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.
Adresa sa poştală este: Bucureşti, O.P. 22, c.p. 22. Ceaelectronică este alex2108145@yahoo.com
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
