Absolvent al Facultatii de Stiinte Economice si al Scolii Postliceale din Iasi, corector, muzeograf, director de teatru, dar mai presus de toate prozator si poet de prestigiu, distins cu numeroase premii, Nichita Danilov este o voce aparte a generatiei optzeci, tulburatoare, stranie, metafizica, vestind Apocalipse launtrice dar si extinctii colective, straluminate de fulgere mantuitoare.
- In foarte putinele cuvinte de prezentare, am trecut in revista zonele catre care v-ati orientat interesul pana in momentul de fata. S-ar spune ca inghititi cu nesat tot ce va trezeste curiozitatea. Va considerati un spirit umanist, sau un cautator lipsit de liniste al unui spatiu in care acest spirit sa se regaseasca?
- La lista meseriilor citate, sau mai bine zis a job-urilor pe care le-am practicat, s-ar mai putea adauga urmatoarele: redactor, editor, profesor, secretar literar, inspector pe probleme de cultura, consilier la Ambasada Romaniei din Republica Moldova, ambasador interimar, somer, redactor-sef. Si, in fine, director. Trecand in revista sirul "meseriilor" pe care le-am practicat de-a lungul timpului, unii ar putea trage concluzia ca sunt un spirit nelinistit, care cauta mereu noul. Nu este chiar asa. In general, sunt mai degraba conservator decat aventurier. M-am straduit, din rasputeri, sa duc o viata stabila. Destinul insa a vrut sa fie altfel. Soarta mi-a fost mereu schimbatoare. Cand imi "consolidam" pozitia intr-un loc, se intampla intotdeauna ceva. Destinul imi juca feste. Se inchideau mereu in spatele meu usi, iar in fata mea se deschideau altele. A trebuit, cu sau fara voia mea, sa merg mereu inainte. Nu sunt totusi un om lipsit de noroc. Dimpotriva, intotdeauna cand ajung intr-o situatie-limita, o sansa nesperata imi zambeste din nou. Mi-am schimbat mereu slujbele si locuintele. In Iasi, m-am mutat de vreo cincisprezece ori. Acest periplu m-a ajutat sa cunosc mai bine oamenii si locurile. As putea spune ca am acumulat multa experienta de viata in trup. Am inceput sa inteleg omul si societatea in care traiesc. Cu toata experienta pe care am dobandit-o, n-am ajuns insa nici la intelepciune, nici la blazare. Sunt inca un om viu, care cauta sa patrunda adevarul despre existenta. Nu ma consider un umanist; nici nu inteleg, de altfel, acest termen.
- V-ati plasat in traditia mistica a lui Meister Eckhardt. Ce este misticismul pentru dvs.: un tipar tehnic in care va varsati imaginatia, sau unul spiritual?
- Nu tin minte sa fi facut in scris sau macar verbal astfel de afirmatii. Altii au facut-o. Probabil, cu buna intentie. Poate ca exista pe undeva niste puncte comune. Nu le-am studiat. N-am ajuns inca la egolatrie. Dimpotriva, de multe ori incerc un sentiment de rusine fata de ceea ce am scris. De altfel, in ce ma priveste, nu ma consider un poet mistic in adevaratul sens al cuvantului. In arta am cautat sa ajung la un anumit adevar, la o anumita esenta. La un adevar viu, care sa vibreze in inima cititorului. Acest adevar perpetuu, valabil pentru orice timp, poate si pentru orice spatiu, m-au facut, probabil, sa ma intersectez in demersul meu liric si cu alti cautatori, cu marii mistici. Aceasta pe de o parte. Pe de alta parte, am crescut intr-un mediu pravoslavnic, cu reguli de convietuire foarte stricte, de la care nu aveai cum sa te abati. Simbolurile religioase s-au imprimat adanc in constiinta mea in anii copilariei. Prin urmare, daca exista vreun tipar (si probabil ca exista) dupa care "lucreaza" imaginatia mea, acest tipar tine de latura profunda a personalitatii mele. Probabil ca, daca m-as fi format intr-un alt mediu, as fi scris altfel. As fi apelat la alte simboluri ca sa fiu inteles. Mesajul meu, aceasta cautare a chintesentei sufletului omenesc, daca nu e prea pretentios spus, ar fi fost insa acelasi.
- Cineva a spus despre versurile dvs., nu fara o oarecare nota rautacioasa, ca amintesc ba de Ursachi, ba de Poe, ba de Eminescu, ba de Esenin sau de Baudelaire, dar cu toate acestea sunt originale. Cum comentati aceasta afirmatie?
- Nu cred ca e vorba neaparat de rautate. Un scriitor nu apare din neant. Sunt niste experiente pe care ti le insusesti in anii de formare. Depinde apoi de ce faci tu insuti. Intotdeauna, insa, in spatele unui artist se afla un intreg sir de alti artisti. Modigliani, de pilda (dau un exemplu care-mi vine la indemana), pana sa ajunga la formula propriei arte, a trecut printr-o experienta egipteana, pe care a topit-o, pe care a contorsionat-o in folosul sau. Modelul meu a fost "Cartea lui Iov". Acolo se afla inmagazinata toata suferinta umana. Nici un mare scriitor, incepand cu Shakespeare, Dante, Goethe, Dostoievski, Gogol, Baudelaire, Flaubert, Kafka, Joyce, Faulkner, indiferent de genul pe care l-a abordat, nu a reusit sa exprime mai mult. In "Cartea lui Iov" e exprimat tot adevarul despre om si lume. Pentru mine constituie o enigma aparitia acestei carti. Cine e omul care a scris-o? Spre ce experiente l-a impins Dumnezeu? "Apocalipsa lui Ioan" e opera dogmatica fata de trairile lui Iov. De fiecare data cand trec printr-o cumpana - si in viata sunt destule -, recitesc aceasta carte. Ea ma linisteste. Iov a pierdut totul, dar nu s-a renegat pe sine si nu l-a renegat nici pe Dumnezeu.
- Cu volumul de debut, "Fantani carteziene", ati fost catalogat drept... cartezian. Altii va considera un scriitor religios. Dvs. insiva v-ati plasat, la un moment dat, in zona misticismului literar. Cititorul unde trebuie sa va caute astazi?
- Cititorul care doreste sa ma inteleaga trebuie sa ma caute in cartile mele. Daca va avea rabdarea sa se aplece asupra lor, va descoperi in cenusa literei arse si o parte din sufletul meu. Daca ma va citi cum se cuvine, sufletul meu va reinvia pentru o clipa in sufletul lui. Acesta e tot misticismul, toata religiozitatea poeziei mele.
- Ce mai este nou in peisajul literar din Iasi?
- Peisajul literar iesean a suferit o mare pierdere. Ma refer aici la moartea lui Mihai Ursachi. Magistrul a jucat un rol esential in viata literara a urbei noastre. Fara el, literatura ieseana ar fi fost mult mai saraca. In natura, insa, oricat de dureroase ar fi schimbarile, se creeaza intotdeauna un echilibru. Moartea lui Mihai Ursachi a fost "recompensata", ca sa spun asa, prin aparitia si afirmarea unui nou val de tineri scriitori. "Votati literatura tanara", acesta a fost sloganul campaniei de promovare a scriitorilor publicati de Editura Polirom.
- Ce este nou in creatia dvs.?
- Daca Dumnezeu ma va ajuta si voi reusi sa duc la bun sfarsit cartile pe care le-am inceput, atunci, prin ele, va voi da un raspuns la aceasta intrebare atat de simpla si atat de dificila totodata.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
