Ziarul de Duminică

Istorici şi diplomaţi (XII) Un profesionist: Carl Jacob Burckhardt/ de dr Alexandru Popescu

Istorici şi diplomaţi (XII) Un profesionist: Carl Jacob Burckhardt/ de dr Alexandru Popescu

Autor: Dr. Alexandru Popescu

14.08.2014, 09:02 43

Începutul secolului XX cunoaşte câteva exemple, ce este drept nu prea multe, de personalităţi, profesionişti de marcă, în acelaşi timp diplomaţi „de carieră”, cu performanţe deosebite, şi istorici remarcabili, autori ai unor lucrări de referinţă.

Un asemenea exemplu este acela al elveţianului Carl Jacob Burckhardt (1891-1975), care, în afara faptului că a activat în cadrul unor organisme internaţionale dintre cele mai importante, Liga Naţiunilor, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, chiar ca preşedinte, şi-a pus semnătura pe o serie de lucrări istorice, în bună măsură inspirate de acţiunile sale diplomatice.

 

„Popasuri diplomatice”

Prima sa misiune diplomatică a fost la Legaţia de la Viena (1918-1922), în condiţiile haotice ale prăbuşirii Imperiului Austro-Ungar. Cu această ocazie leagă o strânsă prietenie cu scriitorul Hugo von Hofmannsrafl, despre care va publica o serie de texte.

După ce obţine doctoratul în 1922, următorul „popas diplomatic” al lui Burckhardt (foto 1) este în cadrul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, unde – de asemenea – se confruntă cu problemele dificile legate de reaşezarea în Asia Mică a grecilor expulzaţi de Turcia.

 

… şi „academice”

Probabil pentru a-şi regăsi liniştea, dar şi urmând o reală vocaţie, Burckhardt îşi începe cariera universitară pe posturi de mare prestigiu: profesor extraordinar pentru istoria contemporană la Universitatea din Zurich. Între 1932 şi 1937, este profesor la Institutul pentru Studii Internaţionale din Geneva. Începe, în 1935, publicarea monografiei despre cardinalul Richelieu, care va ajunge la patru ediţii, ultima în 1967.

 

Înalt comisar al Ligii Naţiunilor

Totuşi, Burckhardt nu putea rămâne multă vreme departe de diplomaţie, astfel încât acceptă, în 1937, postul de mare răspundere, dar care presupune dificultăţi deosebite, de Înalt Comisar al Ligii Naţiunilor pentru oraşul Danzig. Are ocazia să cunoască persoane din elita celui de-al Treilea Reich şi pretenţiile lor exagerate faţă de acest oraş, încercând să apere şi interesele Poloniei. Misiunea sa va eşua prin invazia Poloniei şi anexarea Danzig-ului.

Probabil aceste dificultăţi îl fac să părăsească din nou cariera diplomatică şi activează, pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial, ca profesor la Universitatea din Geneva.

 

Preşedinte al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii

Totuşi, experienţa pe care o dobândise şi integritatea sa fac să fie numit pe un post de conducere al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Are posibilitatea să călătorească prin Germania în vederea unor negocieri pentru un tratament mai bun al civililor şi prizonierilor. Cu această ocazie vizitează, în 1935 şi 1936, lagărele de concentrare.

Este numit, în cele din urmă, preşedinte al acestui organism (1845-1948). Pledează pentru stricta neutralitate a acestuia, dar uneori are o atitudine controversată în ceea ce priveşte condamnarea atrocităţilor regimului nazist. În acelaşi timp, se afirmă ca un anticomunist fervent.

În aceeaşi perioadă, îndeplineşte şi funcţia de Însărcinat diplomatic la Paris. În cele din urmă, Burckhardt îşi încheie activitatea diplomatică, reluându-şi cariera academică, publicând, în deceniile care au urmat până la moartea sa, numeroase lucrări de istorie.

 

Istoricul

Din punct de vedere politic Burckhardt a împărtăşit idei conservatoare, de aici aprecierea sa pentru absolutismul monarhic francez din secolul XVII, aşa cum este exprimată în lucrarea „Der Honnête Homme”. În aceeaşi perspectivă este apreciată şi domnia Mariei Theresia în Imperiul Habsburgic, aşa cum reiese din monografia pe care i-a consacrat-o în 1932.

În afară de capodopera sa, monografia în patru volume a vieţii şi activităţii cardinalului Richelieu (probabil a fost atras de figura acestuia, deoarece el a fost şi un mare diplomat), Burckhardt a publicat şi o serie de  lucrări în care valorifică activitatea sa diplomatică şi de om politic: „Gestalten und Mächte” (1941), „Meine Danziger Mission”, 1937–1939 (1960).

Îşi publică, de asemenea, în 1952, unele din discursurile şi intervenţiile sale la reuniuni internaţionale, precum şi corespondenţa purtată. De un deosebit interes este autobiografia sa, „Memorabilien” (1977).

De remarcat că Burckhardt este şi autorul unor lucrări de beletristică, cum este volumul de povestiri „Drei Erzählungen”, publicat în 1952, sau cel de aforisme apărut în 1978.

 

„Puterea de rezistenţă”

Spre finalul carierei, Burckhardt a primit diferite distincţii ca urmare a atitudinii şi acţiunilor sale umaniste. Astfel, în 1950, este declarat „cetăţean de onoare” al Lübeck-ului, datorită faptului că reuşise să salveze oraşul în timpul războiului. Gimnaziul din acest oraş îi va purta numele (foto 2).

Este declarat membru al unor academii străine şi este decorat cu ordine şi medalii franceze, austriece, germane.

Autoarea unei monografii asupra lui Burckhardt, Marion Donhoff, apreciază atitudinea sa echilibrată, calmă, „puterea de rezistenţă” pe care a dovedit-o în diferite momente ale activităţii sale, nu lipsite de dificultăţi şi încercări, mai ales ca diplomat.

AFACERI DE LA ZERO