Sa tot fie treizeci de ani de cand l-am auzit prima data pe Stefan Borbely* vorbind la un colocviu Eminescu. Studentii ieseni veneau cu Derrida si Genette, cei bucuresteni loveau cu Bachelard si Jean Pierre Richard, in vreme ce clujeanul Borbely ne epata cu Paracelsus, Agrippa von Nettescheim, Bonaventura. Avea fata de toti ceilalti avantajul limbii germane si pasiunea subteranelor fiintei umane sublim-nevrotice.
Intre timp, toate avantajele i-au devenit handicap. Bilingvismul si preocuparile 80% dedicate literaturii romane l-au facut suspect in ochii ungurilor, ca agent de influenta al romanitatii. Numele maghiar il face dubios si inutilizabil oficial in ochii autoritatilor romane. Era cronicar literar la Vatra din Targu Mures, dar o leafa nu si-a aflat decat pe cost de corector la Igasz Szo. Faptul ca stie germana, engleza, franceza, maghiara, ca este unul dintre cei mai profunzi cunoscatori de Nietzsche si Thomas Mann de la noi, ca s-a format in preajma lui Mircea Zaciu, a Ioanei si a lui Liviu Petrescu, a lui Marian Papahagi si ca a muncit la Dictionarul Scriitorilor Romani ca un vajnic mus pe corabia fatalitatii - l-a impiedicat sa debuteze editorial sub Ceausescu.
Ce-i drept, profesional, dupa 1989, Stefan Borbely s-a implinit: conferentiar universitar la Cluj, bursier Fulbricht si NEC, director la Echinox, doctorat, patru, cinci volume publicate, premii literare, stagii de cercetare in Occident si "in State", o specilizare americana foarte interesanta in psihoistorie (de cert viitor)... plus calitatea de tata de familie.
Si totusi, nevroza minoritara tulbura irepresibil calmul eruditului si pedanteria eseistului. "Situatia mea este, sintetic, aceasta: dispretuit vehement de una din tabere, privit cu amabila suspiciune de cealalta, raman mereu la mijloc pe o podea imaginara, intre doua scaune de asemenea imaginare. Daca intind o mana, fie intr-o parte, fie in cealalta, pentru a cauta un brat sa ma ridic, pot fi sigur ca in momentele esentiale ale vietii nu am sa-l gasesc (...) Am parasit formatiunile civice din care faceam parte, am cautat sa intru in cat mai putine organizatii. Unii spun ca e forma mea de iresponsabilitate. Eu continui s-o numesc libertate interioara, stiind ca scrisul meu s-a deschis in clipa in care mi-am aruncat din spate toate poverile".
Ceasornicar textual, analist de finete si lector hipersensibil, Borbely este hipnotizat cam cat Ion Vartic de psihanaliza, de tot ce va sa zica zona oculta a fiintei. A eticului si politicului. Cum sa nu-i ierti excesele conformiste pe linia corectitudinii politice, obedienta pledanta pentru gender studies & Co., atunci cand dai peste verdicte percutante precum acesta: "Stim de la Freud ca puterea unei societati e definita de planul de obiectivare a angoaselor ei. El duce, dupa caz, la vectori de ofensiva individuala sau sociala, sau, dimpotriva, la complexe defensive de retractilitate. Paradigma feminina a sfarsitului de secol XIX romanesc face ca psihoza ei sa fie definita in termeni de retractilitate (...) Ca o consecinta, vina devine in perceptie romaneasca eminamente etnica. Etnicul ca atare e o matrice fluida, necuantificabila. Acesta e, poate, si motivul pentru care cultura romana n-a articulat pana acum un tratat de morala: eticul e, aici, implicit etnicului, in vreme ce incidentele dintre istorie si etic sunt aleatorii".
Sau cum sa nu-i treci cu vederea ticurile savanteriei universitare, ori credinta ca numai circulatia internationala a numelui inseamna consacrarea individuala (sa-i spun ca Alexandru George inseamna mai mult, in felul sau, decat circulatia pe terminalele inter-universitare a lui Adrian Marino, a lui Cristian Moraru si a Marianei Net?!?) atunci cand Borbely vine cu formule de calibrul "Transilvania e un virtual spatiu de excelenta spiriruala proeuropeana, avortat insa politic", cand vede cartea Alinei Mungiu despre relatiile romano-maghiare ca o "Transilvanie de cabinet", cand il vede pe intelectualul nostru "de elita in mod diafan inregimentat sub aspectul spiritual si corporatist", cand observa ca "in Romania relatiile dintre oameni sunt cu prioritate relatii de dominanta si de putere secreta. Nu colaborare, nu prietenie, ci secretosenie cand molcoma, cand agresiva", cand el, minoritarul, exclama pe buna dreptate ca "pericolul major, sinucigas care ne paste azi e tiganirea Romaniei", ori cand juxtapune freneziei sexuale din literatura ultimelor valuri - obsesia succesului, foamea cuceririi realului! Si inca: personalizarea culpabila si lucrativa a institutiilor noastre, "stereotipul discreditarii Romaniei pe scheme preconcepute" in mass media occidentale, sau, in special, pledoaria de la p. 36 pentru reunirea competentelor dincolo de psihozele nationaliste, pentru saltul, de la mijloc, deasupra, acolo unde sa deprindem psihologia invingatorului, in loc de-a ramane cum suntem, adica "suspiciosi, gata de ura, batosi, pusi pe harta...". E frumos, e adevarat, dar nu aude nimeni, niciodata.
*) Stefan Borbely, Opozitii constructive, Editura Limes, 165 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
