O propunere uriasa pentru un creatora. Sa obtina sinteza a trei ipostaze ale ochiului vietii sale, care s-au dovedit a fi fost, de fapt, epifanii. Un pariu cu puterea imaginatiei pornit dintr-o cerbicie a trudei fara istov. Dar si dintr-un semn divin imprimat pe coapsa vazului. Si, de ce nu, poate si un reper: Hermes Trismegistul. Legendarul alchimist din Alexandria, cu al sau trident ce reprezinta razele iluminarii sale.
Trei hierofanii. Atat. Pentru ca, in rest, Gheorghe Iacob se incurca serios printre siajele lasate de statura celui numit in anticariatul esoteric ?De Trei Ori Mare?. Nu este un hermetic, dar inventeaza un limbaj vizual magic. Nu are pasiunea ceremoniei de a privi curios cerul, dar, in schimb, framanta viguros materia telurica si ii da alte valente decat cele comune. Se lasa bantuit de crize de vedenii prelungite, dar ni le explica apoi aproape didactic. Oricum, insa, venerabilul octogenar ne picura si astazi, in ochi, putere. Ceea ce s-ar putea sa ne inzdraveneasca.
Autenticitate si transfigurare, prima dintre cele trei expozitii anuntate in aceasta toamna, surprinde din start prin teroarea intentiei. E atotcuprinzatoare. Vizitatorul intrat in Sala Dalles se opreste brusc, dupa ce face o rapida panoramare, si se intreaba infiorat: "Toate acestea sunt facute de un singur om?". Da. Uriasul spatiu expozitional ii apartine in totalitate, pana la ultimul ungher, lui Gheorghe Iacob. Si tot astfel, precum razele tridentului antic, trei sunt varstele ochiului artistului. Arheologie a vizualului.
Sunt mai intai lucrarile datate 1950-1960, marcate inevitabil de entuziasmul epocii. Teme preponderent agreste, cu oameni multi, bucurosi ca s-a reformat pamantul, surprinsi in diversele ipostaze ale muncilor campului. Alaturi de ei, vedetele tehnologice ale vremii, primele tractoare ce zburda neobosite, si ele, pe haturile co-operate de comunism si harnicie. Tusa e puternica, e grea ca pumnul, vopseaua curge din greu, asigurand de fapt consistenta personajelor. Incet-incet, incepand cu 1965, actantii din tablouri incep sa dispara unul cate unul. Pictorul-cetatean si-a facut treaba. Acum el se lasa mangaiat mai mult de ciclurile naturii, deci apar primele semne de oboseala civica. Peisajele, desi singuratice, sunt mai spiritualizate, lipsite de truculenta. Culorile se intind mai bine. Promisiune a esentializarii viitoare.
Etapa urmatoare ('70-'80) castiga prin dimensiuni, culoare mai vie si incifrare. In sufletul creatorului se ghiceste indoiala. Banuiala ca Binele e Rau sau Raul este Bine. Ighemoniconul receptarii e mai complicat. Se simte reflectia mai apasata. Durata viziunii e mai ampla, de aceea tablourile au nevoie de spatiu. In plus, ele emana un parfum volatil de Kandinsky si Franz Marc. Expresionism revoltat de "calaret albastru" (unul din tablouri, datat 1982, se numeste chiar Protest!).
In sfarsit, transfigurarea ('90-'99). Esenta din spatele cocosatilor seceratori si al mandrilor barbati cu bicicleta. Culorile sunt evanescente, palidul se insinueaza perfid. Plasme, noduri, eseuri, himere. Corpul vitros din fata retinei. Hipnoza dinaintea ultimului strigat.
Manualul de alchimie vizuala, semnat Gheorghe Iacob, aminteste de Discursul perfect. Acolo, Trismegistul ii dezvaluie lui Asclepios faptul ca ?Dumnezeu nu are nume, sau mai curand le are pe toate, deoarece El este in acelasi timp Unu si Intregul".
* Gheorghe Iacob, Autenticitate si transfigurare, pictura si sculptura, Sala Dalles
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
