• Leu / EUR4.7354
  • Leu / GBP5.3426
  • Leu / USD4.2876
Ziarul de Duminică

Marea amărăciune a Constanţei Buzea

5 aug 2010 1595

Titlul unei splendide proze semnate de Ioan Groşan (aceea cu"pre-scrierea" viitorului comun de către un cuplu de îndrăgostiţi)mi se pare foarte potrivit pentru a surprinde nuanţa psiho-afectivădin Jurnalul Constanţei Buzea, Creştetul gheţarului*. O mareamărăciune scaldă notaţiile autoarei, prinsă în anii respectivi(1969-1971) la mijloc, între dragostea pentru copiii ei mici şiceea ce trebuie să suporte, zilnic, din partea tatălui lor.

De regulă, sînt suspicios în legătură cu sinceritatea pusă lalucru în însemnările asumat subiective. Subiectivitatea nugarantează onestitatea şi nu este neapărat sinceră. Autorulutilizează diferite măşti, deşi pretinde că înfăţişează adevărulnud; iar felul în care ajunge la esenţa celorlalte personaje eadesea decepţionant. Concesiv cu sine, este resentimentar sau chiarnemilos cu "adversarii" care de fapt nu-i sunt adversari şi cuprietenii pe care-i prezintă ca pe nişte "prieteni". Victimologieşi caricatură: perspectiva celuilalt nu apare sau, dacă apare, eredusă la un comportament meschin, la o replică batjocoritoare, lao ridicare de umeri în faţa nenorocirii mele.
Exact pe această linie ne deplasăm, pe măsură ce avansăm în lecturapaginilor Constanţei Buzea. În timp ce tânăra femeie, soţie, mamăşi poetă este o victimă delicată şi însingurată, o sensibilitaterănită, un om care suferă, tânărul bărbat, soţ, tată şi poet(Adrian Păunescu) apare numai ca un monstru conjugal şi domestic,un Haplea tiranic şi capricios târât în viaţă de propriileinstincte şi pofte de mărire. Din fericire pentru acest personaj,mai sunt şi altele care ilustrează categoria negativului. Unul echiar tatăl tinerei femei, care i-a terorizat copilăria şi care,probabil, prin aceasta a făcut-o să se mărite foarte devreme. Altule... socrul, fost deţinut politic, de la un moment dat foarteinteresat şi măgulit de cariera poetico-socială a fiului său.Siluetele acestor masculi familiali se profilează ameninţător prinochii înfricoşaţi, dar neiertători ai tinerei care-i suportă şi îiscrie. Jurnalul, început în paralel cu cel al soţului, va ficontinuat şi bine exploatat de Constanţa Buzea; în timp ce AdrianPăunescu se plictiseşte şi renunţă curând. Ceea ce unul trăieşte,la modul intens şi dezordonat, nesăţios, nestăvilit, celălaltobservă şi detaliază, simte şi resimte, percepe acut şireproiectează analitic în însemnările sale.
Amărăciunea personajului feminin nu exclude răceala metodică adisecţiilor pe care autoarea le face. Cred că de la bun începutjurnalului ţinut i s-a dat şi această componentă de chirurgie fărăanestezie, neîndurătoare, răzbunătoare. Tânăra Constanţa Buzea,care are aproape treizeci de ani în momentul iniţial al Jurnalului,procedează ca un scriitor profesionist, nu doar ca un om rănit şidezamăgit ce-şi trece suferinţele pe hârtie. Episoadele de chindomestic sunt foarte bine expuse şi calibrate. Monstrului lacom detoate i se sesizează rapid profilul "ofertant" literar. Altfelspus, Adrian Păunescu dispare de aici ca soţ şi ca tată real pentrua reapărea, fulminant, ca personaj în toată regula caracterologică,înşurubat în comportamentul şi gestica lui, înseriat în acţiunilesale ilustrative. Privirea autoarei reţine toate secvenţele ce potcontribui la acest profil (soţul brutal, tatăl absent) şi leminimizează sau le ignoră pe cele care l-ar putea "tulbura". Ochiulde scriitor are şi predicţii, bune, de critic literar: "Agitaţiaeste la el o stare firească, indispensabilă, inevitabilă, dar pemine mă scoate din ritmul propriu, intens, interiorizat. În casa încare el vine şi doarme câteva ceasuri, nu-mi vine nici mie să staupeste zi. Nu-i duc dorul, deşi câteodată, din orgoliu, mă simtsingură. Lirismul i se degradează în cantitate, în relatare, îndiscursiv, în anecdotic. Senzaţia că politica îi exploateazăresursele, în defavoarea poeziei. Cartea lui a avut succes şi astai-a dat o oarecare linişte, care nu va dura. Va vrea mai mult." (p.20). Însemnarea e din 21 ianuarie 1969, iar cartea este Fântânasomnambulă.
La finele aceluiaşi an, pe 12 decembrie, Constanţa Buzea pune latrecut receptarea volumului, focalizând cu sado-masochismexperienţa existenţială dureroasă din care a ţâşnit poeziacâştigătoare. Scenele îmi par, indiferent cine le trăieşte sau lepriveşte, de o cruzime insuportabilă: "În vremea aceea, Adrianvenea acasă şi se culca pe canapea întors cu spatele la noi. Cufaţa la perete, suferea. Ofta cu ochii strânşi, aproape să plângă,refăcând în minte scenele cu Nana îmbrăţişându-se şi prelungindagonia unei dorinţe apocaliptice. Aşa şi-a scris cartea cu care aluat premiul şi a stârnit certuri în juriu. O carte ca o rană vie,pe care o cunosc şi o evit, pe care am dactilografiat-o. A scris laea bolnav de o lingoare ce nu se mai istovea. Se ridica din reveriişi se apuca de scris. Scria şi mă chema să mi le citească." (p.84).
Umilită pe faţă, conştient şi inconştient, de către bărbatulîndrăgostit de altă femeie şi salvat de poezie, tratată ca unduhovnic cu aptitudini de dactilografă, Constanţa Buzea serefugiază la rândul său în scris. Nu numai în jurnalul de faţă, cişi în lirica ei într-adevăr altfel ritmată, subtil modulată,interiorizată şi reflexivă. Pe lângă drama conjugală, există ovizibilă diferenţă de natură poetică şi chiar o disputăscriitoricească. O culme a competiţiei: Fântâna somnambulă a luiAdrian Păunescu şi Norii Constanţei Buzea sunt nominalizate laacelaşi premiu al Uniunii Scriitorilor! "Am scris şi eu, parcă înreplică, tot felul de texte, versuri, pe stările pe care mi lecrea. Cum vine asta, Constanţa: «A fi a doua, a rămâne prima»? sau«Tu de ce te-arăţi statornic când imaginea ta umblă?» extrase dinNorii mei, nominalizat fără şansă alături de Fântâna somnambulăpentru premiul Uniunii şi pierzând, după cum mi s-a relatat, la unvot diferenţă." (p. 84).
Tot acest turnir adeseori pasionant, pe alocuri dizgraţios întrepoeţii-soţi e suspendat în fragmentele şi paginile întregi în careautoarea-personaj scrie despre copiii săi, Ioana şi Andrei.Experienţa maternităţii este una fundamentală, recentrând lumeacelei ce spune eu. Răutatea, maliţia, sensibilitatea inervată,"mutismul" ce-l scoate din minţi pe bărbatul gălăgios şi posesivlasă loc unei priviri de o blândeţe nesfârşită cu care mama îşiînsoţeşte, imediat după naştere, puii. Înseşi chinurile faceriisunt puse pe hârtie (cu detalii crude notate precis, dar într-unhalou al suferinţei cu sens) pentru ca, mai târziu, micuţul devenitbărbat să le recupereze. Absent ca în atâtea alte rânduri, tatăl edezimplicat aproape ostentativ din această relaţie specială creatăîntre mamă şi copiii ei, între cei doi copii şi mama lor. Într-unepisod care ar fi halucinant dacă n-ar fi real, tânăra eroinădescoperă un "dublu" maternal: nestăvilitul ei soţ are, la un altdomiciliu, o pereche de fetiţe cu o altă femeie. "Generos",tovarăşul de viaţă o invită să o viziteze pe cealaltă şi vizita seface, punând faţă în faţă două mame timorate, uluite de absurdulsituaţiei.
Îngrijindu-şi copiii şi privindu-i cu o infinită atenţie cum cresc,trecînd alături de fiecare prin fazele delicioase ale descopeririisemnelor, limbajului şi lumii înconjurătoare, mama ţine, practic,acelaşi jurnal - dar nu mai face cu el literatură compensatoare.Cele două făpturi mititele având fiecare personalitatea proprie,preocuparea este acum de a prinde această personalitate cu toatenuanţele şi pliurile ei. Atenţia la detalii nu devineplictisitoare, ca la atâţia părinţi rulând narativ performanţeleprogeniturii. Studiindu-i cum dorm şi cum se desfaşă în somn, cumtremură ori se încruntă de ceva ce minţişoara lor visează,ascultându-i cum vorbesc peltic şi cum îşi împărtăşesc micile lor"secrete" infantile, mama şi scriitoarea din ea înfloresc deodată.Cea mai frumoasă parte a Jurnalului aceasta este: întinderea vie pecare se mişcă, vegheaţi şi conturaţi de ochiul matern mare şi bun,o fetiţă drăgăstoasă, cam răzgâiată, şi fratele ei mai mic, cusimţul umorului.
Când cei doi soţi, oarecum reconciliaţi, fac o lungă călătorie înStatele Unite, fascinaţia descoperirii Lumii Noi e disturbată de undor devastator după cei doi copii. Disperată, mama cere insistentşi tot aşteaptă din ţară scrisori, mesaje, semnale, orice care săfacă vorbire, într-un fel sau altul, despre micuţii ei. Văzând înjur atîtea familii fericite (America întreagă i se pare un ţinut alfericirii şi al abundenţei, un viitor cvasi-utopic materializatîncă de pe acum), tânăra femeie e săgetată nu de invidie, dar deimposibilitatea unei bucurii depline. Scanată cu privirea esticuluicenuşiu şi amărât, devorată în hălci de consortul extravertit,America rămâne o contraparte nesemnificativă a sentimentelorrealmente profunde. În Creştetul gheţarului, eul adânc nucălătoreşte: rămâne legat, placentar, de fetiţa răsfăţată şi debăieţelul cu simţul umorului rămaşi acasă.
În aceste condiţii existenţiale şi diaristice, e cu totulremarcabil efortul tinerei scriitoare de a pătrunde specificulamerican şi a vedea oamenii dincolo de zâmbetele lor.
Mircea Eliade, cu care cei doi soţi ajung să se întâlnească şi pecare Adrian Păunescu îl convinge, finalmente, să dea un interviupentru "Luceafărul" din ţară, este personajul excepţional conturatşi vivificat al acestui Jurnal. Cuminte şi conştiincioasă,Constanţa Buzea conspectează din lucrările lui de istoriareligiilor şi îi citeşte o parte dintre prozele fantastice. Darportretul memorabil al lui Eliade apare din surprinderea live aprofesorului la ore cu studenţii. Nici o virgulă în plus, nici unaîn minus: "Studentul de la catedră citeşte şi explică, gesticulîndexcesiv. Eliade îl ascultă neclintit, cu mâna stângă sub bărbie.Şuviţele cărunte îi acoperă grumazul şi gulerul hainei. Ascultăaproape în extaz. Solicitat la un moment dat, îl ajută pe vorbitorla descifrarea textului, deplasându-se el până la catedră. Urcăagil ca un tânăr, cu degetul pe text citeşte şi explică, cu oteribilă mobilitate de evantai a capului, mişcarea făcând să-isticlească lentilele. Aceşti fascinanţi ochelari, care-ţi dauiluzia unei priviri mai puţin scufundate-n orbite. Priviri devoratede o pasiune pentru ce face evidentă, copleşitoare, absorbantă.Când lentilele i se aburesc, şi ochii parcă i se aburesc, puţinstinşi undeva în adânc, sub sprâncenele şi genele cenuşii." (p.155). Un mare savant văzut de o tînără şi deja rafinată scriitoare.Au trecut de atunci aproape patru decenii...
În genul subiectiv, Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971 estecartea anului editorial 2009.

*) Constanţa Buzea, Creştetul gheţarului. Jurnal 1969-1971,Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, 288 p.

DANIEL CRISTEA-ENACHE (n. 19 februarie 1974) este conferenţiaruniversitar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şiconsilier editorial la Editura Polirom. A ţinut cronica literară înAdevărul literar şi artistic (1997-2005), apoi în Romånia literară(2005-2009). Colaborări la Cultura, Suplimentul de cultură, Idei îndialog, Bucureştiul cultural, Caiete critice, precum şi la ziareleEvenimentul zilei şi Adevărul. Are o rubrică la Radio RomåniaCultural şi una pe portalul LiterNet. Din 2005 este doctor înFilologie (summa cum laude) al Universităţii Bucureşti, cu o tezădespre Ion D. Sîrbu. Volume publicate: Concert de deschidere(Premiul de Debut al Romåniei literare, Premiul pentru Debut alUniunii Scriitorilor din Romånia şi Premiul "Titu Maiorescu" alAcademiei Romåne); Ileana Mălăncioiu, Recursul la memorie.Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache; Sertarul Scriitorului Romån.Dialoguri pe hårtie; Bucureşti Far West. Secvenţe de literaturăromånă; Un om din Est (Premiul pentru Critică şi Istorie Literarăal Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti); Convorbiri cu OctavianPaler; Timpuri noi. Secvenţe de literatură romånă.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7354
Diferență: 0,0042
Ieri: 4.7352
Azi: 4.2876
Diferență: -0,2397
Ieri: 4.2979
Azi: 5.3426
Diferență: 0,259
Ieri: 5.3288
Azi: 4.3067
Diferență: -0,3678
Ieri: 4.3226