În penumbra răcoroasă a casei tăcute, coridorul i se păru la fel de lung ca prima dată. Jocul de şah al pătratelor de gresie bej şi maro, încadrate de un chenar roşcat, se îngusta spre capătul blocat vederii de uşa dinspre dormitorul de oaspeţi, a cărui mobilă masivă, din lemn de trandafir, marca Lengel, ultimul "l" terminându-se cu o înfloritură, o impresionase la început, pentru ca apoi să i se pară greoaie şi nefuncţională. Fără să vrea se uită în jos, fascinată si uşor ameţită de jocul pătratelor de gresie, mai patinate acum decât le văzuse prima oară. Parcă intuindu-i gândurile, unchiul Ghe spuse:
Imaginea lui, mărşăluind în ciorapi ca să nu facă zgomot, calculându-şi paşii ca să contabilizeze distanţa parcursă zilnic, lungul coridor fără lumină proprie, o tulburaseră mai mult chiar decât teroarea percheziţiilor. Intensă, ea dura totuşi puţin, iar până la următoarea teama se mai estompa. În schimb, paşii aceia tăcuţi lăsau să se întrevadă tenacitatea disperată a dorinţei de supravieţuire. Cu ce uzură, cu ce preţ! Comparaţia cu închisoarea venea de la sine, chiar dacă a fi un fel de prizonier în propria casă era un lux faţă de viaţa de după gratii, mai ales când ele erau şi comuniste.
- Poate vrei să te odihneşti puţin, oi fi obosită, nu e plăcut să mergi într-un tren aglomerat pe căldură.
Politeţea lui, nu doar cuvintele, ci şi gesturile. Îi duse sacoşa în dormitorul de oaspeţi, unde rar culca pe cineva, favoare pe care o dobândise încă din studenţie, când mătuşa Elena trăia şi îi plăcea s-o răsfeţe când, rar, îi vizita.
Îi puse în braţe pachetele aduse de ea pentru parastas. Rămasă singură, îşi scoase lucrurile şi le aşeză pe fotoliul de la picioarele patului. Se trânti apoi pe pat, cum făcea de fiecare dată, scufundându-se cu aceleaşi delicii în somiera elastică, acoperită cu o cuvertură de catifea vişinie, despărţită în trei fâşii de o preţioasă broderie de tul. Nu i-ar fi plăcut s-o aibă la ea acasă, unde nu s-ar fi potrivit cu nimic, dar în încăperea imensă, unde până şi mobila Lengel căpăta dimensiuni rezonabile, îşi avea dichisul ei. Toate astea, inclusiv casa, aveau să-i aparţină cândva, după moartea lor, îi spuseseră, numai că, prea mică fiind, perspectiva moştenirii era ceva atât de abstract, de îndepărtat, încât nu avea conţinut, nu prezenta interes pentru ea. Mult mai palpitant fusese la început secretul, ideea că adulţii o acceptau în lumea lor, faptul că dintre toate nepoatele din familie o preferaseră pe ea. Apoi, când noutatea se mai tocise, nu i se mai păruse la fel de interesant să fie, într-un viitor incert, proprietara unei case despre care era mai bine să nu vorbească, nici să o declare, pentru că simplul fapt de a avea o proprietate te făcea vulnerabil în faţa puterii, oricând putând deveni obiect de şantaj. Cu timpul, uitase de casa-pe-care-o-va-moşteni, care devenise o poveste de familie, ca atâtea altele. Preocuparea ei din ultimii ani era căderea lui, vizibilă după moartea mătuşii Elena. Nu se mai prea descurca de unul singur, chiar dacă nu voia s-o recunoască.
Se lăsă o clipă în voia senzaţiilor care-o năpădeau în încăperea de care-o legau atâtea amintiri. Casa nu mirosea a închis, cum se întâmplă adesea în locuinţele bătrânilor. Dinspre parchetul lucios şi deschis la culoare venea un miros plăcut de ceară, soba de faianţă, de un galben stins, lumina parcă tot colţul camerei; în colţul opus, oglinda ovală, cu ape adânci, dădea profunzime şi înnobila parcă imaginea reflectată, iar un sistem simplu şi ingenios îi permitea să se încline după voie; rama oglinzii era fixată pe o măsuţa de toaletă cum nu mai văzuse: aripa din stânga se prelungea într-o buclă graţioasă, în care era inclus clasicul taburet, totul alcătuind un fel de mic separeu, care delimita şi dădea intimitate unui spaţiu destinat frumuseţii, dar care ar fi ocupat o jumătate dintr-o cameră de bloc. Dimensiunile patului erau pe măsură: prea mare ca să-ţi placă să dormi de unul singur, potrivit să vrei să simţi aproape căldura altui trup. "Paturile astea imense te provoacă, te obligă să faci dragoste. De-aia pe vremea aia se năşteau mulţi copii într-o familie", îi spusese ea lui Dinu. Şi adăugase, cu gândul la unchiul Ghe: "sigur, când era posibil".
Fără să vrea, întinse mâna spre locul gol de lîngă ea. O cuprinse un dor nebun de Dinu, de Dinu de la începutul iubirii lor. Dacă din anii de când erau împreună ar pune cap la cap toate secvenţele ca aceea petrecută aici, în casa asta şi în patul ăsta, zilele însumate ar face o lună? Era mult? Era puţin? Se putea mulţumi cu atât? Se gândi că unchiul Ghe o va întreba de el şi nu prea ştia ce să-i spună. Să însemne asta că hotărârea de a se despărţi nu era chiar bătută în cuie? Poate avea dreptate Mati. Era încă prea legată de el. Oricum, n-avea nici un chef să se lase antrenată într-o discuţie pe tema asta. Cu felul lui direct, abrupt de a o aborda, n-ar fi reuşit decât s-o facă să se retragă, rolul de confident nepotrivindu-i-se deloc. Mai în glumă, mai în serios, tonul lui autoritar-distant-protector rămăsese acelaşi de la prima întâlnire, oricât de mult se adâncise şi se nuanţase relaţia lor. Ştia totuşi că n-are cum să evite întrebarea de ce n-ai venit cu Dinu. Răspunsul nu era simplu, mai ales că se plăcuseră reciproc. De câte ori se întâlneau, o bătea la cap să se mărite, că, dacă tot sunt împreună de atâta timp, de ce să nu se adune la casa lor. Atacase de câteva ori subiectul. Ea însă reuşise să găsească argumentul la care îl ştia sensibil:
- La ce mi-a folosit căsatoria cu Gelu?
Şi aici erau amândoi de aceeaşi părere: la nimic! Când i-l prezentase pe Gelu, şi asta nu în perioada cea mai rea a căsniciei lor, nu-şi ascunsese deloc antipatia:
- Golanul ăsta nu e de tine!
Dacă ar fi ştiut câtă dreptate avea! Nici acum nu-i era uşor să recunoască eşecul lamentabil al alegerii ei. Ce fraieră fusese! Aura de bărbăţie, pe care ea însăşi i-o atribuise, nu exista decât în mintea ei. Când abureala romantică, pe care nu şi-o putea ierta, trecuse, vulgaritatea şi violenţa lui apăruseră în toată splendoarea. Descoperise atunci că bărbatul cu care făcea sex, căci dragoste nu se putea numi, era un străin, de ale cărui izbucniri învăţase să se teamă. De ce întârziase să se despartă de el, îi era greu să-şi explice. Când se mutase cu el la M., la începutul scurtei şi agitatei experienţe conjugale, se revoltase că o pune mereu în faţa faptului împlinit. Răspunsul lui fusese că la multele lui relaţii nu putea să refuze invitaţiile, care şi ele veneau cum veneau, nu după un anume protocol şi că, la urma urmelor, ce atâtea fasoane, nu era nevasta lui? În loc să se bucure că nu se ducea cu alte femei, mai făcea şi nazuri.
- Nu te-ai însurat cu femeia potrivită, îi replicase ea de atâtea ori. Nu-mi place să torn în mine băutură până mi se face rău, nu suport nici să-i văd pe alţii, bărbaţi sau femei, cum beau până cad sub masă sau se prăvălesc printre pahare şi sosuri, nu vreau să ascult glume porcoase şi nici să mă las pipăită de toţi beţivanii în mijlocul cărora tu te simţi atât de bine.
Când i le spusese astea prima oară, o înjurase.
- Dar să profiţi de relaţiile mele îţi place. Când lumea aleargă după carne, când ai frigiderul plin de toate bunătăţile, nu te mai plângi, nu te întrebi de unde vin toate astea. Ţi-ar conveni să stau cu salariul meu de medic veterinar, medic de birou vreau să zic, să plimb nişte hârtii şi să fiu acasă la trei, ca orice slujbaş care se respectă?
Scăpată de sub control, cearta se terminase, cum altfel?, în pat. El îşi ceruse iertare şi părea chiar că regretă sincer ieşirea, de vină era firea lui impulsivă. Luată prin surprindere, reacţionase convenţional, ca o nevastă resemnată, care acceptă din start, ca pe ceva normal, să fie terorizată de bărbatul ei. De fapt, furia ei se retrăsese în apele adânci ale sufletului, amânând hotărârea, pentru ca aceasta să vină dintr-o limpezire şi nu dintr-o reacţie de moment. Hotărârea întârziase, deşi limpezirea se produsese: căsătoria cu Gelu fusese o greşeală, se lăsase dusă de val şi confundase pasiunea de-o clipă, de două, de zece, dar nu de mai mult, cu iubirea. Când, la câţiva ani de la vacanţa la O., se revăzuseră întâmplător, iar Gelu venise năvalnic spre ea, măgulită de iubirea lui furtunoasă - cât o costase vanitatea asta ieftină! -, fusese convinsă că îl găsise pe bărbatul visurilor ei. Ceea ce o umplea de disperare era faptul că, oricât întorsese lucrurile pe toate feţele, nu-i putea reproşa că se schimbase: o dorea la fel de mult, în orice caz nu mai puţin, bea şi chefuia cu aceeaşi plăcere, mai ales după partidele de vânătoare. Cum rămânea cu flerul ei? Orbită, crezuse că vârtejul de petreceri care se ţineau lanţ venea dintr-un preaplin de iubire, din dorinţa lui de a o răsfăţa, de a o arăta lumii, de a se mândri cu ea. Nu era decât vina ei că luase drept o dovadă de iubire manifestările lui posesive şi nu văzuse în ele un temperament autoritar şi violent. El fusese mereu egal cu sine, iar ea o gâsculiţă naivă. Sentimentul ăsta devenise cu timpul din ce în ce mai greu de suportat. După unul din multele lor scandaluri, îşi făcuse bagajele şi la câteva zile intentase acţiunea de divorţ. La puţin timp se transferase la Bucureşti. În afară de Mati şi de Tea, de Dinu, bineînţeles, nu vorbise cu nimeni despre căsnicia ei ratată.
Se schimbă, îşi puse blugii şi un tricou şi o luă spre bucătărie, unde unchiul Ghe se auzea trebăluind.
- Copilule, de ce n-ai stat să te mai odihneşti, am cam terminat ce era de făcut.
Ştia că totul era sub control, deşi cine nu-l cunoştea ar fi putut crede că nu-şi vedea capul de treburi, judecând după nenumăratele drumuri între masă-aragaz-frigider-cămară. Mai trecură împreună încă o dată totul în revistă: platourile cu colivă aranjate de madam Tănăsescu erau în frigider, la fel şi mezelurile, cuburile de brânză topită, coşul cu mere în cămară, checurile învelite în celofan pe masa de lucru, împreună cu lumânările, paharele de plastic şi sticla cu vin. Chiflele şi colacul le aducea a doua zi tot madam Tănăsescu. Îl rugase să nu se mai complice cu masa de după parastas, fără rezultat: totul trebuia făcut după tipic. Pregătise chiar el câteva feluri preferate ale mătuşii Elena.
Gustă din mâncarea cu bame, i se păru puţin afumată, dar nu-i mai spuse nimic. Îl ajută să strângă masa, spălă farfuriile din care mâncaseră, le şterse şi le puse la loc. Deşi era destul de târziu, nu-i era somn.
Ieşiră afară şi se aşezară în şezlongurile din spatele casei, aceleaşi de la prima ei vizită, mai delabrate decât atunci. Ca de fiecare dată, se lăsă în voia plăcerii de a se afla noaptea sub cerul liber, departe de forfota de la bloc. De ce nu s-ar muta aici, îi trecu prin minte, dar imediat gândi că, între altele, asta ar însemna să renunţe pentru totdeauna la Dinu.
Alături de ea, unchiul Ghe se foi şi tuşi uşor:
- Nu mi-ai spus nimic de Dinu. Credeam că vine şi el.
Minţi numai pe jumătate, căci înainte de a pleca auzise pe cineva spunând că e plecat din Bucureşti:
- E plecat într-o delegaţie.
Nu scăpă de ceea ce se temuse, căci el continuă:
- Ai grijă ce faci, e un băiat bun. Ar fi păcat să nu vă căsătoriţi. Timpul trece şi nu e bine să îmbătrâneşti singur. Nu zic că tu eşti bătrână, încercă el s-o dreagă. Uită-te la mine, nu mai am nici un rost fără Elena. Ar fi putut să trăiască şi acum, s-a îmbolnăvit din cauza mea, prea multele încercări au distrus-o…
Începu să plângă, însă Maia nu interveni.
Din volumul în curs de apariţie la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
