Oameni şi natură, cu îngeri deasupra
Vorbeam ceva mai înainte despre natura febril-exultantă a Sfântului Munte. Dacă aşa un albastru intens marin, aşa un cer diafan şi atâta lărgime dumnezeiască mi s-a mai dăruit în viaţă, în schimb o asemenea furiehrănitoare precum cea a pământului athonit nu am întâlnit nicăieri. Fie pe colţuri de stâncă, pe tăpşanele prăvălatice sau pe versanţii năvălind ameţitor în mare, fie pe coastele încrustate de chiparoşii drepţi ca lumânarea, în grădinile călugăreşti, printre schituri şi colibe, sus de tot, unde rotesc ereţii şi noaptea urlă şacalii, sau pe aleile domesticite de mâna omului - pretutindeni florile, copacii, ierburile cresc cu un soi de jubilaţie nepăsătoare. Nu cu acel tip de măreţie nordică, din pădurile scoţiene, de pildă, dar nici cu lenevoasa voluptate sudică, siciliană, ci undeva la mijloc. "Natură duhovnicească" am aflat că i se spune. Am văzut la Prodromu un pâlc de irişi înalţi şi vânjoşi cât nişte dalii enorme, mai mult albi decât lila, şi deschişi orbitor. Trandafirii Vatopediului te înghiţeau pur şi simplu cu o bărbăţie cavalerească, plină de vlagă, dar lipsită de miros! Ce impetuoasă deosebire faţă de graţioasele muşcate-de-cerdac ale feminităţii de la Văratec şi Agapia! Am văzut câmpuri de maci, şerpi traversând leneş potecile şi alunecând în şanţ total nepăsători la roţile camionului nostru, broaşe ţestoase de-o seculară nepăsare, chiparoşi de zeci de metri, fluturi de noapte cât palma, totul crescând edenic în acest ameţitor aliaj de munte şi mare, cu miresme nemaiîncercate de nările noastre şi mirifice felurimi florale, care trag nădejde că vor exploda, în timp, pe pânzele pictorilor Prolog-ului.
Iar pe deasupra tuturor, rândunelele - aceste năstruşnice, mirific asurzitoare jucării ale văzduhului! La Prodromu a fost ceva năucitor: îşi făcuseră zeci de cuiburi nu doar afară, pe sub streşini, de jur-împrejurul bisericii, aşa cum, de altfel, se întâmplă peste tot, dar şi înăuntru, adică pe holul chiliilor! Uneori erau şi câte trei sau patru cuiburi suprapuse, lăsând nepăsător la vedere hora ciocurilor puilor lărmuind înfometaţi. Când dai să baţi la o uşă, te trezeşti că zburătăceala lor îţi trece prin păr, pe gât, pe umeri, de-ncepi să crezi că ai aripi, îţi ia vederea ca liliecii-ntr-o peşteră, iar neastâmpărul, forfota lor copilărească, dublată de ciripitul bezmetic, îţi creează încetul cu încetul o stare de levitaţie... Ca şi la cântările din zori şi din amurg ale păsărimii care-şi slăveşte Creatorul pentru ziua dăruită, simţi efectiv cum îţi îngenunchiază auzul.
Câteva motive pentru care m-aş întoarce
Ca să mai simt, de data asta în cunoştinţă de cauză, acel amestec excitant de febrilitate, temeri difuze, fierbinţeală şi îngheţ, cu care te trezeşti în zori ca să-ţi strecori făptura la liturghie, pe tăcute şi nemâncate. Senzaţia stranie a colectivităţii mute, cu privirile fixate pe icoane şi auzul integral dăruit slujbei şi corului.
Ca să mai descifrez o hieroglifă din fiinţa părintelui Daniel, cu conştiinţa limpede a faptului că tot ceea ce, pentru mine, înseamnă sacrificiu de sine, în cazul lui este, de fapt, suprema eliberare. Un triumf pe viaţă. Şi cu tainica nădejde că biruinţa lui ar putea lumina oarecum şi întunecimile mele. Întunecimi nevinovate, cred, dar invariabil neroditoare.
Ca să bat drumurile cu pasul, tăcând îndesat. Măcar între câteva schituri. Eventual în doi, dar nu mai mult de trei oameni. Tăcând mult şi asudând bogat, pentru ca picătura de uzo şi paharul de apă să fie într-adevăr "mană cerească". Toiagul drumeţiei răbdătoare.
Pentru cuiburile de rândunele de la Prodromu şi o nouă coborâre la peştera Sf. Athanasie, de data asta de unul singur, nu ca mondenitate şi jovial turism cultural.
Ca (nouă) încercare de-a mă convinge să cutreier şi mănăstirile de acasă. După amarul frivolităţilor încercate la Agapia şi Văratec, după ezitările reciproce şi invitaţiile ambigue de la Rohia şi Sihăstria, după răceala arogantă de care m-am lovit la Putna, poate că o incursiune - unde? poate la Frăsinei - mi-ar zdruncina scepticismul privind natura precară a isihasmului moldovalah.
Ca să aflu numele tânărului călugăr întâlnit la schitul Colciu, fost Pro TV-ist la Tg. Mureş.
Ca să văd şi eu, la Prodromu, cele zece volume de miniaturi ale ieromonahului Irinarh Şişman, a căror editare anastatică o propune cu glas fierbinte Costion Nicolescu. (...)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
