Tonul Inalt, sugestiile profunde, sintagmele taioase si plutitoare deschid calea spre emotie si spre viziune personala. Primejdios har, acela al cuvintelor ce trec prin tine ca printr-un medium in transa. Cu cat mesajele sunt mai sofisticate, mai baroce, cu atat veghea ulterioara a poetului trebuie sa fie mai accentuata. Se cer nu corecturi, nu reformulari (acestea ar strica totul!), ci fine eludari menite a distruge procedeele prea evidente (dichotomia repetata, mania antropomorfului etc.) si a face respirabil un areal dens in care totul se amalgameaza: semnificat-semnificant, plin-gol, ganga-metal pretios.
Asadar, un itinerar nehotarat jalonat doar de incapatanata, mirifica facultate de a pleca, pe care poeta o poseda in zilele ei cele mai bune. In zilele mai proaste, ea si ajunge undeva, cu alte cuvinte semnifica prea apasat, uzeaza de rime si subintelesuri comune, coboara in pamflet, face glumite cu ursi (sora bolnava de inima, tatal bolnav de fatalitate, teddy-bear detergent inverzit calatorind spre o tara subdezvoltata etc.).
Pentru cel ce are plecarea si departarea in sange, apropierile prea mari de orice presupusa tinta sunt periculoase. Inteleg ca e greu sa traiesti numai din plecari, numai din investigatii si bulversari, numai din amintiri proiectate inainte-ti, insa harta imaginarului, a launtricului nu trebuie niciodata tradata daca intr-adevar simti in tine "a saptea dimineata a lumii".
Poetului inspirat i se cer mai multe decat celui rutinier. Temperatura inspiratiei, noutatea clipei si-a eternitatii, perfida bucurie de-a gusta faguri de-a dreptul din creier (Harta), calda disparitate a lumii insinuandu-se mirata ("de ce nu/ tasnesc flori si orase din mine?/ in pod talpile grele cotrobaie", revarsare naiva, gen Dimitrie Stelaru, de-o complexitate maxima), comuniunea intru caderea continua, ingenios pandant al plecarii continue ("sudul din creierul tuturor,/ pe care-l simt prabusindu-se/ fara sfarsit", - Ide.
Cavalcada inaintarii in necunoscut, acolo unde nu exista trecut ori viitor, este in fapt tema generoasa a intregului volum. Ritmul intretaiat, suflul devastator, realul intrand si iesind din poem cu viteza soarelui traversand o eclipsa, amintirile taioase ca o durere prezenta, acel simt al cuvintelor ce nasc imperii palpabile, lucrurile marunte ce explodeaza in bruste premonitii, clandestinitatea si umilinta ca for regenerator al lumii: Plecarea dupa o partida, poem global, definitoriu: "soldatii sunt platiti sa ne cultive muscate curgatoare/ semintele vin de departe, se duc in inimile primitoare si-nfloresc// bunica macina cafeaua fara mila; zdrobeste boabele, uita/ minute prin rasnita, surade la dreapta-i sade heruvimul jumulit/ glasul ei sopteste in toate buletinele de stiri: farmecul inocentei/ precizia acului dioptriile, de la ea le aveti uneori cruzimea, dar/ mai ales, sacul acela plin de pene cu care ea astupa gura sobei si lesia/ 'vrei o ceasca?'// 'nu, mai bine apa' cere hornarul vesel 'puteti s-aprindeti focul' funinginea ramasa pe pahar 'ti-arata multe drumuri/ o femeie, ba doua: una cu ochii verzi...' hornarul crapa/ lemne: 'sa-mi dai o alifie de iubire'/ buna ii pune-n palma zatul,/ el ii saruta mana/ prea harnici sunt soldatii/ gatlejul cercului nu se mai termina/ incalecam amurgul, fiecare in pielea celuilalt".
*) Roxana Sicoe-Tirea, A saptea dimineata a lumii, Editura Limes, 2005, 94 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
