Inainte de 1989, am lucrat pe mai multe santiere arheologice. Am avut sansa, in acele imprejurari, in care am intrat in contact cu ramasite ale lumii vechi, sa inteleg, sa pipai practic puterea obiectelor in antichitate.
La Ulpia Traiana Sarmizegetusa, de pilda, vechea capitala a Daciei Romane, am vazut cum au reusit casele din piatra, baile romane, ceramica, uneltele, cu totul superioare fata de cele ale dacilor infranti, sa ii cucereasca pe acestia a doua oara, de asta data definitiv.
Ocupatia romana a atras dupa sine, pe parcursul catorva generatii, disparitia dacilor ca popor: le-a anihilat limba, credintele si modul de viata, in primul rand prin superioritatea valorilor pe care civilizatia Romei le-a adus la nord de Dunare. Romanizarea a fost, pur si simplu, un proces de mutare a localnicilor din bordeie sapate in pamant in locuinte cu temelii de piatra, din catune in orase, din raceala codrilor in terme. Podoabele, permise anterior doar nobililor daci, sau bunurile de uz comun, mult mai practice si mai frumoase decat cele traditionale, au avut si ele un cuvant de spus in aceasta istorie. Puterea obiectelor a vorbit atunci si vorbeste si astazi mult mai profund, iar vocea ei se aude mult mai departe decat vocea armelor: computerele pot fi zdrobite, dar nici un tanc nu poate bombarda internetul.
Ceva din acest proces se regaseste si in Romania ultimului deceniu, unde borcanele de iaurt, greoaiele sticle de lapte sau de Ci-co ale "epocii de aur" au intrat in uitare, spulberate de mult mai practicele ambalaje vidate sau pet-uri de plastic. In limba romana, cu toate eforturile unor aparatori de ocazie ai ei, patrund si cuvinte noi, ce denumesc practici si obiecte care cu putin timp in urma fie nu existau in lumea noastra, fie nici macar nu erau imaginate. Si nu e nimic rau in asta; oricum, puterea obiectelor asupra oamenilor, a mintii si a cuvintelor lor nu poate fi oprita de nici un decret.
Ceea ce se insuseste insa mai greu este cultura legata de aceste obiecte noi. Traim, ca si venerabilii nostri stramosi daci, cu care nu contenim sa ne mandrim, intr-o societate in care, printr-un proces mimetic, tindem sa conferim obiectelor o valoare de prestigiu, fie ca este vorba de o masina de lux, de o mobila de import sau de un telefon mobil superperformant. E o concurenta acerba intre cohorte de masini luxoase si de vile cu hectare de termopane, toate cu mult peste nevoile practice ale posesorilor. Acestea sunt tot atatea semne ale unui comportament tribal, ale unei robii in care obiectele arunca mintea si caracterul unor oameni incapabili sa-si probeze capacitatile altfel decat prin semnele exterioare ale unei acumulari primitive, ca unic semn al potentei lor.
Aici (si in genere in intreg spatiul est-european) avem nevoie de o noua "romanizare", in sensul occidentalizarii comportamentelor fata de obiecte: din nefericire, bunul de prestigiu inca face cariera la noi intr-un mod in care lumea apuseana nu il mai intelege de mult. Nu este, cum s-ar crede, doar un rezultat al pauperizarii si inapoierii pe care le datoram jumatatii de veac de regim comunist, ci o mostenire istorica mai indepartata.
In lumea occidentala, in urma cu peste o jumatate de mileniu, tiparul biruia oralitatea culturii, cam tot asa cum revolutia industriala darama barierele economiei "bunurilor de prestigiu", specifica lumii antice si medievale. Cunoasterea, ca bun comun, a fost insotita de o imbogatire a lumii obiectelor, care le-a diminuat prestigiul, dar le-a facut numeroase si accesibile si le-a crescut astfel puterea de a inrauri viata oamenilor. De pilda, o istorie a televizorului color in Romania este concludenta pentru modul in care a functionat acest proces. Dar, in spatiul balcanic, trecerea de la oralitate la cultura scrisa nu a dus nici pana astazi la o ordonare profunda a gandirii, pentru ca nu a fost urmata de o reala revolutie industriala, fapt care a prelungit "modernizarea" zonei pana in preajma celui de-al doilea razboi mondial, cand aceasta modernizare a fost brutal intrerupta de o noua invazie orientala - cea a regimului autocratic sovietic.
Asa se face ca traim si azi intr-o lume in care acumularea "bunurilor de pret" ca semn exterior al puterii detinatorului este un comportament dominant si totodata deviant al relatiei om-obiect. Intre placerea cu care noul uns rege al rromilor isi numara turnuletele de zinc ale "palatului" sau "regal" si cea cu care unii dintre potentatii acestor timpuri se inconjoara de obiecte mult peste puterea lor de folosinta, ori se transforma peste noapte in cumparatori de arta si antichitati la metru patrat sau la kilogram, nu exista nici o diferenta. Este acelasi proces stravechi, in care omul ajunge rob al casei, al obiectelor si al "plus-produsului", fara a intelege ca valoarea obiectelor nu devine automat valoare si putere a sa. Puterea obiectelor de a face istorie trece prin minte si nu prin buzunar.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
