• Leu / EUR4.7480
  • Leu / GBP5.4269
  • Leu / USD4.1981
Ziarul de Duminică

Rat Pack. Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei (III)/ de Javier Marquez

Rat Pack. Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei (III)/ de Javier Marquez

Autor: Ziarul de Duminica

28 feb 2013 93

Flaşnetarul şi maimuţa

Nici unul dintre cei prezenţi n-ar şovăi să recunoască, la ceva timp după, că Dean Martin era nervos, foarte nervos, aşa cum puţini îl văzuseră vreodată. Cei care îl cunoşteau erau conştienţi de indiferenţa cu care Dean înfrunta orice situaţie, chiar de-ar fi fost bună sau rea pentru el. Era un autentic menefreghista1, un tip care îşi vede de treburile sale, făcând ceea ce trebuie să facă, fără a da prea multă importanţă altor lucruri. Totuşi, acel 6 martie 1957 era diferit. Trecuseră 10 ani de când nu se mai aflase faţă în faţă cu publicul şi, în afară de asta, cine fusese el înainte de luna mai a anului 1946? Cine îşi aducea aminte de emisiunea radiofonică de 15 minute difuzată din New York? Cine îşi aducea aminte de el cântând în faţa unei orchestre care să nu-i etaleze caricatura alături de cea a "maimuţei"? Întotdeauna Dean şi Jerry, Martin & Lewis, "flaşnetarul" şi "maimuţa". Dar, în acea noapte, nu mai era nici un loc liber în salonul Copa al hotelului Sands. Unii de drag, majoritatea din simplă curiozitate sau chiar morbidă în faţa dezastrului, nimeni nu voia să piardă debutul solo al lui Dean Martin, sărmanul "flaşnetar" abandonat. Comentatorii cei mai respectaţi nu îi dădeau mai mult de un an de viaţă artistică.

În trei săptămâni, urma să aibă premiera primul lui film făcut fără Jerry Lewis, Ten Thousand Bedrooms. La fel ca şi la Capital Records, casa lui de discuri, la studioul său cinematografic, Paramount Pictures, nu se ştia prea bine ce să se facă cu el. Jerry se descurca singur, şi atât ultimul său film, cât şi o înregistrare comică ce tocmai fusese lansată urcau cu rapiditate în topuri pentru a se situa printre producţiile cele mai profitabile ale anului. Însă Dean Martin… Ce puteau să facă cu Dean Martin? Paramount îl cedase altui studio pentru a turna acest film mu­zical, iar regizorul peliculei, Richard Thorpe, hotărâse ca el să facă pereche cu actriţa Anne Maria Alberghetti. Dacă existau momente în care vocile lor ajungeau să sune bine împreună, atunci era din pură întâmplare. Criticii nu au acordat prea multă atenţie avanpremierei, înainte de a-l declara decedat pe actorul Dean Martin. Mulţi şi-au amintit atunci de marea greşeală comisă când refuzase rolul în noul film al lui Jerry Lewis, Pe urmele legii1. Însă Dean avea principiile lui. Jerry îi prezentase scenariul, conştient fiind că avea să-l enerveze.

"Să fac rolul poliţistului? În uniformă?!", întrebase înfuriat Dean în timpul ultimei întâlniri cu Jerry Lewis, după unsprezece ani de colaborare. "Da, în uniformă", răspunsese comicul. "Păi, nici să nu te gândeşti la asta. Toată viaţa am urât poliţiştii în uniformă şi nu am de gând să interpretez unul. Este nedemn de mine." Simţindu-şi spatele asigurat de sprijinul publicului, de stu­dio şi de megalomania sa declarată, Lewis se arătase de neclin­tit. "În filmul meu trebuie să porţi uniformă. Un poliţist trebuie să poarte uniformă." "Filmul tău?", Dean nu-şi revenea din uimire. "Da, filmul meu." "Atunci - concluzionase Martin - îmbracă tu uniforma." şi acela a fost sfârşitul. Dean Martin şi Jerry Lewis fuseseră cei mai tari în show business. Umpluseră cinematografe, teatre, săli de festivităţi şi înregistraseră recorduri de audienţă în televiziune. Dar atunci Jerry făcuse un lucru ce toţi ştiau că nu se poate face cu Dean: a încercat să-i impună ceva.

Nimeni nu-şi imaginase că aceşti doi artişti vor termina într-un astfel de mod. Cel puţin, nimeni dintre cei care îi cunoscuseră în Manhattan, în martie 1945. Erau pe una dintre străzile centrale din marele oraş, iar comicul, pe atunci în vârstă de nouăsprezece ani, mergea spre Times Square pentru a se întâlni cu agentul său. Îl însoţea prietenul său, Sonny King, un vechi boxer care încerca să-şi transforme în realitate visul de a deveni cântăreţ. Imediat, pe trotuarul de vizavi, alţi doi bărbaţi apărură de după colţ. Unul din ei nu ieşea cu nimic în evidenţă dintre miile de oameni care treceau pe stradă, dar celălalt era altfel. Era înalt şi bine făcut, cu un bogat şi frumos păr negru. Purta un costum splendid din păr de cămilă. Ce încrezut putea să iasă pe stradă îmbrăcat aşa? Însoţitorul său îi risipi îndoielile. "Dean. Dean Martin!", îl strigă şi apoi îl apucă pe Jerry de braţ pentru a traversa strada. Sonny îl prezentă promiţătorului cântăreţ de douăzeci şi opt de ani şi agentului său, Lou Perry. Cei patru începuseră să vorbească nimicuri, când o femeie atrăgătoare şi elegant îmbrăcată trecu pe lângă ei. După câţiva paşi, se întoarse cu un zâmbet pe chip. Nu se ştie de unde, dar Dean o cunoştea şi întoarse şi el capul pentru a-i răspunde cu un alt zâmbet. După aceea, fiecare îşi văzu de drumul lui. Abia dacă trecuseră două secunde care păruseră filmate cu încetinitorul. Jerry îşi dăduse seama imediat că Sonny şi Lou îl idolatrizau pe Dean tocmai din cauza asta, pentru acel control total şi in­conştient asupra voinţei oricărei femei care i-ar fi stat alături. În doar câteva minute, după o conversaţie scurtă, şi Jerry Lewis îngroaşă imediat lista, masculină şi feminină, a admiratorilor lui Dean Martin.

Din acea zi, cei doi artişti s-au întâlnit la cabine în diferite cluburi şi,chiar dacă Dean nu era foarte dornic de fraternizare, Jerry a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-i câştiga prietenia. "Dacă stau pe lângă el - gândea evreul slăbănog -, se va lipi ceva şi de mine." Când se nimereau împreună pe acelaşi afiş, rezultatul era cel mai bun spectacol al turneului.

Jerry făcea publicul să râdă cu mutrele, salturile, maimuţărelile şi bufoneriile sale, iar apoi venea Dean şi îi înduioşa cu baladele lui.

Ofereau combinaţia perfectă. Era clar că, mai devreme sau mai târziu, cercul se va închide. S-a întâmplat într-o noapte de primăvară a anului 1956, la Havana-Madrid, un local de pe Broadway. Fără nici un avertisment, Dean a început să întrerupă numărul lui Jerry, vorbind din culise şi chiar intrând pe scenă. Ulterior, Jerry îi va întoarce gluma. În ziua următoare, Dean Martin şi Jerry Lewis dădeau principalele titluri din secţiunea de spectacole a prin­cipalelor ziare.

În timpul următoarelor nouă luni au continuat să-şi combine numerele, nu atât din propria lor voinţă, cât datorită dorinţei localurilor care îi contractau împreună, în aşteptarea aclamatului show. 500 Club, unul dintre cluburile cele mai populare din acea epocă, condus de gangsterul Skinny D'Amato, a servit drept "cuib" pentru chimia ce avea să rezulte între cei doi profesionişti, care avea să facă faimoasă perechea în toată lumea. La puţin timp, în ianuarie 1947, Loew's State lipea un afiş care anunţa, pentru prima dată, un spectacol Martin & Lewis. Când, cu câteva săp­tămâni înainte, căzuseră de acord să se prezinte în mod oficial ca duet comico-muzical, Jerry întrebase: "Cum ne vom numi, Lewis & Martin sau Martin & Lewis?" "Cred că nu încape discuţie - răspunsese Dean. Cel mai bine ar fi în ordine alfabetică. Ne vom numi Martin & Lewis." "Dar l-ul de la Lewis este înaintea m-ului de la Martin", a replicat comicul. "Dar d-ul meu este înaintea j-ului tău", pusese punct discuţiei cântăreţul.

După succesul înregistrat de Martin & Lewis pe scenă, a venit rândul televiziunii, cu colaborări în diverse emisiuni de varietăţi, până când a sosit momentul de a face faţă provocării propriului spaţiu de emisie. Acum, Dean şi Jerry erau vedetele, iar ceilalţi, invitaţii. Era doar o chestiune de timp până când urmau să primească un telefon de la Hollywood. Directori de la numeroase studiouri erau pe urmele duetului, în aşteptarea momentului de a le face oferta perfectă. Hall B. Wallis, de la Paramount Pictures, era hotărât să pună mâna pe ei. Cineva sus-pus de la Metro Goldwyn Mayer remarcase, de asemenea, potenţialul perechii şi propusese responsabilului companiei, puternicului Louis B. Mayer, să-i contracteze pe cei doi artişti.

Răspunsul lui Mayer a fost pe cât de zdrobitor, pe atât de descriptiv:

"Flaşnetarul nu e rău deloc, dar ce voi face cu maimuţa?" Wallis o va scoate la capăt până la urmă şi, astfel, între 1949 şi 1956, Martin & Lewis au turnat pentru studio şaisprezece filme, fiecare dintre ele devenind un succes mai mare decât anteriorul.

Prietena mea Irma (1949), Sailor Beware (1951), The Caddy (1953), Artişti şi modele (1955) sau Partners (1957) sunt unele din­tre aceste pelicule care, până la ultima, Hollywood or Bust (1957), repetau mereu aceeaşi schemă. Jerry era tipul stângaci şi bonom, care se băga în toate încurcăturile, din care ieşea de regulă, datorită unui Dean descurcăreţ, dar în aceeaşi măsură bun, care se ocupa cu seducerea oricărei femei care îi ieşea în cale, cu ajutorul baladelor create special pentru el. Nu degeaba graţie acestor filme a putut să-şi transforme în realitate visul de a răzbi în viaţă prin cântec (deşi fusese secondat de Jerry) şi, astfel, în 1950, la patru ani de la prima sa înregistrare, I'll always love you intra în topuri. De îndată ce începuseră să filmeze, Capitol Records le pusese în faţă un contract pentru distri­buirea coloanelor sonore ale filmelor lor. Dean Martin nu a fost singurul care a tras mari foloase de pe urma acelor producţii, în plus profitând de conjunctură pentru a lucra şi la propriile discuri. Primul dintre ele, cu titlul Dean Martin Sings, a ajuns pe piaţă în ianuarie 1953. Memories are made of this, That's amore, Innamorata, Oh Mary sau Sway au fost câteva dintre single-urile cu care Dean Martin a ajuns să răsune în forţă la radio şi la televizor.

Dar, dacă în filme, la televiziune şi pe discuri, Martin & Lewis se vindeau bine, continuau să fie regii spectacolelor în direct. Între sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor 1950, au depăşit toate recordurile de audienţă, din recent apărutul Las Vegas, până la Paramount Theatre din New York. Mii de băieţi şi de fete provocau adevărate ambuteiaje în trafic în vecinătatea teatrelor unde evoluau cei doi, la fel cum se întâmplase cu Frank Sinatra cu ani în urmă, înainte de a fi dat uitării. Acum, Martin & Lewis erau cei mai mari. Dean trăia momentul şi, mai ales, profita de acesta, deşi era conştient că, după cum le erau gândite apariţiile, Jerry era întotdeauna vedeta, distracţia garantată, cel pe care toţi veneau să-l vadă. El nu eraaltceva decât contrastul care îi facilita glumele, precum şi atmosfera muzicală. Dean ştia prea bine că, atunci când începea să cânte într-un film, băieţii profitau de moment pentru a merge să cumpere floricele.

Dar, în orice caz, totul era mult mai mult decât îşi putuse imagina vreodată tânărul necioplit şi dezrădăcinat, născut în Steu­benville, Ohio, pe 7 iunie 1917. Tatăl său, Gaetano Crocetti, de profesie frizer, la fel ca predecesorii săi, ajunsese pe pământul făgăduinţei, în America, la începutul secolului. Originar din Montesilvano, din regiunea italiană Abruzzi, Gaetano se căsă­torise de tânăr cu ţăranca Angela, care a început imediat să-i facă urmaşi. Cei doi au încercat să-şi apere cultura şi tradiţiile italiene în faţa celor impuse de naţiunea aflată în plină dezvoltare, şi, în consecinţă, micuţii Crocetti vorbeau doar italiana când a venit momentul să meargă la

şcoală, trecuţi fiind de vârsta de cinci ani. Cel mai mic dintre fraţi, Dino, avea să demonstreze curând că şcoala nu era pentru el, deşi nu îi lipsea inteligenţa. La doispre­zece ani, juca zaruri şi cărţi mai bine decât mulţi adulţi, iar un băiat aşa dezgheţat urma să găsească, fără întârziere, ocupaţii interesante în Steubenville. James Vincent Tripoldi, un gangster local recunoscut pentru caracterul violent, pe care Dino îl ido­latriza, obişnuia să îl folosească sporadic pentru servicii de curierat. Să câştige câţiva dolari prin intermediul gangsterilor era mult mai interesant decât să stea cu nasul în cărţi de istorie, care nu-l interesau câtuşi de puţin pe micul Crocetti.

 

Fragment din Rat Pack - Frank Sinatra şi prietenii lui în anii de glorie ai lui Kennedy şi ai Mafiei, de Javier Marquez. Traducere de Mihaela Săcuiu. În curs de apariţie la Editura RAO

 

 

 

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7480
Diferență: 0,1667
Ieri: 4.7401
Azi: 4.1981
Diferență: 0,313
Ieri: 4.1850
Azi: 5.4269
Diferență: 0,3217
Ieri: 5.4095
Azi: 4.1805
Diferență: 0,2206
Ieri: 4.1713