Pare că i s-a interzis să vorbească. Pare că, deşi are toatădurerea lumii adunată undeva în gerul gurii, nu i se îngăduie s-oelibereze şi s-o facă sunet. Stă sub legământul tăcerii,ascultător, deşi nu i s-a cerut vreo clipă părerea. L-am văzutprima oară la Viena, la Belvedere, în nişte săliţe mici,întunecate, de la parterul muzeului. Şoc întreţesut cu seducţie;spaimă şi curiozitate, simultan. În penumbra locului, fiecaredintre capetele ("Charakterköpfe") lui Xavier Messerschmidt esteiluminat blând de mai multe spoturi, punere în scenă ce face şi maiinsuportabilă, mai înspăimântătoare tensiunea fiecărui chip şi afiecărui strigăt pecetluit în muţenie. Până pe 25 aprilie 2011,Muzeul Luvru, graţie unor împrumuturi spectaculoase, a izbutit săexpună cea mai amplă selecţie de până acum din opera luiMesserschmidt, sculptorul nebun, poate cel mai modern pe care l-adat Secolul Luminilor.
În catalogul expoziţional de la Paris, Maria Pötzl-Malikova îlcalifică sec: "Printre sculpturile cele mai impresionante alesfârşitului de secol XVIII figurează fără îndoială operele luiMesserschmidt, cunoscute sub numele de studii sau «capete decaracter». E vorba despre o colecţie de busturi din metal sau dinalabastru la care expresia este marcantă, dificil de interpretat şiexersează asupra spectatorului o fascinaţie din vraja căreia sepoate cu greu sustrage. Aceste capete imită şi, deopotrivă,interpelează, neîngăduindu-ne o clipă să ghicim adevărata intenţiea artistului."
Viaţa lui Messerschmidt e înconjurată de enigme şi de nebunie.S-a născut în 1736, într-o familie de artizani. Studiază sculpturala Munchen, în atelierul unui unchi, slujbaş al curţii bavareze. La16 ani se înscrie la Academia de Belle-Arte din Viena, unde învaţărapid tehnicile de lucru în lemn, piatră şi metal. După absolvire,e angajat la Arsenalul Imperial, unde e însărcinat să decorezetunuri şi să toarne busturile membrilor familiei imperiale. Întimpul anilor fericiţi, după perioada rococo, opera sa se îndreaptăcătre un naturalism pur, al asemănării, fără concesie, curealitatea. Treptat, însă, destinul i se întunecă. Profesor adjunctla Academia din Viena, încă din 1769, Messerschmidt este respins dela titularizare în 1774 şi iese din graţiile împărătesei. Motivele?"Tulburări de comportament", "imaginaţie morbidă", "pierdereatemporară a raţiunii". Profund rănit, sculptorul se retrage laPresburg (actuala Bratislva), unde îşi duce traiul vânzândmedalioane şi sculpturi mici. Anevoie, reuşeşte să-şi cumpere ocasă pe malul Dunării, unde va avea, până la sfârşitul vieţii, în1783, doar doi apropiaţi: un ucenic şi un valet.
Adevărata sa operă, cea care face obiectul principal alactualei expoziţii de la Luvru, se stivuieşte însă în adânculatelierului. Aici adună, fără osteneală, cu o frenezie ciudată,"capetele de caracter", busturile neliniştii. A dorit să atingă ocifră mistică, 100, dar nu a ajuns decât la 69. Expuse, în grup, laun spital din Viena, spre delectarea curioşilor, ele vor ajunge,după moartea artistului, să fie risipite. La începutul secoluluiXX, în plin avânt al modernităţii, aceste capete fără echivalent înlume, privite până atunci ca nişte bizarerii de iarmaroc, încep săfie preţuite de artiştii Secession şi de medicii psihiatri şi prindsă fie integrate unor colecţii prestigioase.
"Persecutat de spirite", asaltat de demonii interiori,Messerschmidt stătea, se pare, în faţa oglinzii şi se tortura, seînţepa sau se pişca până la sânge, ca să obţină în reflecţieimagini ale chinului şi ale durerii, pe care apoi le traducea înaliaje de plumb şi cositor sau în marmură şi alabastru. Feţele suntcrispate şi, în mod ciudat au, uneori, un căluş în gură. Predicândcastitatea şi practicând devoţiunea faţă de cauze morale înalte,artistul încerca alteori să-şi scoată durerea (de data asta reală,cauzată de boală) din pântece într-un mod magic, capturând-o înimagini exterioare. Nu a reuşit să se elibereze până la moarte, darşi-a făcut chinul nemuritor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
