• Leu / EUR4.8849
  • Leu / GBP5.8119
  • Leu / USD4.8018
Ziarul de Duminică

Simpozion de Antropologie urbană, prima ediţie/ de Ziarul de duminică

Simpozion de Antropologie urbană, prima ediţie/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

16.07.2015, 23:51 46

În urmă cu două zile, Muzeul Municipiului Bucureşti, Centre for Medical Humanities – Oxford Brookes University, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, Asociaţia pentru Antropologie Urbană, Societatea Academică de Antropologie şi Facultatea de Urbanism a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” au organizat prima ediţie a Simpozionului de Antropologie urbană. Moderator: Dr. Adrian Majuru. Prin acest simpozion anual realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să pună la dispoziţia specialiştilor o platformă de prezentare a ultimelor cercetări din domeniu, să faciliteze comunicarea antropologilor la nivel naţional şi internaţional şi să problematizeze teme de actualitate referitoare la antropologia urbană, socială şi medicală.

Simpozionul de Antropologie urbană face parte dintr-o serie de evenimente similare, pe diferite domenii, iniţiate de Muzeul Municipiului Bucureşti. Amintim Conferinţa Imagine şi identitate vizuală în marketingul muzeal, organizată de Muzeul Municipiului Bucureşti şi Facultatea de Administraţie şi Afaceri, Universitatea Bucureşti în luna decembrie 2014, precum şi Simpozionul de arheologie, aflat la prima ediţie, desfăşurat în ziua de 26 iunie 2015 în colaborare cu Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa, Muzeul Regional de Istorie Ruse şi Muzeul de Istorie Turtucaia.

Simpozionul de Antropologie urbană este realizat sub atenta coordonare a unui Consiliu Ştiinţific alcătuit din: Dr. Cristiana Glavce, Director, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer”, Academia Română, Dr. Marius Turda, Director, Centre for Medical Humanities, Oxford Brookes University, Dr. Andrei Kozma, Preşedinte, Societatea Academică de Antropologie şi Dr. Adrian Majuru, Director, Muzeul Municipiului Bucureşti.

Din program au făcut parte, între altele, conferinţele despre grădina peisageră engleză ca instituţie culturală a secolului al XVIII-lea; transformări ale peisajului urban în perioada campaniilor electorale. Afişul – instrument de conştientizare socială sau agent de poluare estetică; zonele monoindustriale în Regiunea Sud-Muntenia; eugenism şi deficienţe ale istoriografiei române actuale; aspecte antropologice privind egalitatea de şanse în sănătate a copiilor din România; este posibilă înţelepciunea artificială?

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8849
Diferență: 0,0369
Ieri: 4.8831
Azi: 4.8018
Diferență: -0,328
Ieri: 4.8176
Azi: 5.8119
Diferență: 0,3159
Ieri: 5.7936
Azi: 5.0503
Diferență: -0,3984
Ieri: 5.0705