Ziarul de Duminică

Spectacolul in 100 de cuvinte

16.02.2007, 18:43 27

Puslamaua de la "Nottara"
ArCuB, Asociatia pentru Cultura, Arta si Turism "Sabin Fagarasanu" (ACTA) si Teatrul "Nottara" anunta lansarea proiectului "Teatrul pensionarilor", o intiativa ACTA realizata cu sprijinul celorlalte doua institutii. In cadrul acestui proiect vor fi prezentate spectacole de teatru care au o distributie formata in majoritate din actori pensionari. Prima, dintr-un ciclu de creatii care urmeaza a fi oferite publicului, este comedia Puslamaua de Pierre Chesnot. Traducerea in romaneste a textului este semnata de Radu Beligan si Liviu Dorneanu. Regia ii apartine lui George Motoi. In distributie: Irina Mazanitis, Ileana Cernat, Mihai Ciuca, Giliola Braileanu, Gabriela Toader, Jeanine Stavarache, Mircea Nicolae Cretu. Premiera a avut loc saptamana trecuta, la Sala "Horia Lovinescu" a Teatrului "Nottara".

Pe urma vampirului
In 1931, studiourile Universal lansau noul lor film, Dracula, in regia lui Tod Browning. Cel care trebuia sa intruchipeze monstrul insetat de singe era Lon Chaney, care insa moare in timpul filmarilor. Universal risca si mizeaza pe Bela Lugosi, un actor maghiar originar din Lugoj, complet necunoscut. Peste noapte pelicula devine un blockbuster, Bela Lugosi facand din monstrul respingator un sex-simbol al carui erotism intunecat transforma Dracula intr-o poveste de dragoste si schimba definitiv fata genului horror. La 70 de ani de la moartea actorului, Florin Iepan porneste pe urmele acestui personaj iconic, stand de vorba cu cei care l-au cunoscut si realizand The Fallen Vampire, o colectie de imagini celebre, de marturii in premiera, dar si de secvente socante despre obiceiurile precrestine legate de moarte, din Banat si Transilvania.

Cvartete la concurenta
Doua cvartete de coarde formate din tineri muzicieni din Romania si Republica Moldova au sansa sa participe la o serie de sesiuni de pregatire cu renumitul Cvartet Belcea, rezident la Ateneul Roman incepand din acest an. Prezenta Cvartetului Belcea la Bucuresti este rezultatul parteneriatului dintre ICR si Filarmonica "George Enescu". Rezidenta reputatei formatii implica, pe langa un numar de recitaluri, si pregatirea unor muzicieni tineri. Concursul pentru desemnarea a cel mult doua cvartete de coarde care vor fi pregatite de "Belcea" a avut loc luni in Sala Mica a Ateneului Roman. Au participat la intrecere cvartete de coarde din conservatoarele de muzica din toata tara si din Republica Moldova, precum si cvartete formate din instrumentisti in curs de afirmare.

Better B-EST
Intre 14 si 21 aprilie va avea loc la Bucuresti cea de a treia editie a Festivalului International de Film B-EST. Anul acesta manifestarea isi diversifica oferta catre public, aducand in salile de proiectie, alaturi de filme artistice, doua noi categorii aflate in competitie: documentare si scurt-metraje. Productiile prezentate in afara concursului vor imbogati agenda festivalului cu evenimente tematice precum "Al saptelea univers", care reuneste filme de lung-metraj si documentare prezentate si premiate la festivaluri internationale de film in 2005-2006, "Le Coup de foudre", sectiune dedicata filmului francofon si organizata impreuna cu Institutul Francez din Bucuresti, "The Russian Cut", care prezinta productii ale scolii ruse de film si include retrospectiva "Omagiu Andrei Tarkovski", in prezenta fiului marelui regizor, Andrei Tarkovski jr.

Miracole iesene
Opera Romana din Iasi a reusit sa faca minuni cu bani putini, multa inspiratie si mult talent. Solistii sai sunt tineri, au voci bune, au talent actoricesc si, cel putin dupa cum s-a aratat la debut, Figaro va avea, se pare, un viitor exceptional. Pe scurt, la Opera Romana din Iasi a avut loc, de curand, premiera popularei lucrari Barbierul din Sevilla de Gioacchino Rossini, sub conducerea muzicala a lui Leonard Dumitriu si in regia artistica a Andei Tabacaru Hogea. Spectacolul, cu o scenografie apartinandu-i lui Zoltan Gerzanich, ii are in distributie pe tinerii si talentatii Adrian Ionescu (Contele Almaviva), Octavian Dumitru (Don Bartolo), Lacramioara Maria Hrubaru Roata (Rosina), Ciprian Marele (Figaro), Ovidiu Urzica (Don Basilio), Laura Scripcaru (Berta).

Comedie neagra
Cea mai noua premiera a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca este un text al celebrului regizor de film finlandez Aki Kaurismaki, intitulat Viata boemei. Regizat de Radu Alexandru Nica (Premiul pentru debut al Uniunii Teatrale din Romania in 2005), spectacolul este o comedie neagra cu accente melodramatice, tratata intr-o cheie care aminteste tiparele filmului mut. De altfel, Aki Kaurismaki si-a ecranizat piesa in 1992. Eroii sai sunt un compozitor, un pictor si un scriitor, buni prieteni, care incearca sa o consoleze pe prietena pictorului, aflata in pragul mortii. In distributie: Orban Attila, Dimeny Aron, Peter Hilda, Bogdan Zsolt. Scenografia: Carmencita Brojboiu. Spectacolul este tradus la casca in limba romana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels