Acesta esteconceput sub forma unui dialog. Cele două personaje angajate într-olungă discuţie în paginile lui sunt imaginare. Primul în ordineavenirii în scenă, să-i spunem domnul "Italice" (replicile sale sunttipărite cu litere aplecate), este un tânăr generic, care are încămulte de învăţat, dar care, în stilul binecunoscut al tinerilor,contestă sau măcar pune sub semnul îndoielii adevărurile care i setransmit (spre deosebire însă de mulţi tineri reali, el arefair-play şi o dorinţăreală de a înţelege). Al doilea, domnul "Drepte", este un iubitorde literatură mai experimentat, dispus să asculte şi să examinezeşi opinii diferite de ale lui (la rândul lui, acest domn sedeosebeşte de specialiştii reali prin răbdarea de a explica pe înţelesul oricui ceeace ştie). Subiectul discuţiei îl reprezintă, repet, mecanismul princare se produce, cu ajutorul cuvintelor, emoţiaestetică.
- Toate opereleliterare sunt exemple posibile. În fiecare există o cantitate deinformaţii neutre, o punere în temă, o pledoarie prozaică etc. caren-au altă justificare estetică decât, cel mult, "susţinerea"valorii estetice; ele sunt celuloza care asigură configurareaplantei.
- Dar, în momentul lecturii, fiecareelement constitutiv al unei opere literare capătă un sens;cititorul îi atribuie acest sens deoarece, prin convenţie, concepecreaţia ca pe un sistem perfect organizat,ultrafuncţional.
- Este adevărat.Se poate citi literatura şi aşa. Dar dacă o citeşti aşa, trebuie săfii consecvent şi să refuzi să vezi expresivitatea dinmanifestările lingvistice neliterare. Eu am alt mod de a citi. Încontact cu literatura, ca şi în contact cu textele din afaraliteraturii, caut filonul de elocvenţă şi, oriunde l-aş găsi, îl preţuiesc.Harta valorii literare, repet, nu coincide deloc cu hartaliteraturii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
