Integrarea europeana este noul mit fondator al societatii romanesti. Mi se pare ca adoptarea lui s-a limitat la elitele active din politica, economie, finante si mediile academice, fara sa treaca pe ecranul populatiei majoritare.
Mitul integrarii - ca liant al proiectului colectiv - a fost, deci, monopolizat de catre cei care spera sa-l utilizeze pe fondul unor egoisme de grup. Daca vom accepta situatia prezenta, riscam sa perpetuam ruptura dintre elite si mase, asa cum se manifesta ea de cel putin doua secole.
Oamenii "obisnuiti" au fost intoxicati cu o noua utopie si atat. Ei isi reprezinta Uniunea Europeana ca pe o masa imbelsugata, de la care oricum "pica" mai mult ca de obicei. Nu li s-a explicat - in scoli, mass-media sau la locul de munca - despre ce e vorba: cedare de suveranitate, coordonare a politicii externe la nivel comunitar, legislatie europeana (care limiteaza marja de manevra a economiei autarhice, de tip postcomunist), standarde stricte in domeniul democratiei si tabuizarea intolerantei (chiar daca acest fapt genereaza, uneori, o cultura politica ipocrita).
Nu li s-a spus ca a fi european inseamna a gandi cosmopolit, a actiona eficient, a-ti cere drepturile numai dupa ce ti-ai onorat datoriile (cel putin civice) si a cultiva, prin negocieri permanente, viabilitatea unui contract social deschis. Sondajele de opinie - unicul instrument sociologic cu valoare introspectiva aflat la dispozitia noastra - indica foarte clarul decalaj dintre asteptarile exagerate ale defavorizatilor (Europa inseamna "Occident") si persistenta mentalitatilor "nombriliste" (amintiti-va de naivitatea telespectatorilor care declarau linistiti, la telefonul unei redactii, ca romanii sunt "buricul pamantului").
Vreau sa spun de fapt ca mitul integrarii europene este supernecesar (nu vad ce ne-ar mai tine laolalta, altfel, in secolul XXI), dar trebuie amenajat intr-un esafodaj cultural adecvat. Nu trebuie doar sa-l folosim (si sa-l popularizam ca atare), ci si sa-l introducem in social cu instructiuni de utilizare corecte. Nici o societate nu se poate misca fara cimentul unor asemenea himere functionale, capabile sa coaguleze energiile difuze intr-o structura dinamica, operativa, orientata spre viitor si spre rezultate.
Deficitul de informatie comunitara ramane preocupant, desi nimeni nu-l problematizeaza ca atare. Din cauza intarzierii negocierilor - suntem codasii ultimului val -, guvernele succesive de dupa 1990 n-au format din vreme destui tineri capabili sa miste rotile institutionale catre reforma intregului sistem. Nici nu prea existau alternative. Salariile oferite ar fi fost oricum prea mici pentru a concura cu pozitiile din privat sau cu acelea din Vest. Gradul de complexitate al afacerilor europene devine abordabil numai printr-un antrenament curicular la fel de complex, care costa bani si cere timp.
Coalitia conservatoare a bugetarilor mosteniti din comunism a functionat la randul ei ca solidaritate negativa, care stopeaza evolutiile si transforma reforma intr-un refugiu al demagogiei de supravietuire. De partea sa, clasa intelectuala a reactionat la fel de prost. A incercat sa personalizeze vinovatiile (Iliescu, Nastase, Constantinescu etc.), in loc sa-si asume responsabilitatile orizontale fara satisfacerea carora nu se schimba, realmente, nimic. La fel - cu exceptiile de rigoare - a capotat presa scrisa, care a ratat vocatia analiticului si a reflectiei, pentru a persifla, grotesc, efectele uneori hilare ale tehnicalitatilor eurocrate (anestezierea porcului inainte de taiere, drama alambicului de tuica, marimea euroconforma a capsunii si alte chestii marunte).
Iata un posibil diagnostic general, care se poate rezuma, in definitiv, la constatarea ca nimeni nu si-a facut treaba cum trebuie. Personal, nu cred in inocenta cetateanului pueril, care asteapta hrana din borcanel. Sigur ca demnitarii in trecere prin fotoliile puterii ar fi putut gandi mai lucid, macar pe termen mediu. Dar nici noi - eu, care scriu, dumneavoastra, care cititi - n-am stralucit prin initiative coerente, revendicari punctuale, eforturi concertate si alte eforturi inteligente, capabile sa produca schimbari. Am preferat sa percepem Europa ca pe o exterioritate accesibila sau chiar iminent invaluitoare, fara sa ne injectam rigoarea ei plictisitor de exacta. Ni s-a parut mai tentanta fetisizarea complezent autoironica a "diferentei" nationale: un amestec de fudulie opaca si de invidie drapata in renuntari superioare.
Mitul integrarii europene trebuie restaurat, adica scos de pe orbita patologica a politicianismului fantasmatic. E singura noastra sansa de a ne trezi, candva, in randul lumii normale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
