Analiză

Ce este şi ce vrea marea reformă a fiscului românesc

Ce este şi ce vrea marea reformă a fiscului românesc

Autor: Crenguta Nicolae

24.04.2012, 12:41 2574

Creditul în valoare de 1 mld. euro pe care România îl va semna cu Banca Mondială în următoarele luni conţine şi o condiţie-surpriză: o reformă a întregului sistem de administrare fiscală, după modelul bulgăresc, dar şi mai profundă decât în Bulgaria, după cum promite ministrul finanţelor.

Ce-ar însemna dacă am aduce o parte din economia subterană la suprafaţă? se întreba toamna trecută economistul Laurian Lungu, coautor, alături de Ella Kallai şi de Daniel Dăianu, al unui studiu despre ineficienţa cronică a colectării taxelor în România. Estimările economiei subterane din România variază între 19% din PIB - cea oficială, conservatoare - şi 35%, ba chiar unii vorbesc de 40-45%.

Într-un scenariu mediu însă, cu evaziune de 27% ("deşi eu cred că este mai mult", spunea Lungu), dacă economia subterană ar fi taxată, s-ar aduce la buget venituri în echivalentul a 12,3% din PIB, iar numai încasările din TVA ar creşte cu 6,5%. Estimarea, sublinia Lungu, este pur teoretică, pentru că presupune că toată economia subterană ar fi adusă la suprafaţă, "ceea ce este utopic inclusiv pentru ţări dezvoltate, unde în jur de 15-18% din PIB este economie nefiscalizată"; dar chiar şi dacă 30% din ea ar fi adusă la suprafaţă, la nivelul curent implicit de colectare (adică fără o ameliorare a colectării faţă de situaţia de acum), veniturile încasate la buget ar creşte cu 2,2%.

Citeste mai multe despre acest subiect pe bmag.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO