Niciodata in relatiile transatlantice nu s-a iscat o divergenta atat de grava intre SUA si aliatii europeni. Cred ca a fost o greseala tactica a diplomatiei americane: stiind ca unele tari europene aveau obiectii serioase la atacarea Irakului, sa vina in fata Consiliului NATO sa ceara ca alianta sa se angajeze in apararea Turciei acum cand nimeni nu a atacat-o. Cererea americana se explica prin aceea ca convinsese guvernul turc sa puna la dispozitia aviatiei si trupelor SUA teritoriul vecin cu Irak, promitandu-i in schimb ca NATO va apara Turcia in cazul unei riposte irakiene. Este adevarat ca art. 4 al Tratatului prevede asa ceva in cazul in care un membru este agresat. Dar reprezentantii Frantei, Germaniei si Belgiei au obiectat ca aceasta ar insemna sa accepte logica razboiului inainte ca sa fie epuizate caile si mijloacele diplomatice, inainte ca la 14 februarie sa asculte la Consiliul de Securitate al ONU raportul final al inspectorilor ONU. La admonestarea lui Rumsfeld ca acele state care ezita si amana pregatirile de razboi transmit lui Saddam Hussein un semnal de slabiciune al Occidentului, ministrul francez al apararii a criticat lipsa de respect cu care americanii trateaza aliatii europeni, in loc sa initieze consultari pentru gasirea unui consens. Si ministrul german Joschka Fischer a spus ca trebuie epuizate toate optiunile politice inainte de dezlantuirea razboiului. Ambasadorii Frantei, Germaniei si Belgiei au declarat ca vor sprijini Turcia in caz de pericol, insa nu vad acum ca securitatea ei este amenintata. Marti, chiar Colin Powell, considerat cel mai liberal membru al administratiei Bush, si-a iesit din sarite in Congresul american si a facut o declaratie care a facut rumoare in presa europeana: "tari de mana a doua ca Franta n-ar trebui sa aiba drept de veto". Toate incercarile lui Robertson de a gasi un compromis la Consiliul NATO au esuat.
In aceste conditii, sedinta de vineri a Consiliului de Securitate s-a deschis sub auspicii putin favorabile. Rapoartele celor doi inspectori ai ONU - Blix si El Baradei - au subliniat o cooperare mai buna a autoritatilor irakiene, n-au gasit nimic care sa incrimineze Irakul, nici fapte care sa confirme acuzatiile lui Colin Powell bazate pe fotografii din satelit, dar au subliniat ca pentru a ajunge la concluzii definitive mai trebuie facute cercetari de teren. Au urmat la cuvant ministrii de externe ai membrilor Consiliului care aveau pregatite declaratii construite in mod vizibil potrivit celor doua pozitii divergente in problema Irakului.
Dintre membrii permanenti cu drept de veto, americanul Colin Powell si britanicul Jack Straw au pledat pentru o interventie rapida in forta pentru dezarmarea Irakului, iar francezul de Villepin, rusul Ivanov si ministrul chinez s-au pronuntat pentru prelungirea activitatii inspectorilor ONU. S-a remarcat o schimbare de pozitie a Siriei, care votase Rezolutia 1441 in ianuarie, iar acum a exprimat in termeni energici protestul lumii arabe impotriva unei interventii americane in Irak. Dupa cum se stie, o rezolutie a Consiliului de Securitate, pentru a fi adoptata, trebuie sa beneficieze de cel putin 9 voturi si bineinteles nici un veto. In mod practic, dupa sedinta de vineri ar trebui prezentata o rezolutie pentru a fi supusa votului. In presa se mentioneaza pregatirea a doua proiecte - unul francez, altul britanic, dar deocamdata nu s-a semnalat nici unul. La Washington se exprima parerea ca nu e nevoie de asa ceva, intrucat Rezolutia 1441 ar include recurgerea la forta. Dar Tony Blair considera ca pentru o actiune militara este absolut necesara aprobarea Consiliului printr-o rezolutie speciala. De altfel, ultimul sondaj de opinie efectuat in SUA arata ca 59% dintre americani sunt de acord cu atacarea Irakului, numai in cazul in care exista aprobarea ONU. Comentatorii din presa occidentala considera ca un rol decisiv va avea summitul de azi de la Bruxelles al Consiliului UE, convocat din initiativa Greciei, care detine presedintia comunitatii in aceasta perioada. Intre timp, in zona Golfului pregatirile de atac au luat proportii extraordinare: peste 150.000 de soldati americani si britanici, sute de avioane militare, zeci de crucisatoare si chiar submarine, aglomerari de forte in Kuweit, Qatar si Turcia. Toate lasa impresia unui tavalug urias ce nu mai poate fi oprit. Oricum, dupa sedinta de vineri a Consiliului de Securitate politica atacului militar a iesit slabita si Tony Blair a recunoscut ca mai trebuie data o sansa inspectorilor ONU.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
