In dimineata aceasta, Mizilul va fi invitat si el sa intre in NATO. Odata cu el, alianta tarilor bogate va semna de primire pentru o sumedenie de orase mici si sate necajite, in care linistea de pe strada principala nu va fi intrerupta, cu siguranta, de nici un miting sau defilare. Oamenii isi vor vedea de treburile lor, in care cu siguranta nu intra depasirea recordurilor de competitivitate ale muncitorilor japonezi... Gogonelele si castravetii se vor pune mai departe la murat in fiecare casa, in fiecare toamna, spre disperarea multinationalelor din industria alimentara, care estimeaza piata aceasta la cateva zeci de milioane anual. Bani pierduti, fireste, cu toate ca fiecare gospodina iti va spune ca asta e o mare economie.
Cei mai multi vor afla de invitatia NATO in seara aceasta, la televizor. Majoritatea spectatorilor nu vor sti daca e cazul sa se gandeasca la vreo oportunitate. Altii isi vor construi cateva sperante - nu multe, pentru ca oamenii s-au invatat minte ca schimbarile fundamentale de la Bucuresti rar ajung sa faca valuri mai departe de Chitila. Cativa, foarte putini, se vor intreba poate daca nu cumva asta va aduce si sansa lor. Acestia vor pleca apoi intr-un oras mai mare si mai viu, lasand provincia profunda sa intre in NATO mai tarziu, poate chiar la editia semicentenara a emisiunii "Surprize-Surprize".
Altfel spus, Romania este o tara cu doua viteze. Cateva din orasele mari functioneaza acum dupa toate legile pietei si ele sunt cel mai bine pozitionate pentru a trage foloase de pe urma chiar a unui modest influx de capital. Altele vor continua sa paraziteze bugetul si sa decida, o data la patru ani, cine sunt conducatorii tarii. Si asta pentru ca, spre deosebire de tarile central-europene, Romania mai lenta e si cea mai mare. In punerea ei in miscare sta, de fapt, cheia aderarii Romaniei la spatiul occidental. Reteta din ultimii 12 ani nu ne duce insa prea repede acolo: subventiile si grija paternala doar ii incurajeaza pe cei care dorm sa se intoarca si pe partea cealalta...
Oricum, NATO isi ia un risc cu noi mai mare decat ne luam noi cu alianta. Si asta pentru ca Romania e un aliat mai nazuros decat pare. In primul razboi mondial am intrat alaturi de Antanta, am facut pace separata cu Puterile Centrale, am rupt pacea, si la final ne-am cerut dreptul de invingatori. In al doilea razboi am intrat cu nemtii, am incercat sa negociem separat cu Aliatii din Vest, i-am parasit pe nemti, am luptat impotriva lor, si asa mai departe. Relatia cu rusii a fost si ea una nestatornica: desi eram aliati in Pactul de la Varsovia, n-am participat la actiunea militara comuna impotriva Cehoslovaciei. Bravo noua, putem spune noi si cehii, insa aliatii nostri de la Moscova n-au fost prea incantati. Sigur, interesele nationale au dictat de fiecare data in aceste schimbari de aliante. Numai ca de data asta, si probabil multa vreme de acum inainte, interesele noastre sunt alaturi de Europa si America. E o lectie invatata cu greu in 1999, cand in momentul atacului NATO in Iugoslavia, liderii nostri de opinie au lansat o campanie puternic anti-americana si anti-NATO, care era aproape gata sa ne aseze impotriva Aliantei. Din fericire, conducatorii tarii au decis atunci altceva, iar asta e unul dintre motivele pentru care astazi vom primi o invitatie. Sigur, alaturi de cresterea economica si stabilitatea din ultimii trei ani.
Dincolo de toate, de-acum nu mai suntem singuri. Si poate ca acesta este cel mai important inteles al celor ce se intampla astazi la Praga. Invitati intr-o alianta a tarilor bogate, avem de maine dreptul sa speram ca bogatia e o boala care se ia. Sigur, nu de pe fotoliu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
