Auto

Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care conducătorii auto îl ignoră zilnic şi le poate aduce o amendă de 1.160 de lei

Capcana din maşinile şoferilor: Detaliul pe care...

Autor: Alexandru Nanu

26.09.2020, 14:05 100871

Poliţia rutieră face o dată la un timp acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii actelor, ele pot să însemne şi verificarea accesoriilor pe care nu vrem să le folosim vreodată, adică o trusă de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante şi un stingător de incendiu.

În ceea ce priveşte verificarea actelor care le sunt necesare şoferilor pe drumurile publice poliţiştii vor avea în vedere actele maşinii (talonul) cât şi actele şoferului autoturismului (permisul de conducere şi actul de identitate).

Conform capitolului V – Reguli de circulaţie din Codul Rutier - Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, “participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului rutier, sa înmâneze acestuia documentul de identitate sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente prevazute de lege”.

Nerespectarea acestor prevederi le aduce şoferilor o amendă din clasa a III-a de sancţiuni care prevede între şaşe şi opt puncte de amendă. Această sancţiune va fi cuprinsă între 870 de lei şi 1.160 de lei, în contextul în care valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2020 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situat la 1.450 de lei.

Pentru “refuzul inmanarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, a celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului” se aplică o sancţiune de 4 puncte de penalizare.

În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru personae fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.  

Clasele de sancţiuni sunt:

  • clasa I: 2/3 puncte-amendă;
  • clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
  • clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
  • clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
  • clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

Pe de altă parte, trusa medicală, extinctorul sau triunghiurile reflectorizante pot să vă aducă amenzi ori dacă nu le aveţi pe toate, ori dacă nu sunt conforme legii.

Conform Ordinului nr. 987/2007 pentru aprobarea conţinutului minim al trusei sanitare auto:

Ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să asigure o etanşeitate corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf, umezeală, carburanţi şi uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm;

b) să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor din conţinutul trusei sanitare auto.

Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conţină denumirea produsului, denumirea şi adresa producătorului şi denumirea şi adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piaţă, după caz.

La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleaşi caracteristici, introduse pe piaţă cu respectarea cerinţelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO