Auto

Ce spune o multinaţională despre România: Am avea mult mai multă producţie dacă am avea infrastructură rapidă către fabrici

Christian von Albrichsfeld, head of country şi director pentru cercetare şi dezvoltare al Grupului Continental în România

Christian von Albrichsfeld, head of country şi director pentru cercetare şi dezvoltare al Grupului Continental în România

25.10.2015, 00:34 2078

Lipsa de predictibilitate a tim­pilor de livrare şi impo­si­bili­tatea de a implementa un sistem de livrare „just in time” către uzi­nele auto din Europa Cen­trală şi de Vest limi­tează producţia uzinelor Con­tinental din Ro­mânia, în con­diţiile în care pentru a parcurge 600 km de la Braşov şi până la graniţă un camion are nevoie de o zi, tot atât cât are nevoie de la graniţă până în Franţa sau Germania, alţi 1.500 km.

„Am avea o şansă mai mare de a aduce proiecte în România dacă am avea un lanţ de livrare mai uşor de folosit. În România pentru a parcurge 150 km de la Bucureşti la Braşov avem nevoie de trei ore, la fel şi de la Sibiu la Braşov, în timp ce pe autostradă ai avea nevoie doar de puţin peste o oră, cum este de la Sibiu la Deva atunci când era autostrada întreagă. Dacă nu, ai nevoie de trei ore. Din acest motiv noi avem nevoie de o zi întreagă de transport de la Braşov până la graniţă şi de o a doua zi de la graniţă până în Franţa sau Germania către clienţii noştri, deoarece după ce ieşim din România avem autostradă de la un capăt la celălalt”, a spus Christian von Albrichsfeld, head of country şi director pentru cercetare şi dezvoltare al Grupului Continental în România. În aceste condiţii România nu numai că nu a inaugurat anul acesta niciun tronson nou de autostradă, dar a închis unul de 20 km între Sibiu şi Orăştie deoarece o bucată de 300 de metri a trebuit demolată complet, în con­diţiile în care constructorul nu a realizat fun­daţia con­form cu terenul parcurs. Tronsonul fusese inaugurat în grabă anul trecut de pre­mierul Victor Ponta, cu două zile înaintea celui de-al doilea tur de scrutin în care a intrat alături de actualul preşedinte Klaus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO