Auto

Două luni dificile pentru economie se încheie. Ziarul Financiar a ţinut fierbinţi subiectele fiecărei zile, în sute de emisiuni şi dezbateri, având o singură ţintă: Trebuie să repornim businessul!

Două luni dificile pentru economie se încheie. Ziarul Financiar a ţinut fierbinţi subiectele fiecărei zile, în sute de emisiuni şi dezbateri, având o singură ţintă: Trebuie să repornim businessul!

Circa 50 de emisiuni ZF 15 minute cu un antreprenor au dezbătut cum putem duce economia mai departe.

18.05.2020, 00:07 428

♦ Emisiunea Deschiderea de Astăzi, iniţiată în contextul pandemiei, pentru a fi zilnic la curent cu evoluţia Bursei de la Bucureşti, dar şi a burselor lumii, a adus zeci de analişti de pe piaţa de capital, investitori şi specialişti în dialog cu jurnaliştii ZF ♦ În emisiunile ZF 15 minute cu un antreprenor, au intrat în vizor construcţiile, retailul, sistemul medical, agricultura, domeniul imobiliar, industria auto ♦ Studioul ZF Live s-a mutat în birourile şi casele invitaţilor alături de care moderatorii emisiuni au discutat despre impactul pandemiei asupra businessurilor mai mici sau mai mari ♦ Proiectul Afaceri de la zero a sărbătorit un an de existenţă în luna mai, realizând în continuare interviuri cu micii antreprenori ai României, prin Zoom sau telefonic ♦ Emisiunea IT Generation a continuat să aducă în faţa urmăritorilor reprezentanţi ai viitoarei generaţii de milionari din IT din România şi antreprenorii care au ajuns deja pe culmile succesului în acest domeniu ♦ În videoconferinţele ZF, vreme de zeci de ore cumulat, jurnaliştii ZF şi invitaţii lor au dezbătut cele mai fierbinţi subiecte din economie ♦ Proiectele în format print marca Ziarul Financiar au continuat să apară, trecând însă la formatul e-paper. Este cazul suplimentelor de Retail, al celui de Logistică şi Transporturi, dar şi al revistei lunare de lifestyle de lux După Afaceri Premium ♦ De astăzi revenim în format tipărit cu toate produsele marca ZF.

 

Ziarul Financiar s-a reinventat în ultimele două luni, exact la fel cum au fost nevoiţi să facă toţi antrepre­no­rii, managerii, angajaţii şi angajatorii, toate afacerile peste care pandemia de Covid-19 a venit ca o furtună.

Emisiuni noi, formate noi ale unor emi­­siuni ZF deja cunoscute, eveni­men­te „transferate“ din sălile de con­fe­rinţă în mediul digital, transmisiuni online live, suplimente e-paper - sunt numai câte­va dintre proiectele Ziarului Financiar din ultimele două luni, cele în care totul s-a desfăşurat sub semnul stării de urgenţă.

Am îmbrăţişat tehnologia - sau mai degrabă ea ne-a îmbrăţişat pe noi - şi ne-am adaptat noii realităţi, atât din economie, cât şi din jurnalismul online, pentru a putea prezenta în continuare cele mai importante evenimente, zi de zi, secundă de secundă, în timp real, în toate formatele disponibile.

Prin interfaţa ecranului, prin tele­fon, prin Zoom, prin proiecte e-paper, prin site, am continuat să lu­crăm din colţuri diferite ale ţării. Câte­va sute de emi­siuni au fost realizate în regim re­mote în ultimele două luni, interviuri cu antreprenori, oameni din business, exe­cu­tivi şi autorităţi, care au ţinut fierbinţi su­biectele zilei de-a lungul ultimelor două luni.

Videoconferinţele au fost una din­tre provocările ultimelor două luni, în no­ul format fiind organizate eveni­men­te dedicate domeniului resurselor umane, antreprenorilor, retailului, compa­niilor din tehnologie.

Am vorbit despre cum folosesc ma­­na­gerii digitalizarea pentru a-şi gestiona mai bine salariaţii în vreme de criză, cum se fac noile angajări şi cum sunt motivaţi oamenii în era telemuncii.

Am discutat cu antreprenorii des­pre cine susţine şi cum sunt susţi­nu­te companiile antreprenoriale să trea­că criza, de ce ar avea nevoie antre­prenorii în condiţiile actuale şi cum îşi resetează businessurile.

Transformarea forţată a retailului şi adaptarea la noua realitate a fost de ase­­menea un subiect pe lista dezba­te­rilor ZF şi am vorbit cu oficiali ai com­paniilor din domeniu despre măsurile necesare pentru ca retailerii non-food să poată reveni în joc şi despre cum poate schimba o pandemie comporta­mentul de consum pe viitor şi ce lecţii putem învăţa din situaţia actuală.

Digitalizarea, forţată sau nu, poten­ţialul pe care îl au brandurile româneşti în acest moment, stadiul în care se află planurile de investiţii, nevoia de resus­citare a IMM-urilor, noua era econo­mică au fost alte subiecte puse în prim-plan prin videoconferinţele ZF din ultimele două luni.

Mai mult, în contextul pandemiei, Ziarul Financiar şi grupul Impetum au lansat o serie de dezbateri care vor con­tinua şi de acum încolo, sub umbrela „Confidex - despre încrederea în eco­nomie în vremuri de criză“.

De azi revenim în format tipărit şi ne adaptăm cu paşi mărunţi la noua realitate.

Emisiunea dedicată micilor antreprenori din România a mers dintr-o parte în alta a României şi în ultimele două luni, pentru a culege noi poveşti de afaceri pornite de la zero.

 

11 videoconferinţe au transformat conceptul clasic al dezbaterilor ZF, consacrat de-a lungul anilor, în săli de conferinţă cu sute de participanţi.

Difuzate la orele 10.00 şi 16.00, conversaţiile telefonice cu antreprenori din domenii diverse au dezbătut la cald evoluţia evenimentelor din pandemie şi impactul lor asupra economiei.

AFACERI DE LA ZERO