Auto

Ford se pregăteşte de revoluţie: lansează conceptul Evos care anunţă viitorul Mondeo

Ford se pregăteşte de revoluţie: lansează conceptul Evos care anunţă viitorul Mondeo

Noul concept Evos

Autor: Bogdan Alecu

31.08.2011, 18:52 1978

Ford Motor Company a prezentat ieri cu aproape două săptămâni înaintea Salonului Auto de la Frankfurt noul concept Evos, care, ca şi conceptul Iosis în 2005 anunţă linia de design a viitoarelor modele lansate de constructorul american.

Potrivit declaraţiilor oficialilor Ford, Evos nu anunţă niciun model de serie, fiind un concept care lansează doar noua linie de design. Pe de altă parte, conform acelorlaşi oficiali primul model care va face parte din noua strategie va fi prezenta peste patru luni - cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Detroit care are loc la începutul lunii ianuarie. Mai mult, în condişiile în care Mondeo se apropie deja de finalul carierei, iar Ford este printre constructorii care anunţă cu mult înainte lansarea unui viitor model, cel mai probabil limuzina de clasă medie va fi şi prima cu noul design. Mai mult, şi în 2005 odată cu lansarea Kinetic design, conceptul Iosis anunţa cea de-a patra generaţie a lui Mondeo.

Ceea ce diferenţiază Evos de modelele Ford actuale reprezintă farurile, stopurile şi grila trapezoidală. Dacă la modelele actuale farurile şi stopurile erau supradimensionate, acestea au devenit acum mai mici şi au o imagine mai sport.

Interiorul reprezintă şi el o revoluţie în materie de design, dar elementul central îl reprezintă aici Cloud-ul - sistemul de comunicare prin care maşina interacţionează cu cel de la volan, chiar şi atunci când acesta doarme. Sistemul se adaptează în funcţie de cel de la volan şi ajunge să cunoască şoferul şi preferinţele de moment ale acestuia".

Inovaţia la care se referă specialiştii Ford este denumită "cloud connectivity": Ford Evos combină datele personale ale şoferului (preferinţe, stilul propriu de condus, prioritatea acordată comunicării cu exteriorul, etc) şi informaţiile din mediul înconjurător (condiţiile de trafic, agenda de lucru a şoferului sau condiţiile meteo), rezultatul fiind o adevărată experienţă de viaţă în maşină.

În ce priveşte sistemul de propulsie, acesta este preluat de la Ford C-Max Energi, care va debuta ca model de serie în 2012. Tehnologia PHEV (Plug-in Hybrid Electric Vehicle) presupune combinarea unui motor termic şi a unuia electric, sistemul de control încercând să prioritizeze, de câte ori este posibil, funcţionarea în regim strict electric a maşinii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24