Auto

Opel Mokka 1,7 CDTi: neamţul pregătit pentru off-roadul urban

Opel Mokka 1,7 CDTi: neamţul pregătit pentru off-roadul urban

Autor: Gabriel Razi

31.10.2012, 00:05 555

Opel a "demarat" o nouă expansiune pe noi nişe ale clasei mici cu noul Mokka, atacând piaţa autovehiculelor SUV (sports utility vehicle) subcompacte, unul dintre puţinele seg­mente pe creştere într-o industrie aflată în declin şi pe care singurul model disponibil era Nissan Juke. Mai mult, şi Volkswagen are în plan lansarea unui Polo SUV, dar şi a unui crossover de clasă mini.

Lansat în premieră mondială la Salonul Auto de la Geneva din luna martie, Opel Mokka a fost construit de inginerii şi designerii producătorului din Russelsheim cu gândul la pieţe precum Germania, Italia, Marea Britanie, dar şi Rusia, o piaţă cu drumuri mai puţin bune, dar şi cu ierni lungi, condiţii ce se găsesc în bună măsură şi în România.

Opel Mokka a fost construit ca un model ce se vrea versatil, întrucât poate fi condus în condiţii de iarnă şi pe teren accidentat, dar şi în fiecare zi în interes de business sau pentru călătorii de recreere, iar acest lucru este vizibil cu uşurinţă.

Estimările Opel arată că mai bine de jumătate din livrări urmează să fie acoperite de motorizarea de 1,7 litri CDTI şi 130 CP, o altă treime ar urma să fie repre­zen­tată de motorizarea de 1,4 litri turbo benzină şi 140 CP, restul fiind împărţit de propulsorul de 1,6 litri ben­zină şi 115 CP şi de cel de 1,8 litri benzină şi 140 CP.

Motorizarea de 1,7 litri CDTI şi 130 CP testată de ZF pe o rută de aproximativ 150 km între Hamburg şi St. Peter Ording, o mică localitate de pe litoralul ger­man de la Marea Nordului, a oferit un comporta­ment dinamic, având în vedere dimensiunile şi greutatea de 1.350 de kilograme a autoturismului. Momentan, Opel livrează motorizarea diesel de 1,7 litri numai îm­preună cu tracţiune pe puntea faţă.

La prima impresie Mokka cu propulsor diesel de 1,7 litri pare mai rapid decât varianta de 1,4 litri turbo benzină şi 140 CP, această senzaţie fiind dată şi de faptul că dieselul dispune de un cuplu de 300 Nm pe o plajă cuprinsă între 2.000 şi 2.500 rpm în timp ce "concurentul" de 1,4 litri benzină generează 200 Nm livrat pe o plajă cuprinsă între 1.850 şi 4.900/rpm.

Deşi propulsorul de 1,7 litri CTDi a fost lansat cu mai bine de zece ani în urmă, acest lucru este puţin vizibil în condiţiile în care Mokka beneficiază de a treia generaţie a acestui motor dar şi pentru că în habitaclu zgomotul specific motoarelor diesel îşi face rareori simţită prezenţa. Într-un regim combinat de autostradă cu drum în oraş consumul mediu pe parcursul testului a fost de aproximativ 6-6,5 litri motorină/100 km, rezultat la care a contribuit într-adevăr şi cutia de viteze cu şase raporarte. Puterea acestui propulsor permite Opelului Mokka să accelereze de la 0 la 100 km/h în 10,5 secunde, viteza maximă fiind de 187 km/h.

Puterea dezvoltată de motor oferă suficient spaţiu de manevră în cazul celor mai frecvente depăşiri însă pentru manevrele mai "la limită" schimbarea inferioară a treptei de viteză îşi face cu brio datoria. Siguranţa în depăşiri şi în curbe este accentuată şi de comportamentul corect al suspensiei.

Interiorul desenat de inginerii de la Opel pentru Mokka este similar cu cel al modelelor lansate de producătorul german în ultimii cinci ani după Insignia. Cu toate acestea, în cazul unor elemente de interior precum panourile uşilor au fost folosite materiale de o calitate superioară celor găsite pe alte modelele ale producătorului precum Corsa sau Astra. Interiorul este construit relativ familiar, spaţiul fiind împânzit cu 19 spaţii de depozitare. Pe aceeaşi linie, scaunele din faţă sunt confortabile oferind o poziţie înaltă de condus şi suport lateral iar pe locurile din spate pot intra trei adulţi.

Producătorul german a introdus în lista accesorilor opţionale oferite un suport pentru bicilete dar şi sisteme de asistenţă, siguranţă şi confort precum scaune ergonomice, farurile adaptive AFLĂ sau sistem de climatizare electronic.

Pe lista dotărilor standard ale Opel Mokka se numără opt airbag-uri, sisteme precum ABS, ESP sau aşa numitele "Hill Assist" sau "Hill Descent Control".

Portbagajul mini-SUV-ului produs de Opel are un volum de 356 litri, suficient pentru a găzdui două trollere de dimensiuni medii. În cazul în care spătarele scaunelor din spate sunt rabatate, volumul disponibil în portbagaj urcă până la 785 de litri.

În România preţurile de listă pentru Opel Mokka pornesc de la 16.790 de euro cu TVA pentru varianta de 1.6 litri şi 116 CP.

Opel Mokka

  • Propulsie: turbo-diesel, L4, 1.686 cmc, tracţiune faţă, transmisie manuală cu şase trepte, 130 CP la 4.000 rpm, 300 Nm la 2.000 rpm.

  • Performanţe: 0-100 km/h 10,5 s, viteză maximă 187 km/h, consum mediu 4,5 l/100 km, emisii CO2 120 g/km.

  • Preţ: de la 16.790 de euro cu TVA pentru versiunea de bază.

  • Plus: interior spaţios, motor economic, gardă la sol ridicată.

  • Minus: interior prea asemănător cu cel de la Astra.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO