• Leu / EUR5.2637
  • Leu / GBP6.1438
  • Leu / USD4.5611
Auto

Renault face maşini electrice în China, alături de un producător local

23.04.2012, 13:49 345

Renault şi Dongfeng Motor Group, al doilea mare constructor auto din China, au semnat un acord preliminar privind înfiinţarea unei companii în joint venture care ar urma să producă pnă la 300.000 de automobile pe an, transmite Reuters.

Cele două companii vor construi în parteneriat o fabrică cu o capacitate anuală între 200.000 şi 300.000 de autoturisme, a declarat la Salonul Auto de la Beijing Katsumi Nakamura, director al Renault pentru operaţiunile din China.

"Am semnat în martie un memorandum de înţelegere", a afirmat Nakamura, precizând că cele două părţi trebuie să convină un asupra unui acord final înainte de a solicita aprobările oficiale.

Te-ar putea interesa și:

Directorul Renault nu a oferit termene privind proiectul.

El notează că noua fabrică va începe cu asamblarea unui singur model, la capacitate redusă, urmând să se extindă treptat până la volumul vizat.

Potrivit unor surse, parteneriatul dintre Renault şi Dongfeng vizează producţia în parteneriat a mai multe modele, inclusiv un autoturism electric şi un SUV.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ÎNSCRIE-TE ACUM LA CONFERINȚA ZF CYBERSECURITY SUMMIT 2026.
REZERVĂ-ȚI LOCUL!
Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2637
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2637
Azi: 4.5611
Diferență: -0,0285
Ieri: 4.5611
Azi: 6.1438
Diferență: -0,0911
Ieri: 6.1438