Bănci și Asigurări

Andreea Paul: Creditarea în franci a fost expandată iresponsabil de către bănci către debitorii mai vulnerabili

Andreea Paul: Creditarea în franci a fost expandată...

Autor: Andra Oprescu

21.01.2015, 14:07 1158

Creditarea în franci elveţieni a fost susţinută iresponsabil de către bănci, aceste finanţări fiind acordate către debitorii mai vulnerabili, a spus Andreea Paul, deputat PNL, la dezbaterea din Comisia de Buget-Finanţe de la Camera Deputaţilor pe tema creditelor în franci elveţieni.

Paul şi-a susţinut afirmaţia prin precizarea că jumătate din cei care s-au împrumutat în franci elveţieni au venitul net lunar sub 1.500 lei, iar peste 70% din aceştia câştigă sub 2.500 lei.

Aceasta a mai adăugat că aproximativ două treimi din creditele în franci elveţieni sunt credite de consum garantate ipotecar, doar diferenţa de o treime fiind credite destinate cumpărării de locuinţe.

Deputatul a adresat o serie de întrebări-soluţie către BNR, ARB (Asociaţia Română a Băncilor) şi ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO