OTP Bank România anunţă că a depus şi validat declaraţia de control fiscal în format SAF-T (Declaraţia 406). Procesul a avut loc înainte de data de 1 iulie, termenul prevăzut de autorităţi pentru instituţiile financiar-bancare, instituţia devenind astfel una dintre primele bănci din România care îndeplineşte această cerinţă de raportare.
SAF-T (Standard Audit File for Taxation) reprezintă un standard internaţional pentru transferul electronic de date contabile între contribuabili şi autorităţile fiscale. Raportarea în format SAF-T (Declaraţia 406) este o iniţiativă a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru colectarea unitară a datelor financiar-contabile la nivel global.
Pentru realizarea proiectului SAF-T, OTP Bank a colaborat cu New Business Dimensions, o companie specializată în soluţii de raportare pentru mediul bancar.
Compania a consolidat şi integrat date din mai multe sisteme operaţionale deţinute de OTP Bank.
Astfel, obţinerea primei declaraţii D406 SAF-T a implicat procesarea a peste 1.5 milioane de tranzacţii şi corelarea a peste 320 de indicatori din sistemele operaţionale ale OTP Bank.
"SAF-T a fost un proiect inedit, atât prin noutate cât şi prin complexitatea datelor necesare pentru obţinerea declaraţiei,” afirmă Mihai Popescu, Project Coordinator la OTP Bank România.
Principala provocare a proiectului a fost respectarea nivelului ridicat de detaliere şi acurateţe a datelor cerute de autorităţile fiscale şi implicit, ajustarea sistemelor informatice în acest sens. Întregul proces a fost facilitat de nivelul de digitalizare al OTP Bank şi existenţa unui depozit central de date, precum şi de suportul adus de consultanţii New Business Dimensions.
”SAF-T a venit cu două provocări, una de business care a implicat schimbarea modului de înregistrare a datelor în sistemele operaţionale pentru a respecta nivelul de detaliu cerut de autorităţi şi una tehnică, legată de extragerea efectivă, transformarea şi consolidarea tuturor acestor informaţii. SAF-T nu este însă un proiect care se finalizează cu depunerea primei declaraţii ci continuă pe termen lung şi impune un nivel ridicat de rigurozitate în procesul colectare, întreţinere şi procesare a datelor financiar-contabile.” explică Corina Nabusevschi, Business Analyst Manager la New Business Dimensions.
Formatul SAF-T a fost adoptat în mai multe ţări europene, iar în timp se va generaliza la nivelul întregii Uniuni. Formatul adoptat de România este unul dintre cele mai complexe şi implică raportarea a peste 450 de date contabile, financiare şi fiscale referitoare la tranzacţiile derulate de companii.