Bănci și Asigurări

​ASSAI: Peste 70% dintre despăgubirile efectuate în contul poliţelor RCA depăşesc termenul legal de plată

​ASSAI: Peste 70% dintre despăgubirile efectuate în...

Autor: Anelis Baciu

01.09.2016, 13:10 182

Asociaţia Societăţilor de Service-uri Independente (ASSAI) susţine că situaţia plăţilor dosarelor de daună RCA (asigurări auto obligatorii) este mult mai gravă decât cea prezentată recent de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi afirmă că peste 70% dintre plăţile efectuate depăşesc termenul legal.

ASF a anunţat săptămâna trecută că la nivelul înregii pieţe de asigurări, plăţile daunele RCA au fost achitate în termenul legal de 10 zile pentru 51,16 % din dosare, durata medie de plată a acestora fiind de 19,33 zile/dosar.

„Datele prezentate sunt perimate, iar în situatia puţin probabilă în care acestea ar fi corecte, raportul ASF se referă la o stare de fapt care nu se mai încadrează în actualitatea pieţei de asigurări din România. În anul 2016, situaţia plăţilor tuturor dosarelor de dauna RCA este una mult mai gravă decât cea prezentată de către ASF pentru anul 2015, astfel, peste 70% dintre plăţile efectuate în baza poliţelor RCA sunt realizate în afara termenului legal”, au transmis reprezentanţii ASSAI.

Asociaţia spune că peste 85% din plăţile efectuate de către asigurători în ultimii trei ani sunt plăţi parţiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO