BCR, cel mai mare jucător din sistemul bancar românesc, ocupă poziţia a doua în clasamentul subsidiarelor Erste, realizat în funcţie de numărul de angajaţi, grupul austriac controlând instituţii de credit în şapte ţări din Europa Centrală şi de Est.
Astfel, BCR avea la finele anului 2015 un număr de 7.065 de angajaţi, după Cehia care avea 10.501 salariaţi. Podiumul este ocupat de Slovacia cu un număr de 4.205 angajaţi.
La indicatorul profit per angajat, banca locală afişa la finele lunii decembrie 27.000 de euro/angajat, fiind pe locul al treilea. Pe primul loc în funcţie de profitul per angajat se poziţionează Cehia (47.000 de euro per angajat), urmată de Slovacia (44.000 de euro per angajat).
La nivelul întregului grup activează aproximativ 46.500 de salariaţi, în creştere cu 1% faţă de nivelul anului precedent, potrivit datelor din raportul grupului austriac. Prin urmare, profitul mediu per angajat în Erste a fost de 16.000 de euro în 2015.