Bănci și Asigurări

După creşterea dobânzilor, viteza anuală a creditului privat a încetinit în iunie 2023 spre 6%

După creşterea dobânzilor, viteza anuală a creditului...

Autor: Claudia Medrega

25.07.2023, 00:07 296

Creditarea privată totală a încetinit în acest an, ritmul anual de creştere coborând în iunie 2023 la doar 6,4%, mult sub viteza anuală din iunie 2022, de 17,5%, ascensiunea fiind susţinută în principal de finanţările corporate în valută. Soldul creditului privat era la final de S1/2023 de 375,4 mld. lei.

Creditarea în valută a ajuns la un ritm anual de creştere de 22% în iunie 2023, mult peste viteza anuală a creditării în lei, de doar 0,3% faţă de iunie 2022, potrivit datelor BNR privind indicatorii monetari.

Analizând evoluţia lunară, observăm că în iunie creditarea privată a fost pe plus, la fel ca în luna mai, după scăderea uşoară din aprilie. Astfel, faţă de nivelul din luna mai 2023, în iunie 2023 soldul creditului privat a crescut cu 0,8% (0,4% în termeni reali), până la 375,4 mld. lei. Companiile au continuat să prefere şi în prima parte a anului 2023 creditele în valută, mai ieftine, redescoperite începând din a doua parte a anului 2022, odată cu creşterea dobânzilor la lei peste 9%. Ritmul anual de creştere al împrumuturilor corporate în valută (pentru care dobânda medie a fost în jurul a 5%) a ajuns în iunie la peste 33%, în timp ce finanţările pentru firme în lei au scăzut cu 1,6% faţă de iunie 2022.

Dobânzile la lei au sprintat puternic din S2/2022, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, depăşind 16%, şi au rămas la niveluri ridicate şi în 2023 chiar dacă inflaţia a mai scăzut, spre 10%.

Dobânzile mari au redus apetitul pentru împrumuturi în lei şi au trimis firmele spre creditele în valută, unde dobânzile sunt mai mici.



 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO