Nominalizarea prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu pentru funcţia de ministru al finanţelor este catalogată de analiştii Erste Group - care controlează BCR, cea mai mare bancă locală - drept o veste bună pentru investitori, alături de păstrarea lui Leonard Orban ca ministru al afacerilor europene.
Georgescu a mai fost ministru al finanţelor în guvernul Văcăroiu cu un mandat de patru ani. Din 2004 el este responsabil de supravegherea sistemului bancar din poziţia de prim-viceguvernator al BNR.
În mandatul de ministru de la începutul anilor '90 Georgescu a folosit deficitul bugetar ca pârghie de stimulare a creşterii economice. Astfel, de la un deficit de 2,6% din PIB în 1993, în 1995 s-a ajuns la 4,1%, pentru ca în anul electoral 1996 deficitul să sară la 4,9% din PIB. Din acest motiv negocierile cu FMI de la acea vreme au fost foarte dure, ajungându-se la rezilierea unui acord stand-by.
De această dată, Georgescu este văzut tocmai ca o garanţie că nu vor apărea derapaje bugetare specifice unui an cu alegeri locale şi generale. El ar urma să aibă astăzi o primă discuţie de tatonare cu misiunea FMI aflată la Bucureşti. În general este de aşteptat ca prin persoana lui Florin Georgescu România să aibă o poziţie mai puternică în relaţia cu FMI prin susţinerea unor soluţii economice proprii.
Analiştii Erste Group remarcă faptul că premierul desemnat Victor Ponta a evitat în discursul de prezentare a echipei sale referiri la subiecte sensibile precum salariile din sectorul bugetar, pensiile sau privatizarea companiilor de stat.
În noul context creat de schimbarea guvernului, Erste anticipează o stabilizare a cursului leu/euro în intervalul 4,35 - 4,40 lei pentru un euro.