Bănci și Asigurări

Euroins preia conducerea pieţei asigurărilor în 2021 după prăbuşirea City Insurance. Pe locul doi vine Allianz-Ţiriac

Euroins preia conducerea pieţei asigurărilor în 2021...

Autor: Mircea Nica

08.04.2022, 00:08 418

Euroins România este noul lider al pieţei asigurărilor, ajungând la finalul anului trecut la un volum al primelor brute subscrise de peste 2,19 mld. lei, în creştere cu 67,4% faţă de anul 2020, cu o cotă de piaţă de 15,4%, potrivit informaţiilor publicate în raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia pieţei asigurărilor în anul 2021.

Poziţia a doua în top 5 cele mai mari companii de asigurări generale şi de viaţă se află Allianz-Ţiriac, consemnând un avans de 54,2% în 2021 faţă de 2020, până la un volum al subscrierilor de 2,03 mld. lei, având o cotă de piaţă de 14,3%.

Podiumul acestui clasament este completat de City Insurance, companie aflată în procedură de faliment. Pe 17 septembrie 2021 ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare, dar până în acel moment a continuat să subscrie poliţe de asigurări. Astfel, ASF a inclus volumul subscrierilor în raportul de la finalul anului 2021. Prin urmare, volumul subscrierilor City Insurance până la  momentul retragerii autorizaţiei de funcţionare a fost de 1,85 mld. lei, cu 19,9% mai puţin faţă de 2020, având o cotă de piaţă de 13%. Cel mai probabil, această cotă de piaţă va fi redistribuită jucătorilor din piaţă pe parcursul anului 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO