Bănci și Asigurări

FGA a plătit 434,3 mil. lei în primele 7 luni din 2023, în contul a cinci falimente de pe piaţa asigurărilor. Peste 87% din sumă au fost plăţi în contul falimentului City Insurance, respectiv 380,3 mil. lei şi 27,2 mil. lei au fost plăţi în contul Euroins

FGA a plătit 434,3 mil. lei în primele 7 luni din 2023,...

Autor: Mircea Nica

02.08.2023, 10:19 83

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a făcut plăti de 434,3 mil. lei în primele 7 luni din 2023 în contul a cinci falimente de pe piaţa asigurărilor respectiv City Insurance, Astra, Carpatica Asig, Certasig şi Euroins, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii FGA.

Suma de 434,3 mil. lei au fost plătită în baza a 46.617 cereri de plată din primele 7 luni din 2023. Din aceasta, peste 87%, respectiv 380,3 mil. lei reprezintă plăţi făcut de FGA de la începutul anului până acum în cazul falimentului City Insurance, pentru un număr de 38.426 cereri de plătă. Pentru Euroins, din data de 17 mai 2023, momentul în care au început plăţile, au fost achitate 7.591 cereri de plată până la 31 iulie 2023, plăţile însumând circa 27,2 mil. lei.

Pentru Astra, FGA a plătit anul acutest 7,8 mil. lei în baza a 268 cereri de plată, în timp ce pentru Carpatica Asig, FGA a plătit 18 mil. lei, în baza a 326 cereri de plată. În cazul Certasig, FGA a plătit 967.000 lei, în baza a 6 cereri de plată, aceasta fiind cea mai mică valoare de la începutul anului şi până în prezent dintre cele cinci falimente.

“Menţionăm că termenul limită de depunere a cererilor de plată nu curge la acest moment, creditorii de asigurare ai societăţii Euroins SA au posibilitatea de a depune cereri de plată în continuare, prin intermediul Portalului FGA, special creat. Reamintim faptul că, din 27 Iulie 2023, FGA a iniţiat procesul de schimbare al interfeţei web precum şi a modului de primire a documentelor. Modificările vizează introducerea unei noi aplicaţii web, cu scopul de a face mai sigură primirea documentelor şi de a îmbunătaţi comunicarea cu creditorii de asigurări ai societăţilor de asigurări aflate în insolvenţă/faliment, precum şi pentru soluţionarea ulterioară a cererilor de plată sau a altor tipuri de solicitări (petiţii, reclamaţii etc.). Cererile de plată sunt soluţionate în ordinea depunerii acestora de către creditori la FGA, fiind analizate de către direcţiile de specialitate ale Fondului”, au mai transmis reprezentanţii FGA.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO