Bănci și Asigurări

În România avem primele semnale că urmează scăderi de dobânzi. Dacă lucrurile evoluează fără surprize, probabil că în vară am putea să vedem o primă scădere

Ionuţ Lianu, ofiţer-şef management active şi pasive în cadrul CEC Bank

Ionuţ Lianu, ofiţer-şef management active şi pasive în cadrul CEC Bank

Autor: Alexandra Matei

12.03.2024, 00:07 7422

Ionuţ Lianu, ofiţer-şef management active şi pasive în cadrul CEC Bank, se aşteaptă ca primele scăderi de dobânzi să aibă loc în vara acestui an, însă, chiar şi în urma acestor scăderi, subliniază el, nu se va reveni la nivelul din anii precedenţi. Acesta menţionează că reducerile de dobânzi de politică monetară sunt un fenomen ce vizează economia globală, însă în fiecare zonă ele depind şi de cât de bine funcţionează economia.

„În România avem primele semnale că urmează scăderi de dobânzi. Lucrurile sunt dinamice. În ultimele trimestre am văzut o reducere a efectului inflaţionist pe care l-au avut bunurile alimentare şi energia anul trecut. Pe de altă parte, vedem o rezilienţă a preţurilor în servicii, adică acel core inflation, atât în SUA, cât şi în România. În România vedem şi o revenire a consumului, ceea ce înseamnă că cel mai probabil vor fi scăderi însă vor fi mai lente. (...) Aşa cum arată datele acum, nu ne vom întoarce la nivelurile cu care eram obşnuiţi. Dacă lucrurile evoluează fără surprize, probabil că în vară am putea să vedem o primă scădere“, a spus el în timpul emisiunii online de business ZF Live.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO