Bănci și Asigurări

Isărescu: Fără creditare nu au din ce să trăiască 40 de bănci

Isărescu: Fără creditare nu au din ce să trăiască 40 de bănci

Mediafax Foto

Autor: Andra Oprescu

28.11.2014, 00:07 287

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu le-a cerut băncilor reluarea creditării „sănătoase“, pe care o consi­deră ca fiind o condiţie necesară pentru supravieţuirea instituţiilor de credit şi creşterea economică. El consideră că majorarea comisioanelor pentru acoperirea scăderii veniturilor din dobânzi nu mai poate fi continuată.

„Fără creditare nu au din ce să trăiască 40 de bănci în România. Băncile trebuie să înţeleagă că au limite în a-şi câştiga venituri din altceva, din comisioane. Comisioanele au ajuns la o limită“, a declarat Isărescu.

Băncile aveau la sfârşitul lunii trecute credite de 214 mld. lei, cu 3% sub nivelul din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR.

Totuşi, apar primele semne de consolidare a siste­mului bancar, considerat prea aglomerat. Spre exemplu, Banca Transilvania negociază preluarea Volksbank, UniCredit a preluat portofoliul britanicilor de la RBS, iar Millennium a fost preluată de OTP Bank.

 
 
AFACERI DE LA ZERO