Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor speră să obţină peste 2 mld. lei din taxarea suplimentară a băncilor folosind ajustorul fiscal sau taxa de 1% pe cifra de afaceri a băncilor. În 2022, băncile au plătit impozit pe profit de peste 1,8 mld. lei, iar în S1/2023 impozitul pe profit virat de bănci ajunsese deja la 1,3 mld. lei

Câţi bani vrea statul să obţină în plus de la bănci prin taxarea suplimentară şi câţi bani a încasat până acum din impozitul de 16% pe profitul băncilor?

Autor: Claudia Medrega

07.09.2023, 14:00 626

Calculele estimative indică încasări suplimentare de sute de milioane de lei din taxarea suplimentară a băncilor, nu de peste 2 mld. lei cum speră autorităţile ♦ Dacă luăm în calcul venitul operaţional (total) al băncilor, aplicând o cotă de 1% la acesta, luând ca exemplu S1/2023 când venitul operaţional total al băncilor a fost de 16,5 mld. lei, cota de 1% ar aduce în plus la buget de la bănci 165 mil. lei. Iar pentru întregul an suma ipotetică ar fi dublă, de circa 300 mil. lei.

Guvernul urmăreşte să obţină peste 2 mld. de lei din taxarea suplimentară a băncilor, după cum a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. O variantă discutată de autorităţi pentru taxarea suplimentară a fost introducerea ajustorului fiscal. De asemenea, s-a discutat despre taxarea cu 1% a cifrei de afaceri a băncilor.

Rămâne de văzut dacă autorităţile vor folosi în cele din urmă pentru taxarea băncilor ajustorul fiscal sau taxa de 1% pe cifra de afaceri a băncilor.

Înainte de aplicarea acestei taxări suplimentare a băncilor, din impozitul pe profit al băncilor au ajuns la buget în tot anul 2022 peste 1,8 mld. lei, după ce în 2021 suma virată de bănci a fost de 1,65 mld. lei, potrivit datelor de la BNR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO