• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Bănci și Asigurări

Morişca îndatorării publice accelerează în octombrie: 4,75 miliarde de lei şi 150 milioane de euro

Morişca îndatorării publice accelerează în octombrie: 4,75 miliarde de lei şi 150 milioane de euro

Autor: Razvan Voican

02.10.2013, 20:48 475

Scăderea dobânzilor de pe piaţa monetară încurajează Trezoreria statului să accelereze luna aceasta activitatea de finanţare prin emisiuni de titluri de stat, suma programată ridicându-se la 4,7 mld. lei, la care se adaugă obligaţiuni în euro pe trei ani în valoare de 150 mil. euro.

Planul de emisiuni pe octombrie include certificate de trezorerie pe şase luni cu valoarea de emisiune de 500 mil. lei, dar şi pe un an - în valoare de 700 mil. lei. De asemenea, Ministerul Finanţelor intenţionează să redeschidă o emisiune de obligaţiuni pe 10 ani prin care să împrumute jumătate de miliard de lei, dar şi alte trei emisiuni pe cinci ani şi una pe trei ani de un miliard. Luna trecută, pentru prima oară în ultimii doi ani, Trezoreria a reuşit să vândă bonduri pe trei ani de 1 mld. lei.

Teoretic, creşterea volumului programat al împrumuturilor pe octombrie ar putea pune presiune pe randamente, însă riscul poate fi balansat de decizia Băncii Naţionale de reducere a dobânzii-cheie la 4,25%, respectiv de lichiditatea confortabilă de pe piaţă. De asemenea, luna aceasta vin la scadenţă titluri de stat de peste 6 miliarde de lei – un adevărat vârf.

Până la sfârşitul anului, Finanţele au de acoperit scadenţe de peste 10 miliarde de lei.

Emisiunea de obligaţiuni în valută de 150 mil. euro ar urma să anticipeze scadenţa de 1,3 mld. euro de luna viitoare, pentru a cărei acoperire ar putea fi folosite fonduri din emisiunea de eurobonduri de 1,5 mld. euro plasată în septembrie.

Până la sfârşitul lunii iulie Ministerul Finanţelor acoperise peste 60% din necesarul de lichidităţi pe anul acesta.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.10.2013

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: