Sectorul bancar s-a îndepărtat cu mult, anul trecut, de rolul de asigurare a intermedierii financiare prin acordarea de credite, ponderea activelor nete bancare în PIB intrând sub pragul de 60% pentru prima dată din 2007.
Este practic o întoarcere în timp a industriei financiare locale, ajustarea bilanţurilor băncilor împingând sectorul chiar la stadiul de dinaintea aderării României la Uniunea Europeană, când handicapul faţă de pieţele dezvoltate era extrem de mare.
În cinci ani de criză, ponderea activelor bancare în PIB a scăzut cu aproape zece puncte procentuale, de la 67,2% în 2009 la 57,6% în decembrie 2013 în condiţiile în care de-abia anul acesta ar urma să fie recuperată pierderea de PIB provocată de recesiunea din 2009 - 2010.
În 2013 activele bancare nete totale au scăzut cu circa 1% pe fondul reducerii stocului de credite private cu 7,4 mld. lei, exclusiv pe componenta în valută. Cele mai afectate au fost companiile, care încă nu pot conta pe susţinerea băncilor pentru depăşirea efectelor perioadei de criză. Situaţia intermedierii bancare marchează practic un eşec al procesului de integrare a sectorului financiar local cu cel din zona euro.
Deşi băncile din zona euro controlează peste 80% din sistemul bancar, România nu numai că nu s-a apropiat, ci s-a îndepărtat de nivelul de intermediere din zona euro.
Astfel, dacă raportul dintre credite şi PIB a tot urcat de la aproape 17% în 2004 la 40% în 2011 (după doi ani de recesiune), traiectoria s-a inversat în ultimii doi ani pentru ca în 2013 acest indicator al intermedierii financiare „indirecte“ să coboare sub pragul de 35%, de la 38,5% în 2012.
„Nivelul intermedierii financiare continuă să fie subdimensionat în raport cu cel din zona euro. Astfel, în perioada 2008-2013, intermedierea financiară indirectă în România a înregistrat un nivel de aproximativ trei ori mai mic faţă de cel din zona euro. În ceea ce priveşte intermedierea financiară directă pe piaţa de capital autohtonă (capitalizarea bursieră/ PIB), aceasta a fost de 11,6% din PIB în anul 2013 comparativ cu 58,1% din PIB în zona euro”, potrivit datelor din raportul anual al BNR pe 2013.
Cel mai dramatic este că nimeni şi nimic nu ar putea determina băncile controlate de acţionari străini să inverseze trendul de restrângere a bilanţurilor, mai ales că au de făcut o mare curăţenie la nivelul portofoliilor de credite neperformante.
BNR chiar îi încurajează pe bancheri să scoată din bilanţuri creditele proaste, sub rezerva provizionării integrale, ceea ce creează premisele pentru o înrăutăţire suplimentară a gradului de intermediere financiară cel puţin în 2014 atât timp cât prea puţine bănci sunt în măsură să atingă volume ale producţiei de credite noi capabile să compenseze efectele „curăţeniei”.
Luna mai a acestui an a consemnat o scădere de 3% în termeni reali a stocului de credite acordate de bănci, până la 217 mld. lei. Stocul a scăzut cu 0,6% şi faţă de aprilie, creşterea de 1,2% a creditului în lei nefiind suficientă pentru a acoperi scăderea de 2% a creditului în valută.
BNR se aştepta la o revenire a creditului în teritoriul pozitiv în perioada verii, însă ţinta se arată îndepărtată mai ales prin prisma noilor recomandări ale supraveghetorilor din banca centrală. Iar imaginea gradului de intermediere financiară va fi afectată suplimentar de creşterea PIB, aşteptată să se ridice din nou spre 3,5%.
Ponderea creditului privat în PIB s-a întors aşadar la nivelul din 2007 şi are toate şansele să scadă şi mai mult, punând între paranteze perioada scursă de când România a devenit membră a Uniunii Europene.
În logica efortului de aderare şi a convergenţei România a adoptat o strategie de privatizare masivă a sistemului bancar, iar astăzi direcţia pieţei este dictată de priorităţile bancherilor de la Viena, Paris sau Milano, total independent de nevoile de finanţare ale companiilor locale.
Reducerea dependenţei de finanţarea de la băncile-mamă a fost în bună măsură atinsă, BNR a creat condiţiile pentru relansarea creditului în lei, lichiditatea este confortabilă, sistemul are o solvabilitate confortabilă, dar cu toate acestea nu îşi reia rolul de intermediere.
Potrivit datelor BNR, băncile-mamă au redus anul trecut finanţările cu aproape 20% faţă de 2012.
Banca centrală consideră că o posibilă soluţie pentru temperarea acestui fenomen va fi intrarea României în Uniunea Bancară, un pas care ar reduce dependenţa pieţei locale de raţiunile conjucturale ale grupurilor bancare din zona euro. Nu există însă garanţii că dezintermedierea chiar va putea fi oprită.
Bancherii sunt în continuare reticenţi să-şi asume riscuri, punând în discuţie chiar filosofia acestui business. Creditul ipotecar a rămas în viaţă doar cu ajutorul garanţiilor de stat, tot de la stat se aşteaptă şi acoperirea riscului pentru creditarea IMM-urilor şi în general toată dezbaterea privind reluarea creditării gravitează în jurul inventării cât mai multor instrumente locale şi externe care să le ia bancherilor riscul de pe cap. După ce au tot vorbit despre refacerea, întărirea, eficientizarea sistemelor de management al riscului, bancherii tot sunt temători şi aşteaptă garanţii sub diverse forme. Şi chiar când le primesc – cum este cazul schemei prin care statul preia 50% din riscul creditului pentru IMM-uri – au obiecţii, nemulţumiri şi chiar preferă să ignore programul.
Citiţi o analiză complexă a pieţei bancare în Anuarul Financiar ZF care apare astăzi