Bănci și Asigurări

Taxa bancară din România, principalul subiect de discuţii de la Viena: problema nu este taxa bancară în sine, pentru că a mai fost şi în alte ţări, ci faptul că s-au închis toate canalele de comunicare cu autorităţile

Grupurile austriece Erste (care controlează BCR), Raiffeisen şi UniCredit sunt cei mai mari investitori în sistemul bancar românesc, deţinând peste o treime din active, şi au cea mai mare expunere pe economia românească şi pe titlurile de stat.

Autor: Cristian Hostiuc

16.01.2019, 00:08 1418

♦ Acum un an, la începutul lui 2018, toţi investitorii şi bancherii care au venit la conferinţa Euromoney de la Viena, cel mai important eveniment pentru investitori din Europa Centrală şi de Est, discutau despre creşterea economică din România, de 7%, obţinută fără dezechilibre macroeconomice mari, despre noi oportunităţi de investiţii sau despre faptul că România are cel mai mare potenţial de creştere din zonă.

Acum, la începutul lui 2019, toa­tă lumea de la Viena nu dis­cu­tă altceva decât despre taxa ban­cară din România, adică taxa „pe lăcomia“ băncilor, cum a fost justificată de liderii PSD şi de minis­trul finanţelor, Eugen Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO