Vicontele Etienne Davignon, preşedintele grupului Bilderberg, a susţinut aseară la Banca Naţională, la celebrarea a 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, o conferinţă despre viitorul Europei urmărită de înalţi oficiali, bancheri şi reprezentanţi ai mediului privat.
Liderul misteriosului grup financiar asimilat unui guvern din umbră al lumii s-a arătat optimist în privinţa viitorului Europei, iar despre România cufundată în scepticism a spus: „Concluzia noastră este că nu există alternativă la ceea ce facem, trebuie să mergem mai departe, tot ce am făcut până acum ne obligă. Oamenii din afara României sunt mai încrezători în posibilităţile de dezvoltare ale României decât românii înşinşi.“
În deschiderea conferinţei, a cărei gazdă a fost antreprenorul în imobiliare Liviu Tudor, secretar general al asociaţiei române pentru Clubul de la Roma, a vorbit profesorul Ugo Bardi, membru marcant al Clubului de la Roma, care a atras atenţia asupra dependenţei economice de resursele materiale.
„Oamenii vorbesc de criza financiară, dar uită că economia este o ştiinţă a lucrurilor materiale. Şi băncile creează resurse, dar economia depinde de resursele minerale. Asistăm în ultimul deceniu la o scădere a producţiei de resurse minerale şi la o creştere a preţurilor. Preţul resurselor minerale s-a triplat în ultimii 10 ani, iar cel al petrolului a crescut de 4 ori. Pentru ţările care nu deţin resurse minerale este o povară din ce în ce mai mare. Uniunea Europeană în ansamblu are importuri de 500 de miliarde de dolari, în petrol şi gaze, adică 4% din PIB.“
Creşterea preţului înseamnă cheltuieli suplimentare de 1% din PIB, la aceeaşi cantitate, acesta fiind un factor important al crizei puţin luat în calcul. Italia, spre exemplu a ajuns la 4-5% import de combustibili fosili şi 7% din PIB resurse minerale. Din acest punct de vedere, România stă puţin mai bine, pentru că importă doar 2% din PIB combustibili fosili, a arătat Davignon.
În discursul său, vicontele Etienne Davignon a arătat că nu există alternativă pentru parcursul european către integrare şi mai adâncă. Costul absenţei euro ar însemna câteva procente de PIB pierdut al UE. Trebuie să continuăm să eliminăm costurile de tranzacţionare şi sperăm să mergem pe drumul decis după al doilea război mondial, de integrare economică, a spus Davignon.
El a afirmat că, într-o anumită măsură, Europa a uitat de unde a pornit, în sens de idee de Uniune. A uitat că după război era un întreg continent distrus, că în locul balanţei de putere anterioare trebuia inventat ceva complet diferit. „Au fost măsuri politice de construcţie a Europei. Am început cu şase ţări, care erau departe de a reprezenta întreaga Europă, şi să ştiţi că a fost în general mult scepticism, nu entuziasm, pentru Uniune, dar liderii au împins ideea mai departe.“ Şi aderarea puterilor din est după 1990 a fost decisă politic“. Ţările din această zonă au fost invitate să adere, nu le-a obligat nimeni“, a adăugat Davignon. Apoi, a arătat el, succesul obţinut ne-a obligat să mergem mai departe şi am stabilit că avem nevoie de o monedă comună, însă, ceea ce am presupus noi, anume că pieţele vor pedepsi guvernele care au deficite mari şi le vor împrumuta mai scump, nu s-a întâmplat.
Pieţele au crezut într-o monedă unică şi nu au evaluat ţările individual, în termeni de risc, aşa a crescut expunerea celor care nu erau pregătite.
Apariţia ulterioară a crizei financiare a adus ceva neaşteptat: datoriile publice au devenit riscante pentru investitori. Ca urmare, Uniunea a luat măsuri despre care Davignon spune că erau imposibil de gândit acum 4-5 ani, cum ar fi uniunea bancară. El apreciază că deşi au fost mulţi pesimişti care preziceau ieşirea Greciei din zona euro, faptul că UE şi-a apărat membrii arată puterea monedei unice europene şi a sistemului monetar european.
„Am supravieţuit crizei, euro este cotat la 1,35 dolari, şi să ne amintim că a trecut şi printr-o valoare de 0,89 dolari“. Totuşi, afirmă Davignon, în acest moment suntem în faţa unui grad înalt de scepticism şi de confuzie.
„Suntem depresivi şi confuzi pentru că nu am explicat destul de bine că ceea ce am făcut în aceşti ani, să salvăm Portugalia şi Irlanda, nu puteam evita, pentru că preţul neintervenţiei ar fi fost mult mai mare. De asemenea, cealaltă cauză este incertitudinea cu privire la creşterea economică la nivelul ridicat al şomajului şi în primul rând al şomajului la tineri. Oamenii vor răspunsuri simple când le vorbeşti, vor să ştie despre pensiile şi despre salariile lor. Concluzia noastră este că nu există alternativă la ceea ce facem, trebuie să mergem mai departe, tot ce am făcut până acum ne obligă. Oamenii din afara României sunt mai încrezători în posibilităţile de dezvoltare ale României, decât românii înşinşi.“
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
