Legea privind „darea în plată“ a avut ca scop protecţia socială a celor care nu îşi pot plăti creditele, iar deprecierea valorii imobilului nu are legătură cu acest obiectiv, astfel că devalorizarea unui imobil nu este un motiv suficient pentru ca un debitor să apeleze la această lege pentru a-şi stinge datoria, a spus Andrei Burz-Pînzaru, partener al Reff & Asociaţii - Deloitte Legal, invitat la ZF Live.
Curtea Constituţională (CCR) s-a pronunţat săptămâna trecută cu privire la legea privind „darea în plată“ a imobilelor, care a provocat dezbateri aprinse în ultimul an, spunând că legea este „partial neconstituţională“. Astfel, judecătorii Curţii Constituţionale au admis marţi anumite excepţii la legea dării în plată, respingând altele şi urmează să apară şi motivarea deciziei.
„Din comunicatul de presă al Curţii Constituţionale, două elemente mi se par importante: şi anume că s-a pronunţat neconstituţională devalorizarea bunurilor imobile cu privire la aplicarea legii dării în plată la contractele în derulare. Articolul 11 spune: în vederea echilibrăriii riscurilor izvorând din contractele din credit, precum şi devalorizarea bunurilor imobile, legea se aplică atât contractelor în derulare, cât şi celor ulterioare“, a spus Burz-Pînzaru.
Pentru a justifica de ce se aplică legea şi contractelor vechi în lege au fost două criterii posibile, prin sintagme precum „în vederea echlilibrării riscurilor din contractul de credit“ şi „devalorizarea bunului imobil“ - primul a fost declarat constituţional, în timp ce cel de-al doilea a fost declarat neconstituţional de Curtea Constituţională.
