Burse - Fonduri mutuale

2Performant, cel mai mare jucător de pe piaţa de marketing afiliat, pierderi mai mici la S1/2023. Veniturile, plus 32% la 23,7 milioane de lei

2Performant, cel mai mare jucător de pe piaţa de...

Autor: Eduard Ivanovici

15.09.2023, 10:56 164

Compania de tehnologie 2Performant Network (simbol bursier 2P), cel mai mare jucător de pe piaţa de marketing afiliat din România, şi-a redus pierderile de la 869.681 lei în S1/2022 la 577.143 lei la jumătatea lui 2023, conform raportului financiar publicat la Bursă.

Ajunse la 23,66 milioane de lei, veniturile din exploatare au crescut astfel cu 32% faţă de jumătatea anului trecut, în vreme ce EBITDA a trecut de pe pierdere de circa 460.000 de lei pe un plus de 186.000 de lei.

„În S1/2023, am atins o nouă bornă importantă în istoria noastră, şi anume depăşirea pragului de 10 milioane de vânzări intermediate de platforma 2Performant de la crearea acesteia. În plus, în primele şase luni ale anului am atins deja cifra de 1 milion de vânzări intermediate, 2023 fiind al patrulea an consecutiv în care platforma atinge acest prag într-un an calendaristic”, spune CEO-ul Dorin Boerescu.

Vineri, la startul şedinţei de tranzacţionare de la BVB, acţiunile 2P scădeau cu 5,2%, pe un rulaj de 76.000 de lei, la o valoare de piaţă de 30 de milioane de lei. Dinamica de anul acesta este de plus 76,3%, iar cea din ultimele 12 luni de plus 36,8%.

 

Alte aspecte regăsite în raportul semestrial:

  • La nivelul afiliaţilor, comisionul mediu de reţea/afiliat productiv (care a generat cel puţin o vânzare pentru advertiseri) a crescut cu 76% comparativ cu anul precedent, deşi numărul afiliaţilor a scăzut cu 21% în T2 2023 faţă de perioada similară din 2022.
  • Comisionul de reţea/advertiser productiv (care a avut cel puţin o vânzare generată de afiliaţi) a crescut cu 54%.
  • Valoarea totală a comisionului de reţea generat de către advertiserii noi s-a majorat cu 191% în comparaţie cu T2 2022, deşi numărul advertiserilor noi a înregistrat o scădere cu 37% în această perioadă.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO